Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Înregistrarea mărcilor pe teritoriul Republicii Moldova se efectuează urmare a depunerii de către solicitanți a cererilor la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI),
Se va lua în calcul suma TVA atribuită la deducere din perioada fiscală precedentă (din boxa 19), la aprecierea obligației privind TVA cu aplicarea principiului taxării inverse
Compania X, în baza unui contract de societate civilă, deține un teren, iar compania Y, din mijloacele proprii, construiește pe acest teren un imobil. Este obligată compania Y să înregistreze terenul drept subdiviziune? Conform prevederilor art. 1926 din Codul civil, prin contract de societate civilă două sau mai multe persoane (asociaţi, participanţi) se obligă reciproc să urmărească în comun scopuri economice ori alte scopuri, fără a constitui o persoană juridică, împărţind între ele foloasele şi pierderile.
Agenţii economici (cu excepţia asociaţiilor de economii şi împrumut şi organizaţiilor de creditare nebancară) sunt obligaţi, în termen de până la 1 iulie a anului imediat următor, să instaleze terminale de plată fără numerar ale băncilor comerciale și/sau societăților de plată licențiate de Banca Națională a Moldovei şi să asigure posibilitatea de achitare a plăţilor prin intermediul acestora în subdiviziunile (cu excepţia reţelelor de comerţ ambulant) în care, pe parcursul anului calendaristic precedent, veniturile din vânzări cu ridicata şi/sau cu amănuntul şi/sau din prestarea de servicii prin intermediul echipamentelor de casă și control au depăşit suma de 500 000 de lei, prevede noua redacție a art. 71 din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprindere (Legea nr.845/1992) care a intrat în vigoare 1 ianuarie 2021.
Potrivit prevederilor capitolului II din Instrucțiunea privind modul de completare a Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (forma IPC21), aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.94 din 30.07.2020, la codul 32 (codul sursei de venit PLs)) în col.4 se reflectă suma venitului calculat și îndreptat spre achitare din care nu urmează să se reţină în prealabil impozitul pe venit (art.90 din Codul fiscal).
Administratorul autorizat în calitate de lichidator în procesul de faliment al debitorului insolvabil, a executat restanțele privind salariul neachitat pentru etapa I a perioadei fiscale 2018, care au fost validate în temeiul titlurilor executorii. La ce cotă urmează a fi supuse impozitării plățile menționate și ce dări de seamă urmează a fi prezentate? În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Codul fiscal (CF), pentru persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător,
Începând cu data de 20 iulie, profitul net al companiilor va fi plătit asociaților exclusiv prin transfer bancar. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale, cu scopul de a transparentiza resursele financiare distribuite persoanelor fizice și a reduce volumul de numerar utilizat în scopuri de evaziune fiscală și finanțarea unor activități ilicite.
În perioada 1 august-15 septembrie 2023, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului recepționează cereri pentru compensarea cheltuielilor suportate de agenții economici implicați
În cazul în care valoarea achiziției nu depășește 30 000 lei (fără taxa pe valoarea adăugată), se permite achiziționarea bunurilor, serviciilor și lucrărilor în baza contului de plată, prevede proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de organizare a achizițiilor publice de valoare mica, elaborat și înaintat pentru consultări publice de către Ministerul Finanțelor. Autorii documentului menționează că proiectul a fost elaborat în scopul realizării prevederilor art.2 alin. (4) din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice1 (Legea nr. 131/2015) și art.1 alin. (3) din Legea nr. 74/2020 privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transportului și serviciilor poștale2 (Legea nr. 74/2020), care vor intra în vigoare din 26 iunie 2021,
Carnetul ATA este un document vamal internațional de export/import temporar și este folosit pentru vămuirea în peste 85 de țări și teritorii, fără achitarea taxelor vamale pe mărfurile care vor fi reexportate/reimportate în termen de 12 luni.
Prin Legea nr. 356/2022 (politica fiscal și vamală 2023) s-a acordat dreptul de utilizare a scutirilor persoanelor fizice care, pe parcursul perioadei fiscale, au obţinut venituri impozitate conform art.88/1 (domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi)
Proiectul de lege privind serviciile de finanțare participativă, ce are ca scop oferirea unei alternative de finanțare pentru întreprinderile nou create, întreprinderile mici și mijlocii și autoritățile administrației publice locale, prin intermediul platformelor de finanțare participativă, a fost aprobat în lectura a doua.
Conform prevederilor art.34 alin.(2) din Codul fiscal, persoana fizică rezidentă aflată în relații de căsătorie cu orice persoană specificată la art.33 alin.(2) are dreptul la o scutire suplimentară anual, cu condiția că soția (soțul) nu beneficiază de scutire personală.
În anumite situații1 stabilite prin Ordinul nr. 645/2018 SFS „Cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind modul de determinare și aprobare a listei agenților economici obligați de a utiliza factura fiscală electronica (e-Factura) (în continuare – Lista), în scopul evitării (sau minimizării) riscurilor de neconformare fiscală, contribuabilii înregistrați în calitate de subiecți ai impunerii cu TVA, pot fi incluși în lista privind utilizarea obligatorie a e-Facturii în cazul efectuării livrărilor impozabile pe teritoriul ţării. Lista acestora poate fi vizualizată pe pagina web al SFS la accesarea subcompartimentului Utilizatori SIA ,,e-Factura”.
Evoluția sistemelor fiscale regionale și internaționale și modul în care acestea afectează mediul de afaceri și invers, felul în care procesele digitalizate influențează situația fiscală a unei țări și a antreprenorilor și, desigur, provocările fiscale cu care
Proiectul de lege prin care se operează modificări la Legea nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, ce au ca scop includerea unui mecanism de scutire de taxa pentru ambalaje a subiecților care recuperează și reciclează ambalaje introduse pe piață de către aceștia, a fost aprobat în lectura a doua.
Două persoane fizice, una rezidentă a Republicii Moldova, iar cealaltă – nerezidentă, în anul 2018 au constituit societatea cu răspundere limitată „B”. Fiecare din persoanele menţionate a depus în capitalul social al acesteia câte 50 000 lei. Ulterior, în luna septembrie 2021, persoana fizică nerezidentă și-a retras cota sa de participare în capitalul social al SRL „B”. În asemenea caz, apare sau nu obligația de reţinere a impozitului pe venit din suma retrasă de către nerezident sau acesta urmează să declare de sine stătător suma primită?
În Monitorul Oficial din 10 ianuarie a fost publicat Ordinul nr. 124 din 21 decembrie cu privire aprobarea Setului metogologic privind elaborarea, aprobarea și modificarea bugetului
Serviciul Fiscal de Stat informează că, în perioada 11-14 august 2023, a desfășurat un amplu proces de reconfigurare a sistemelor informaționale, fiind sistat mecanismul de autentificare în SIA „Cabinetul Personal al Contribuabilului”, www.servicii.fisc.md și www.raportare.gov.md, precum și accesarea mai multor servicii fiscale electronice.
Operatorul economic în cadrul achiziției publice, va fi obligat să depună, odată cu contestația și garanția pentru contestație, în valoare de 1% din valoarea estimată a achiziției, la contul trezorerial al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC), dar nu mai mult de 100 mi lei.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *