Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În anul 2020 desemnarea procentuală a fost efectuată de către 26776 contribuabili, care au oferit pentru 534 beneficiari – asociaţii obștești, fundaţii și instituţii private înregistrate în Republica Moldova care desfășoară activităţi de utilitate publică și cultele religioase și părţile componente ale acestora înregistrate în țară și desfășoară activităţi sociale, morale, culturale sau de caritate. Suma totală validată constituie 5 816 737 lei, comunică Serviciul Fiscal de Stat. Din numărul total de cereri au fost acceptate 24 960, altele 1816 fiind respinse de autoritatea fiscal pe motivul că beneficiarul desemnării nu se regăsește în Lista actualizată a beneficiarilor (65 desemnări) și din cauza că contribuabilul persoană fizică avea datorii la impozitul pe venit la data-limită de depunere Formularului CET18 (total 1751 desemnări).
În cadrul ședinței din 21 octombrie a Executivului a fost aprobată decizia de inițiere a negocierilor și semnarea Protocolului de amendare a Acordului privind comerțul liber dintre Guvernele Republicii Moldova și al Ucrainei. Acesta prevede revizuirea regulilor de determinare a originii mărfurilor, aplicate de părți aplicate în cadrul comerțului bilateral. Aprobarea amendamentelor vine în contextul în care Ucraina aplică din luna ianuarie 2019 prevederile Convenției cu privire la regulile de origine preferențiale Pan-Euro-Mediteraneene în comerțul cu Uniunea Europeană, la care țara noastră este membru încă din anul 2015. Conform Protocolului II al Acordului de Asociere RM-UE, Moldova aplică prevederile Convenției în comerțul cu țările UE.
În mun. Chișinău la 1 iulie curent erau înregistrați 158880 beneficiari de pensii, cu o mărime medie a prestației de 2665 lei și 9310 beneficiari de alocații sociale, cu o mărime medie de 556,76 lei, potrivit datelor oferite de Casa Națională de Asigurări Sociale. Cei mai mulți pensionari sunt înregistrați în sectorul Botanica – 40164, precum și cel mai mare număr de beneficiari de alocații – 2418. Totodată, cel mai mic număr de beneficiari de prestații sociale este înregistrat în sectorul Centru – 23207 beneficiari de pensii și, respectiv, 1221 de alocații.
În Monitorul Oficial de astăzi, 6 noiembrie, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 139 din 29 octombrie 2020 privind modificarea Clasificaţiei bugetare. În temeiul articolului 27 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 și în scopul reglementării şi perfecționării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,
Care este modalitatea de completare a Formei TL 13, dacă conform Deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 6/9 din 21.05.2020, cota taxei pentru amenajarea teritoriului a fost stabilită cu valoarea ”0” pentru perioada sistării activității unităților comerciale și/sau de prestări servicii, conform Dispozițiilor Comisiei pentru situații excepționale a și Hotărîrilor Comisiei naționale extraordinare pentru sănătate publică? Care este modalitatea de calculare a taxei pentru amenajarea teritoriului, dacă conform Deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 6/9 din 21.05.2020, cota taxei respective a fost stabilită cu valoarea ”0” pentru perioada sistării activității unităților comerciale și/sau de prestări servicii, conform Dispozițiilor Comisiei pentru situații excepționale și Hotărîrilor Comisiei naționale extraordinare pentru sănătate publică?
Încă două proiecte de asistență tehnică și investițională, care cad sub incidența tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, vor beneficia de facilități fiscale și vamale. În Monitorul Oficial din 30 octombrie curent este publicată Hotărârea Guvernului nr. 791 din 28 octombrie 2020 pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea 246/2010. Astfel, lista este completată cu proiectul „Crearea unui sistem de monitorizare inovativă transfrontalieră privind transformările ecosistemelor râurilor Mării Negre sub impactul dezvoltării construcțiilor hidroenergetice și schimbării climatice „HydroEcoNex”,
Astăzi, 23 aprilie 2021, în MO este publicat Ordinul nr. 219 din 20 aprilie 2021 al Serviciului Fiscal de Stat ,,Cu privire la aprobarea Regulamentului privind procedura de prelungire a termenului de prezentare a dărilor de seamă fiscale și a termenului de stingere a obligațiilor fiscale pentru achitarea impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii” (în continuare – Regulament), prin care a fost aprobat formularul Cererii privind prelungirea termenului de prezentare a dărilor de seamă fiscale și a termenului de stingere a obligațiilor fiscale (Forma PTDA-2021).
Încăperile nelocuibile din proprietatea publică a mun. Chișinău vor fi transmise în locaţiune/folosinţă în baza unei decizii aprobate de către Consiliului municipal Chișinău (CMC), contractul de locaţiune/comodat fiind încheiat doar în cazul adoptării deciziei, prin care va fi stabilit termenul de acțiune a contractului (cel mult 10 ani). Acesta se va încheia între Consiliu în calitate de locator şi locatar, cel din urmă având obligația să-l înregistreze la Agenția servicii publice. CMC propune pentru consultări publice proiectul noii redacții a deciziei cu privire la aprobarea Regulamentului gestionării clădirilor, construcţiilor şi încăperilor cu altă destinaţie decât cea locativă – proprietate municipală.
În Monitorul Oficial de astăzi, 19 martie 2021, a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 103 din 26 februarie curent cu privire la modificarea Ordinului Serviciului Fiscal de Stat nr. 379 din 15 martie 2017. În temeiul prevederilor art. 1323 alin. (10) din Codul fiscal, precum și întru asigurarea executării prevederilor art. 227, 230 din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, cu modificările ulterioare, și Legii privind modificarea unor acte normative nr. 257 din 16.12.2020,
În ianuarie-septembrie 2020 au fost date în exploatare 5008 locuințe (apartamente și case de locuit individuale), cu 1585 locuinţe (sau cu 24,0%) mai puţin faţă de ianuarie-septembrie 2019. Suprafaţa totală a locuinţelor date în exploatare în perioada de referință a constituit 397,0 mii m² sau cu 20,6% mai puțin față de perioada similară a anului 2019. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS), în primele nouă luni ale anului curent pe medii de rezidenţă, în mediul urban au fost date în exploatare 4317 locuințe, în scădere cu 1624 locuinţe (sau cu 27,3%) faţă de ianuarie-septembrie 2019.
Investitorii străini în continuare manifestă interes pentru efectuarea investițiilor în țara noastră. Această idee este enunțată în cadrul panelurilor de discuții ce au loc la Moldova Business Week 2019. Republica Moldova, poziționată în clasamentul ”Doing Business 2020” pe locul 48 din 190 de țări, are un rating mai mare decât Ucraina, Belarus, Croația, Italia. Cea mai bună poziție – 13, Moldova o ocupă la capitolul inițierea afacerii și înregistrarea proprietății. De asemenea, se clasează pe locul 33 la capitolul plata taxelor și pe locul 38 la comerțul transfrontalier. În domeniul executării contractelor, țara noastră a urcat de pe poziția 69 pe 62, la plata impozitelor – de pe locul 35 la 33, iar la recunoașterea insolvenței – de la 68 la 67.
Astăzi, 18 februarie 2021, au fost premiați cei mai buni angajatori din țară, care pe parcursul anului 2020 s-au remarcat prin colaborarea activă cu subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (STOM) și prin implementarea practicilor pozitive în vederea angajării în câmpul muncii a șomerilor. Evenimentul a avut loc în contextul marcarii a 30 de ani ai serviciului public de ocupare.
În primele nouă luni ale anului curent, de serviciile agențiilor de turism şi ale turoperatorilor au beneficiat 82,1 mii de turiști și excursioniști, cu 74,3% mai puțin decât în perioada similară a anului 2019, potrivit datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică. Din numărul total, 6,9 mii sunt turiști şi excursionişti străini, dintre care 95,4% au sosit în scopuri de odihnă, recreere şi agrement, 3,2% – în scop de afaceri şi profesionale, iar 1,4% – de tratament.
La 1 decembrie curent, în Registrul de stat al unităților de drept în profil administrativ-teritorial erau incluse 121 390 entități ce dețin codul IDNO, conform datelor statistice publicate de Agenția Servicii Publice, 56,7% dintre acestea fiind înregistrate în mun. Chișinău (68 886 unități), urmat de mun. Bălți cu 5084 unități și Ialoveni cu 3124 entități. În UTAG sunt înregistrate 4475 unități de drept. Un număr de agenenți economici de peste două mii este declarat în Anenii Noi (2067), Cahul (2694), Orhei (2651), Strășeni(2140) și Ungheni (2219).
Este bine cunoscut faptul că, investițiile străine reprezintă o sursă importantă de creștere economică și ajută la crearea de locuri de muncă. În scopul creării unei platforme importante în atragerea investițiilor străine, au fost create Zone economice li
Ministerul Economiei și Infrastructurii și ODIMM au început vizitele de documentare în teritoriu privind implementarea Programului-pilot de creare a Platformelor Industriale Multifuncționale (PIM). Primele vizite au avut loc în raioanele Anenii Noi și Basarabeasca, fiind discutate cu reprezentanții administrației publice locale profilurile celor două regiuni pentru identificarea specificului domeniului de activitate a PIM-urilor. Oficialii au examinat mersul lucrărilor de creare a infrastructurii de utilități, construcția și amenajarea rețelelor de telecomunicații, a sistemelor de alimentare cu energie electrică, a rețelei de alimentare cu gaze, apă și canalizare, căile de transport, precum și condițiile administrative și juridice.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a publicat topul celor mai bine plătite locuri de muncă vacante. Astfel, la situația din 16 noiembrie curent, cel mai mare salariu pentru un loc de muncă vacant constituia 50 mii lei și era propus pentru funcția de director de producție. Următorul în top este salariul de 20 mii lei este propus de un angajator din Telenești pentru poziția de inginer tehnolog. Totodată, alți agenți economici oferă salarii între 15-17 mii lei pentru cei care vor ocupa funcțiile vacante de șef producție, conducător auto, inginer, apicultor, tehnolog etc.
În Monitorul Oficial din 5 februarie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 5 din 18.01.2021 privind modificarea şi completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28 decembrie 2015. În temeiul articolului 11 alineatul (2) din Legea contabilității nr. 113-XVI/2007 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.27-34, art.61), întru ajustarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară
În Monitorul Oficial din 25 decembrie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 164 din 21 decembrie 2020 privind modificarea Clasificaţiei bugetare. În temeiul articolului 27 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 și în scopul reglementării şi perfecționării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,
Peste 100 de oficiali, analiști financiari externi, bancheri, oameni de afaceri, parteneri de dezvoltare, experți independenți s-au reunit marți, 24 septembrie 2019, la Chișinău pentru a aborda perspectivele de dezvoltare a pieței financiare în Republica Moldova. Organizatorii conferinței „Dezvoltarea instrumentelor financiare în Republica Moldova”, Banca Națională a Moldovei (BNM) și CFA Society Romania, și-au propus să facă un schimb de experiență între investitorii profesionali din Republica Moldova și cei de peste hotare, cu scopul de a sprijini dezvoltarea pieței financiare și de a implementa excelența profesională în sectorul financiar din Republica Moldova.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *