Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
SRL ,,F” şi SA ,,C” au depus cerere de chemare în judecată împotriva SA ,,Apă…” cu privire la anularea actelor administrative. În motivarea cererii reclamanții au invocat că, începând cu luna mai 2017, SA ,,Apă…” a adoptat faţă de un număr de circa 100 de agenți economici din mun. Chişinău o poziție discriminatorie şi anticoncurențială de aplicare selectivă a legii la stabilirea tarifelor pentru recepționarea şi preepurarea apelor uzate cu concentrații majorate de poluanți. Aceștia au menționat că, în luna aprilie a anului 2017, au recepționat de la SA ,,Apă…” notificările privind rezilierea unilaterală de către SA ,,Apă…” a contractelor de recepționare şi preepurare a apelor uzate cu concentrații majorate de poluanţi încheiate între SA ,,Apă…” şi reclamanți.
1. (28.15.62) Cînd apare obligaţia de eliberare a facturii fiscale pentru livrările efectuate în cadrul unui contract de leasing?
În Monitorul Oficial din 26 ianuarie a fost publicat Planul de acțiuni privind integrarea străinilor pentru anul 2018. Acesta conține circa 40 de acțiuni pe care autoritățile și-au propus să le realizeze pentru a integra în societate stărinii înregistrați în țara noastră.
Întreprinderea Mixtă ,,N” SRL (în continuare ,,N” SRL) a depus cerere de chemare în judecată înpotriva Agenția Servicii Publice (ASP) și SRL ,,N.T.” (România) cu privire la contestarea actului administrativ, excluderea din componența asociaților și stabilirea unor fapte. În motivarea cererii de chemare în judecată, ,,N” SRL a indicat că, a fost înscrisă în Registrul de stat al persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali, asociații persoanei juridice fiind două persoane fizice (P., cu cota de 47,51% și R., cu cota de 47,50%) și SRL „N.T.” (România) cu cota de 4,99%.
Salariul de funcție al unui rector va spori până la 6460 lei, iar al unui profesor universitar – până la 4840 lei. Cu 325 de lei sa va majora salariul conferențiarilor universitari, iar cel al lectorilor va crește cu circa 300 de lei. După același algoritm vor fi majorate salariile angajaților din învățământul general și profesional tehnic. Astfel, salariul de funcție al cadrelor didactice și al personalului științifico-didactic din instituțiile de învățământ finanțate de la buget va fi indexat cu 8%. Hotărârea respectivă a fost aprobată de Guvern în şedinţa de ieri.
Pe parcursul anului 2018, Secretariatul Consiliului Economic a asigurat întrevederea comunității de afaceri și instituțiilor donatoare cu prim-ministrul în cadrul a 14 ședințe, de două ori mai multe decât în anul trecut. Totodată, în anul 2018 au fost organizate circa 70 de ședințe ale celor șase Grupuri de lucru din cadrul CE, la care au fost invitați peste 2000 de participanți. Datele sunt incluse în Raportul de activitate al CE pentru anul 2018. Potrivit Raportului, în anul 2018 la platforma Consiliului Economic au aderat 29 de membri noi. În momentul de faţă, Consiliul numără 100 de membri, dintre care 41 sunt reprezentanți ai asociațiilor de business,
Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în luna octombrie 2017 volumul de producere industrială a crescut în Republica Moldova cu 9,9 % în comparaţie cu perioada similară a anului 2016.
În cadrul vizitei oficiale în Israel, Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit cu Premierul Statului Israel, Benjamin Netanyahu. Oficialii au făcut un schimb de opinii pe marginea stadiului actual al relațiilor bilaterale şi asupra perspectivelor dezvoltării în continuare a acestora.
Afirmația a fost enunțată de ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc, în cadrul ședinței de ieri a Guvernului, în care cabinetul de miniștri a decis susținerea Planului național de acțiuni în domeniul facilitării comerțului pentru perioada anilor 2018 – 2020.
Conform Codului fiscal al Republicii Moldova, fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire personală. În 2017, această scutire va fi mai mare cu aproape 500 de lei față de 2016. Astfel, scutirea pesonală va fi de 10620 lei anual.
Baza valorică a activului de capital se determină în conformitate cu prevederile articolului 42 din Codul fiscal. Astfel, conform prevederilor alin. (1) din articolul menționat, bază valorică a activelor de capital se confirmă documentar conform modului stabilit de Ministerul Finanţelor şi constituie:
În anul 2018 a fost lansat Programul de stat “Prima casă”. Implementarea acestuia este realizată prin intermediulOrganizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), delegată să emită garanții în numele și pe contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru procurarea unei locuințe în cadrul Programului. La moment, în cadrul Programului participă 5 bănci comerciale: BC ”Moldova-Agroindbank” S.A., BC ”Moldindconbank” S.A., BC ”Victoriabank” S.A., BC ”Mobiasbancă- Groupe Societe Generale” S.A. și BC ”Eximbank” S.A.
Republica Moldova și statele membre ale Asociației Europene de Liber Schimb (Elveția, Liechtenstein, Islanda și Norvegia) au semnat declarația comună de cooperare. Documentul a fost semnat la Geneva de Ambasadorul Republicii Moldova în Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein, Tudor Ulianovschi, și miniștrii statelor membre EFTA.
Guvernul va solicita extinderea termenului de acordare a mijloacelor financiare de BEI pentru reabilitarea drumurilor din țară. În cadrul ședinței Guvernului a fost aprobată semnarea Amendamentului nr. 2 la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru realizarea Proiectului de reabilitare a drumurilor din țara noastră, semnat la Chișinău, la 23 noiembrie 2010.
Membrii Comisiei economie, buget și finanțe au susținut în ședința de ieri două proiecte de lege ce au ca scop instituirea dreptului de folosință și de servitute asupra terenurilor aflate în proprietatea terţilor, pentru exploatarea şi întreţinerea reţelelor electrice și a celor de gaze naturale. Astfel, operatorii de sistem vor avea dreptul să depoziteze materiale, echipamente, utilaje şi instalaţii necesare executării lucrărilor, să desfiinţeze culturi sau plantaţii,
Se va calcula o taxă suplimentară pentru folosirea drumurilor de către autovehicule neînmatriculate în Republica Moldova care tranzitează teritoriul ţării, în cazul în care termenul de şedere a acestora pe teritoriul Republicii Moldova depăşeşte 24 de ore?
Primul grup de tineri este instruit în cadrul proiectului transfrontalier de formare antreprenorială “Joint Opportunities in Business for Youth (JOBs4YOUTH)”. Proiectul este implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) în parteneriat cu Organizația Publică de tineret “Noua Generație a Europei” din Ucraina. Amintim că cursurile se vor desfășura în trei grupe a câte 20 de tineri. Acestea vor fi organizate a câte 3 zile în Moldova și a câte 2 zile – în Ucraina. În acest răstimp participanții selectați vor beneficia de instruire și mentorat, dar și vor fi ghidați în realizarea unui business-plan, care, la încheierea instruirii, vor participa la un concurs al planurilor de afaceri.
Serviciul Fiscal de Stat comunică că, incepând cu luna noiembrie curent, taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova poate fi achitată on-line, prin intermediul Serviciului Guvernamental de Plăți Electronice (MPay). În acest scop, Agenția de Guvernare Electronică a realizat un model funcțional, rapid și sigur de plată on-line a taxei pentru folosirea drumurilor similar altor taxe. Achitarea poate fi efectuată doar de către deținătorii mijloacelor de transport înmatriculate în Republica Moldova.
Moldova şi-a păstrat poziţia în clasamentul Doing Business 2018, ocupând locul 44 dintre 190 de ţări. Potrivit raportului privind excelența în afaceri Doing Business 2018, elaborat de Banca Mondială și Corporația Financiară Internațională, Moldova este situată între Serbia și România, cu un indice de 73% din 100% (+ 0,2 puncte procentuale pe an). În Doing Business 2018, poziția Republicii Moldova s-a îmbunătățit la 3 criterii, la 5 s-a înrăutățit, la 2 — a rămas neschimbate.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *