Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Elementele identificate la etapa actuală și pentru care se oferă soluții sunt divizate convențional în două blocuri. Primul se va axa pe subiecte tehnice, iar cel de-al doilea ve reglementa atât munca, cât și desfășurarea activității economice la distanță.
Instituirea mecanismului automatizat de subvenționarea a creșterii salariale drept măsură de suport pentru contracararea erodării venitului salarial și al acoperirii sociale ale angajaților din sectorul real al economiei este scopul proiectului de lege elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care a fost inclus pe ordinea de zi a ultimei ședințe a secretarilor de stat și urmează a fi înaintat pentru consultări publice.
Discuțiile privind modificarea cadrului normativ ce vizează delegarea salariaților au continuat astăzi, 26 aprilie curent, pe platforma Grupului de lucru nr. 4 „Perfecționarea procesului de delegare a salariaților”, instituit în cadrul Ministerului Finanțelor, condus de secretara de stat, Olga Golban.
Compania „X” SRL intenționează să cumpere mai multe imobile (apartamente și case de locuit pe teritoriul Republicii Moldova) cu scopul dării în locațiune a acestora, pe perioada scurtă și pe perioadă lungă, la cererea clienților. Nu cunoaștem dacă aceste apartamente vor fi într-un bloc locativ sau in diferite blocuri locative. Compania va oferi doar servicii de locațiune și nu va oferi servicii conexe cum ar fi asigurarea mesei și servicii de curățenie zilnică (ordine doar după încheierea perioadei de ședere (curățenie finală). Totodată, „X” SRL nu intenționează să se înregistreze în calitate de structură de primire turistică cu funcții de cazare și de deservire a mesei. Apar următoarele întrebări:
În ultima perioadă observăm o schimbare semnificativă în modalitatea în care oamenii gestionează tranzacțiile financiare, cu o tendință evidentă către extinderea utilizării cardurilor bancare în detrimentul tranzacțiilor în numerar.
Persoanele ce traversează frontiera de stat pe cale terestră și aeriană pe sensul de intrare în Republica Moldova, vor completa și semna, în mod obligatoriu, Declarația pe propria răspundere privind obligația achitării primei de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul 2020. Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a modificat, prin Decizia nr.13 din 3 aprilie, hotărâtea aprobată anterior (Decizia nr.10) de achitare a primei AOAM de către cetățenii ce se reîntorc în RM pe cale aeriană anterior intrării în Moldova.
Agenții economici, la solicitarea restituirii sumei TVA aferente prestării serviciilor prin intermediul mijloacelor electronice, nu vor mai fi obligați să prezinte documentele confirmative cu aplicarea semnăturii electronice sau olografe a beneficiarului.
La data 17 noiembrie 2023 a fost publicat în Monitorul Oficial și, respectiv, a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 102 din 6 noiembrie 2023 privind aprobarea Regulamentului cu privire la schimbul automat de informații privind conturile financiare.
Pentru toți contribuabilii care doresc să dețină în format tipărit și actualizat ediția CODUL FISCAL 2023 (ro/ru), P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” informează despre posibilitatea de procurare a acestuia la etapa de PREVÂNZARE.
Concediul medical plătit se acordă tuturor salariaţilor în baza certificatului medical eliberat conform dispoziţiilor legale. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la сondiţii de acordare a concediului medical plătit. Certificatul de concediu medical se eliberează pe zile calendaristice şi în cazurile în care incapacitatea temporară de muncă a survenit în timpul concediului de odihnă anual, în perioada de probă sau în ziua concedierii.
În Republica Moldova, procesul de selecție a culoarului vamal în cadrul declarării mărfurilor este un mecanism fundamental care asigură echilibrul între facilitarea comerțului și prevenirea riscurilor comerciale, economice și de securitate. Primul pas în acest proces este depunerea declarației vamale
Astăzi, 17 noiembrie, a avut loc ceremonia de inaugurare a primei Expoziții ANTREPRENOR EXPO, desfășurată de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) în parteneriat cu CIE „Moldexpo”. Evenimentul va dura trei zile (17-19 noiembrie) și are drept scop acordarea suportului întreprinderilor mici și mijlocii autohtone pentru promovarea mărfurilor şi serviciilor, dar și oferirea celor peste 50 de companii din diferite domenii participante a posibilității de realizare a produselor sale.
Compania rezidentă a RM beneficiază de serviciile portalului „booking.com” pentru prestarea serviciilor de cazare pe teritoriul RM. Serviciile acordate de acest portal se vor considera import de servicii la fel ca și în cazul celor prestate de Facebook și Google? La determinarea regimului fiscal privind TVA în cazul prestării serviciilor de către/către un rezident/nerezident al Republicii Moldova este necesar de a stabili locul livrării serviciilor.
Clienții întreprinderilor specializate, în unele cazuri, transferă către acestea elemente de imobilizări corporale în schimbul conectării la rețele și furnizării continue a apei, energiei electrice, energiei termice, gazelor naturale. În cele mai dese cazuri, imobilizările corporale sunt transmise gratuit în baza unor prevederi legale. Situația ce ține de transferul de active de la clienți către întreprinderile specializate este actuală de zeci de ani.
Care sunt obligațiunile contribuabilului în legătură cu păstrarea documentelor contabile utilizate (factură, factura fiscală, act de achiziţie a mărfurilor, act de achiziţie a serviciilor de locaţiune şi a cheltuielilor aferente, borderou de achiziţii, etc.) şi alte documente primare (documente bancare, acte de primire-predare, deconturi de avans, etc.)?
Serviciile fiscale electronice și alte sisteme informaționale, centralizate în cadrul sistemului „Cabinetul personal al contribuabililor” (CPC), sunt instrumentele care asigură interacțiunea dintre contribuabil și SFS în mediul online, obiectivul de bază al acestuia fiind stimularea contribuabililor în utilizarea serviciilor fiscale electronice și asigurarea interacțiunii și comunicării eficiente a contribuabililor cu SFS, exclusiv în mediul online. În perioada iulie-august curent, SFS planifică lansarea unui nou modul din cadrul sistemului CPC, și anume compartimentul „Mesagerie”. Acesta vine să asigure un spațiu centralizat:
Pentru a deduce cheltuielile suportate pentru aceste servicii importate, este necesară dovada plății – extras de card/invoice-ul eliberat de această companie? • Ținând cont de faptul că beneficiarul serviciilor nu este înregistrat în calitate de plătitor al TVA: – apare obligația de achitare a TVA pentru importul acestor servicii?
Să presupunem că persoana fizică are intenția de a organiza antrenamente individuale și în grupe (pilates, stretching, etc.) în baza patentei de întreprinzător. Care este modul corect, din punct de vedere al legislației în domeniu, de organizare a activității respective?
Persoanele neangajate în câmpul muncii care fac parte din categoriile de plătitori ai primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) (acestea sunt prevăzute în anexa nr.2 la Legea nr.1593) și sunt obligate să se asigure în mod individual, pot beneficia de reduceri cu 50% din suma primei pentru anul curent în cazul plății acesteia până la data de 31 martie 2020. Amintim că, prima AOAM în sumă fixă constituie în anul curent 4056 lei. De aceeași reducere vor beneficia și fondatorii de întreprinderi individuale, persoanele fizice care iau în arendă terenuri cu destinaţie agricolă, titularii de patentă de întreprinzător, precum și străinii cărora li s-a acordat dreptul de şedere provizorie pe teritoriul RM.
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a lansat la sfârșitul anului trecut o nouă versiune electronică a Registrului Membrilor CCI a RM. Acest instrument online permite companiilor interesate să găsească potențiali parteneri pentru cooperare și investiții profitabile în Republica Moldova. Criza fără precedent survenită din cauza conflictului militar din țara vecină Ucraina, a dus la apariția unor provocări serioase pentru toți antreprenorii și la necesitatea de a căuta noi parteneri pentru susținerea și dezvoltarea afacerilor. Sergiu Harea, Președintele CCI a Republicii Moldova, ne explică în acest interviu cum poate ajuta, în aceste condiții, Registrul Membrilor CCI a RM.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *