Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Partea II Partea I Procesul de elaborare a actelor privind înregistrarea în calitate de operator de date cu caracter personal Pentru a deveni operator de date cu caracter personal, este nevoie de efectuat următoarele etape consecutive:
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul legii privind achizițiile în sectorul energetic, al apei, al transporturilor și al serviciilor poștale care transpune parțial în legislația națională Directivele Parlamentului European și a Consiliului privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele date și celor ce țin de pragurile de aplicare pentru procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice.
Societatea pe acțiuni „Universul” SRL, în capitalul social al căreia statul deține cota sa parte, pe parcursul a trei perioade fiscale nu a efectuat achitări sub formă de dividende în folosul acționarilor săi, astfel formând datorii față de aceștia. Urmează acestea să fie supuse în conformitate cu prevederile legislației în vigoare unor impozitări? În conformitate cu prevederile art. 12 pct. 3) din CF, dividend constituie venitul obținut din repartizarea profitului net între acționari (asociați) în conformitate cu cota de participație depusă în capitalul social, cu excepția venitului obținut în cazurile lichidării complete a agentului economic conform art. 57 alin. (2) din CF.
Programului pentru Reforme Structurale în Moldova, finanțat de către Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), a fost prezentat la Bălţi, în regiunea de dezvoltare Nord, de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Implementarea Programului este preconizată pentru patru ani, bugetul fiind de $11,2 mil. Compania americană Nathan Associates Inc., contractată de USAID, este cea care va asigura implementarea Programului în Moldova.
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) va beneficia de oportunități pentru preluarea experienței specialiștilor IT din cadrul Serviciului Venituri de Stat al Letoniei în materie de implementare a sistemului de monitorizare electronică a vânzărilor și a practicii de automatizare a instruirilor privind utilizarea sistemelor informatice din instituțiile publice din Letonia. Asupra acestor aspecte s-a convenit la finalul vizitei de studiu efectuată săptămâna trecută la Riga, de o delegație a CTIF, condusă de directorul adjunct al instituției, Vadim Muntean. Delegația a întrunit responsabili ai subdiviziunilor IT din cadrul CTIF și doi membri ai Consiliului de Administrație al instituției: Igor Țurcanu, director adjunct al Serviciului Fiscal de Stat (SFS), și Dorel Noroc, șef al direcției politici fiscale și vamale a Ministerului Finanțelor.
Cuantumul finanțării unui proiect cultural desfășurat de organizațiile necomerciale se stabilește la 80% din costul acestuia, dar nu mai mult de 200 mii lei pentru un proiect. Contribuția ONC la realizarea proiectului este de 20% din costul aprobat, asigurate din surse proprii sau prin cofinanțare. În Monitorul Oficial din 8 noiembrie curent a fost publicată Hotărârea cu privire la modul de finanțare din bugetul de stat a proiectelor culturale desfășurate de organizațiile necomerciale și la abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 834/2014. Regulamentul stabilește modul de susținere financiară din bugetul de stat a ONC în scopul încurajării proiectelor culturale, a potențialului creativ, precum și al formării condițiilor adecvate pentru desfășurarea activităților culturale promovate de societatea civilă și integrarea acesteia în procesul de realizare a obiectivelor naționale în domeniul culturii.
Întreprinderea are în proprietate construcții speciale (hangare) destinate pentru păstrare, procesare, uscare și condiționare a cerealelor, care nu sunt evaluate de către organele cadastrale. Se încadrează aceste bunuri imobile în categoria construcțiilor cu destinație agricolă, astfel încât să poată fi aplicată cota impozitului pe bunurile imobiliare în mărime de 0,1%, sau se aplică prevederile pct. 11, anexa nr. 2 la Legea pentru punerea în aplicare a Titlului VI din Codul fiscal nr. 1056-XIV din 16.06.2000 (Legea nr. 1056-XIV)?
Alocarea mijloacelor financiare din sursele Fondului Ecologic Național pentru proiecte ce țin de organizarea şi gestionarea sistemului de informaţie şi reclamă ecologică și propagarea cunoştinţelor ecologice nu constituie ajutor de stat, în sensul art. 3 al Legii cu privire la ajutorul de stat, potrivit deciziei Consiliului Concurenței nr. ASO-71 din 17 octombrie 2019. Măsura respectivă ce constă în alocarea de resurse financiare pe perioada anilor 2011 – 2018 a fost raportată de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
În conformitate cu prevederile art. 654 alin. (1) din Codul civil, superficie este dreptul real imobiliar de a poseda şi folosi terenul altuia în vederea edificării şi exploatării unei construcţii a superficiarului, deasupra şi sub acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente a superficiarului. Acest drept este alienabil, se transmite prin succesiune şi poate fi obiect al unui contract de locaţiune.
Declarațiile vamale se vor perfecta doar cu utilizarea procedurii electronice (informaționale), fără suport de hârtie. Doar în cazuri temeinic justificate se vor perfecta cu utilizarea procedurii electronice și pe suport de hârtie. Această prevedere este inclusă în proiectul ordinului Serviciului Vamal de modificare a Ordinului nr. nr.346-O Referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea și completarea declarației vamale în detaliu, aprobat de autoritatea vamală la 24 decembrie 2009, care urmează a fi abrogat după punerea în aplicare a noilor prevederi. Necesitatea rescrierii documentului este condiționată de armonizarea legislației vamale naționale la legislația Uniunii Europene și anume cu Convenția privind simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri, încheiată la Interlaken la 20 mai 1987.
După cum este stabilit, la completarea a Darii de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate Forma IPC 18 (în continuare – Forma IPC 18) este necesar de bifat tipul dării de seamă la prezentarea acesteia. Indiferent de modul de prezentare (pe suport de hârtie sau prin intermediul sistemului de raportare electronică), este necesară indicarea tipului acesteia – primară sau de corectare. În continuare propunem unele explicaţii aferente modului de completare a Formei IPC 18 în funcție de tipul dării de seamă bifat, în special a tipului „După control fiscal.”
Conform art. 654 Cod civil (CC), superficie este dreptul real imobiliar de a poseda şi folosi terenul altuia în vederea edificării şi exploatării unei construcţii a superficiarului, deasupra şi sub acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente a superficiarului. Acest drept este alienabil, se transmite prin succesiune şi poate fi obiect al unui contract de locaţiune. În Monitorul Oficial nr. 393-399 (7316-7322) din 27 decembrie 2019 a fost publicată Legea nr.171 privind modificarea unor acte legislative din 19 decembrie 2019, prin care s-au operat mai multe modificări la Codul fiscal (CF), unele dintre care vizează și impozitarea venitului din superficie.
Prin prisma art. 74 din Codul familiei nr. 1316 din 26.10.2000 (Cod) părinții sunt obligați să-și întrețină copiii minori și copiii majori inapți de muncă care necesită sprijin material. Plata pensiei de întreținere se determină prin două moduri: • în baza unui contract încheiat între părinți sau între părinți și copilul major inapt de muncă; • în caz că lipsește acest contract menționat mai sus pensia de întreținere se încasează pe cale judecătorească, la cererea unuia dintre părinți, a tutorelui copilului sau a autorității tutelare teritoriale.
O persoană fizică s-a adresat Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS) cu cerere prealabilă prin care a contestat refuzul CNAS de a include în stagiul de cotizare perioada 2 octombrie 1990 – 28 decembrie 1998 în care a activat în cadrul entității X. Refuzul CNAS a fost argumentat de faptul că certificatele de salariu de la întreprinderea X pentru perioada 2 octombrie 1990 – 28 decembrie 1998 nu au fost luate în considerare la stabilirea pensiei, deoarece au fost legalizate cu ștampila fostei Republici Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM).
În Monitorul Oficial din 7 decembrie curent a fost publicată Legea pentru modificarea Legii privind sistemul public de asigurări sociale, împreună cu decretul ei de promulgare. Documentul a fost elaborat în scopul excluderii prevederilor care au caracter de aplicabilitate permanentă dintr-o lege adoptată anual. Documentul prevede modificarea art. 5 din Lege. Astfel, Declarația privind calcularea și utilizarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii și declarația privind evidența nominală a asiguraților sunt parte componentă a dării de seamă privind reținerea impozitului pe venit,
Recent, Curtea Constituțională a RM a examinat excepția de neconstituționalitate invocată asupra unor prevederi din art. 4 alin. (6) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal nr. 1054-XIV din 16.06.2000 (Legea nr. 1054/2000).
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a decis, cu vot unanim, să mențină rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 7,5 la sută anual. Conform hotărârii, fără modificări vor rămâne și valorile altor instrumente de politică monetară. Astfel, ratele de dobândă la creditele overnight vor fi în continuare de 10,5 la sută anual, iar la depozitele overnight de 4,5 la sută anual.
Ce urmează să întreprindă contribuabilul dacă în cadrul controlului fiscal se efectuează inventarierea bunurilor și se stabilesc surplusuri sau lipsuri de active? În cadrul controlului fiscal la fața locului efectuat prin metoda de verificare totală/faptică/operativă de către Serviciul Fiscal de Stat (SFS), se execută, după necesitate, inventarierea bunurilor și valorilor contribuabilului în conformitate cu prevederile Regulamentului privind inventarierea aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 60 din 29.05.2012.
În primele 9 luni ale anului curent, suma încasărilor în numerar în sistemul bancar a constituit 90191 mil. lei, în creștere cu 7,4% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, comunică Banca Națională a Moldovei. Potrivit datelor, majorări s-au produs pentru următoarele tipuri de încasări: • de la întreprinderile care prestează alte servicii – cu 15,3%; • din vânzarea valutei străine persoanelor fizice – cu 12,2%; • de la comercializarea mărfurilor de consum, indiferent de canalul de desfacere – cu 8,5%;
Poate avizul de însoțire a mărfii să conțină elemente suplimentare? În ce rând al facturii fiscale se indică informația referitor la seria și numerele avizelor de însoțire a mărfii care stau la baza întocmirii acesteia? Conform pct.3 al Hotărârii Guvernului 294/1998, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) tipărește centralizat avizul de însoțire a mărfii pe hârtie fără însemne de protecție, cu atribuirea seriei şi numărului.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *