Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În acest număr al ziarului veţi citi despre majorarea de la de la 1 ianuarie, curent, a cuantumului indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii, a indemnizaţiei unice la naşterea copilului şi a indemnizaţiei pentru îngrijirea/creşterea copilului. Citiţi, de asemenea, un material despre participarea, în perioada 29 ianuarie — 2 februarie, a Casei Naţionale de Asigurări Sociale la cea de-a XIII-a ediţie a Expoziţiei Naţionale “Fabricat în Moldova”. Alt material, care va trezi, sîntem siguri, interesul cititorilor este plasat la rubrica “Tema numărului” şi răspunde la una din întrebările cu care se adresează femeile gravide sau soţii acestora — femeia asigurată, viitoare mamă, are dreptul să primească indemnizaţia de maternitate prevăzută de legislaţia moldovenească, dar în acelaşi timp să continuie să lucreze şi să primească salariu.
Potrivit art. 3 din Codul educației nr. 152 din 17.07.2014, sistemul de educaţie al Republicii Moldova este ansamblul instituțiilor şi organizațiilor, precum şi al comunităților care, în mod direct sau indirect, explicit sau implicit, realizează funcţii educaţionale, asigurînd procesul de formare şi dezvoltare a personalităţii în cadrul educaţiei formale, nonformale şi informale.
Reprezentanţii lucrătorilor moldoveni nu sunt de acord cu ritmul de majorare a salariului minim pe ţară pe care îl propun reprezentanţii Guvernului. În timp ce Uniunea Europeană recomandă ţărilor care se confruntă cu creşterea şomajului şi cu sărăcia să majoreze salariul minim până la nivelul de 60 la sută din cel mediu pe economie, autorităţile de la Chişinău
În serviciul MPay a fost integrată achitarea taxei pentru grădinițele aflate în subordinea Primăriei mun. Chișinău, începând cu 1 iunie 2015. La integrarea acestui serviciu, a fost urmată o altă abordare de integrare (decât cea obișnuită în MPay), și anume integrarea directă în portalul MPay a opțiunii de achitare.
Guvernul în exercițiu a aprobat astăzi o serie de modificări şi completări la Instrucţiunea privind modul de eliberare a certificatului de concediu medical. Acestea au scopul de a aduce în concordanţă prevederile Instrucţiunii cu Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale şi Regulamentul cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitatea temporară de muncă.
Întru asigurarea realizării unui serviciu public transparent în interesul instituției și societății, în scopul creșterii încrederii în autoritatea fiscală și a prestigiului acesteia în rândul publicului, pe parcursul a 6 luni a anului 2015 angajații SFS au fost atenționați prin indicații, circulare emise de IFPS, despre exercitarea conformă a sarcinilor și atribuțiilor de serviciu, inclusiv să respecte prevederile actelor legislative și normative elaborate în vederea respectării regimului de declarare a cadourilor
Dreptul și mărimea scutirii pentru soție (soț) acordate persoanei fizice la calcularea impozitului pe venit este stabilit în art. 34 al Codului fiscal. În scopul determinării mărimii și categoriei scutirii pentru soție (soț) care urmează a fi acordată angajatului (art. 34 alin. (1) din Codul fiscal), ultimul trebuie să prezinte patronului cererea privind acordarea scutirilor la impozitul pe venit reținut din salariu la care acesta are dreptul
Если Вы пропустили вчерашние новости, то этот обзор для Вас. Новости экономики Миссия МВФ во главе с Иванной Владковой-Холлар прибыла в Молдову и продлится с 22 сентября по 6 октября 2015 г.
Banca Națională va emite anul acesta, ca mijloc de plată și în scop numismatic, opt monede noi comemorative. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de Guvern, informează Moldpres.
Continuarea articolului Procedura de insolvabilitate a întreprinderilor Noțiunea de răspundere nu este specifică în exclusivitate dreptului, ea fiind folosită în toate domeniile sociale. Astfel, se întîlnește sintagma de răspundere politică, răspundere morală, răspundere civilă, etc.
În serviciul MPay a fost integrată achitarea taxei pentru grădinițele aflate în subordinea Primăriei mun. Chișinău, începând cu 1 iunie 2015. La integrarea acestui serviciu, a fost urmată o altă abordare de integrare (decât cea obișnuită în MPay), și anume integrarea directă în portalul MPay a opțiunii de achitare.
În anul 2014, România a alocat Republicii Moldova pentru proiecte de asistenţă 70,3 milioane de dolari, fiind al doilea donator bilateral, după SUA, şi al treilea în lista generală a donatorilor, după SUA (121,5 milioane de dolari) şi Uniunea Europeană (116,8 milioane de dolari), transmite IPN.
Prezentul proiect de Hotărîre de Guvern a fost elaborat în scopul ajustării actelor normative ce reglementează plata drepturilor sociale cu prevederile Legii nr. 123 din 29.05.2015 privind modificarea şi completarea unor acte legislative.
La 23 decembrie 2013 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în lectură finală Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2014. Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2014 au fost aprobate la nivel de 12035836,6 mii lei, cu o creştere cu 1501062,5 mii lei sau cu 14,2% în raport cu veniturile aprobate pentru anul 2013.
În sistemul public de asigurări sociale de stat sunt stabilite două tipuri de contribuţii obligatorii: contribuţia, datorată de către angajatori; contribuţia individuală, datorată personal de unii plătitori, persoane fizice. În conformitate cu prevederile Legii privind sistemul public de asigurări sociale, contribuabili la bugetul asigurărilor sociale de stat sînt, după caz: angajatorii;persoanele fizice ce îşi organizează şi desfăşoară activitatea pe cont propriu.
Sindicatul Sănătate cere majorarea cu cel puţin cinci la sută a salariului medicilor. Potrivit reprezentanţilor organizaţiei, solicitarea este motivată de devalorizarea monedei naţionale. Datele prezentate de sindicalişti arată că, anul trecut, cele mai mari salarii au fost ridicate de medicii de la centrele de sănătate.
Biroul Internaţional al Muncii (BIM) desfăşoară lucrările celei de-a 104 Conferinţă Internaţională a Muncii (CIM), numită Parlamentul Internaţional al Muncii, care întruneşte anual peste 4000 delegaţi — reprezentanţi ai guvernelor, patronatelor şi sindicatelor din cele 185 state membre ale OIM.
25 martie — termenul limită de prezentare a Declarației și achitare a impozitului pe venit de către persoanele fizice rezidente. În conformitate cu prevederile art. 83 alin. (2) din CF, sînt obligați să prezinte declarația cu privire la impozitul pe venit persoanele fizice rezidente (cetățenii Republicii Moldova, cetățenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăților şi acționarii fondurilor de investiții), care au obligații privind achitarea impozitului.
Obligaţia de întreţinere reprezintă îndatorirea legală a unei persoane de a asigura altei persoane (copil, părinte, fostul soț) mijloacele necesare traiului, educării şi pregătirii profesionale. Fundamentul obligaţiei de întreţinere constă în îndatorirea de sprijin moral şi material a persoanei aflate în raporturi de rudenie, de căsătorie şi alte raporturi asimilate celor de rudenie. Astfel, această obligație poate fi stabilită prin încheierea unui contract, precum și în baza hotărârii judecătorești.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *