Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Colaborarea comercial-economică dintre Republica Moldova și Republica Turcia au fost discutate de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici și Hulusi Kiliç, Ambasadorul Turciei în țara noastră.
Dările de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate se prezintă de către plătitorii veniturilor Serviciului Fiscal de Stat (SFS) până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plăţile.
Agentul economic ”X” desfășoară pe întreg teritoriul republicii activitate de comerț cu amănuntul atât prin intermediul magazinelor, cât și prin intermediul unităților mobile. Apar în calitate de obiecte ale impunerii cu taxa pentru unitățile de comerț și/sau de prestări servicii autocamioanele, prin intermediul cărora se comercializează mărfurile? Dacă da, care este modul de calculare a taxei prin prisma prevederilor Codului fiscal, în cazul în care activitatea de comerț prin intermediul autocamioanelor se efectuează în localitățile rurale în baza unui orar fix (zi/săptămână, etc.)? În cazul în care, conform Notificării privind inițierea activității de comerț și a Înștiințării de recepționare a acesteia, agentul economic a început activitatea la data de 01.01.2019, iar APL a emis Decizia privind stabilirea taxelor locale și cotelor acestora mai târziu (la data de 11.02.2019), care este modalitatea de calculare a taxei?
În Monitorul Oficial din 27 martie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 126 din 26 februarie 2020 pentru aprobarea Conceptului tehnic privind Sistemul de management integrat în domeniul transportului rutier (SMI). Dezvoltarea, funcționarea și implementarea SMI va fi asigurată de către Agenția Națională Transport Auto. SMI constituie o soluție ce are ca scop asigurarea tranziției de la modalitățile tradiționale de procesare manuală a documentelor pe suport de hârtie spre digitizarea totală și diminuarea intermediarilor procesului de interacțiune a operatorilor de transport rutier și a cetățenilor cu ANTA.
Peste 100 de specialiști din domeniul comerțului internațional din Moldova vor beneficia de instruiri gratuite despre INCOTERMS 2020, organizate de Camera de Comerț și Industrie (CCI) cu suportul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova. INCOTERMS conține termenii comerciali internaționali elaborați de Camera Internațională de Comerț (CIC) și reprezintă un îndrumar deosebit de util, care permite definirea exactă a obligațiilor părților în contractele de vânzare-cumpărare internaționale. Primul set de clauze INCOTERMS a fost publicat de către Camera Internațională de Comerț în 1936, iar începând cu anul 1980 regulile INCOTERMS se modifică o dată la 10 ani.
Ministerul Finanțelor anunță, că în scopul valorificării fondurilor Împrumutului oferit de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei destinat finanțării Proiectului “Răspuns de urgență la COVID-19 și Suport pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii”, au fost semnate Contractele de Recreditare cu Instituțiile Financiare Participante intermediare:
În anul curent, cu suportul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, PNUD Moldova și OIM Moldova, ar putea fi instituit consiliul bilateral Guvern-diasporă. Măsura este inclusă în Planul de acțiuni pentru anii 2020-2021 privind implementarea Strategiei Naționale „Diaspora 2025”. Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea planului de acțiuni a fost discutat în cadrul ședinței secretarilor generali din 5 martie 2020.
În cadrul realizării unui contract de prelucrare sub regimul vamal de perfecţionare activă, entitatea A a atras, pentru realizarea în termen a comenzii plasate de partenerul internațional, întreprinderea B, rezident al RM, întocmind un contractat de prestări servicii, acesteia fiindu-i transmise o parte din materia primă plasată sub regimul vamal indicat. Care este regimul TVA pentru fiecare entitate antrenată în acest proces?
Unitatea economică ”Y” dispune de un imobil, în care prestează diferitor agenți economici servicii de locațiune a spațiilor comerciale (codul activității conform CAEM red. 2 fiind 68.20 ”Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”, care nu este inclus în anexa nr. 1 la Legea nr. 231 din 23.09.2010 cu privire la comerțul interior). Concomitent, entitatea deține Notificarea privind inițierea activității de comerț, ce corespunde secțiunii G clasa 47.19 din CAEM red. 2, care este inclusă în anexa nr. 1 la Legea nr. 231. Are obligația unitatea respectivă de a calcula și de a achita taxa pentru unitățile de comerț și/sau de prestări servicii pentru acest obiect, inclusiv de a prezenta darea de seamă aferentă taxelor locale pentru acesta?
Urmează o sistematizare și descriere a celor mai importante modificări ale legislației fiscale și vamale care se regăsesc în Legea nr.356/2022 cu privire la modificarea unor acte normative publicată în MO nr. № 456-459 din 30 decembrie 2022.
În relațiile comerciale, începând cu procesul de negocieri și chiar la încheierea contractului, părțile tind să descrie exact toate regulile, drepturile, obligațiile și modul de realizare a acestora, astfel încât contractul încheiat să devină legea acestora și să guverneze relațiile născute din contract. Cu toate că intrarea într-o relație comercială presupune din start atingerea scopului urmărit prin încheierea contractului, nu este exclusă apariția unui impediment care să nu permită realizarea obligațiilor conform înțelegerii inițiale.
Comercianții de produse alimentare, cu excepția celor din unitățile de comerț ambulant, vor fi obligați să achiziționeze și să asigure expunerea pe raft a produselor alimentare provenite din lanțul alimentar scurt (produse fabricate/procesate în Moldova) în proporție de cel puțin 50% din lungimea liniară a raftului comercial. În Monitorul Oficial din 25 decembrie curent este publicată Legea nr.225 din 4 decembrie 2020 pentru modificarea unor acte normative, inclusiv Legea nr.231/2010 cu privire la comerțul interior. Astfel, furnizorul va fi obligat să asigure livrarea produselor alimentare provenite din lanțul alimentar scurt în cantitate deplină conform contractului încheiat. Lista acestor produse se aprobă de Guvern şi se actualizează anual.
Camera de Comerț și Industrie a RM (CCI) va atesta, prin emiterea unui aviz conform procedurii stabilite de CCI, circumstanțe survenite urmare unor fenomene ale forțelor naturii, a actelor normative/administrative, acțiuni sau inacțiuni (fapte) sau altor evenimente în afara controlului persoanei, de natură a fi invocate ca impediment justificator de neexecutare a obligației debitorului, în contextul raporturilor contractuale. Ministerul Economiei și Infrastructurii vine cu proiectul de lege ce propune modificarea redacției art.4 din Legea nr.393 și ține de sarcinile şi funcţiile principale ale CCI. Totodată, Legea cu privire la Camera de Comerţ şi Industrie va fi completată cu prevederea că eliberarea avizului nu conferă avizului Camerei forță probatorie superioară
Cerințele de organizare a comerțului ambulant mobil, comerțul cu ridicata, activitatea piețelor comerciale, desfășurarea teraselor de vară, activitatea gheretelor, comercializarea producției alcoolice, activitățile de jocuri cu noroc și câștiguri în bani, cerințele privind regimul de lucru al comercianților etc. sunt obiectul proiectului Regulamentului de desfășurare a activității de comerț în municipiul Chișinău, propus spre consultare publică de primăria Chișinău. Astfel, piețele comerciale trebuie să asigure ordinea în incinta pieţei, pe teritoriul parcării și pe perimetrul de 50 metri de la piaţă, prin personal specializat angajat sau firmă de specialitate contractată. Totodată, acestea trebuie să dispună de o platformă de acumulare a deșeurilor menajere solide, conectată la sistemul de apeduct și canalizare, iar marcarea teritoriului pieței să fie vizibilă.
Instituirea unui mecanism de prevenire a aplicării sancţiunilor asupra mediul de afaceri în cazul în care întreprinderea şi reprezentanţii acesteia înlătură încălcările comise şi realizează acţiunile recomandate de autoritatea de control este aprobat prin Legea nr. 59 din 22 aprilie 2021 pentru modificarea unor acte normative, care a intrat în vigoare la 21 mai curent, data publicării documentului în MO.
Actualmente, vânzările online (electronice, prin Internet, virtuale) de mărfuri au intrat în competiție nu doar între ele, ci și cu cele ale magazinelor tradiționale, care au fost nevoite să-și revizuiască modelele de afaceri pentru a rămâne competitive pe piață, acestea fiind impuse atât de situația excepțională și de criză, cât și de faptul că barierele de intrare în mediul online astăzi sunt mai mici decât cele offline.
Ministerul Finanțelor a prezentat principalele măsuri de politică fiscală și vamală pentru anul 2021, în cadrul unei ședințe online cu participarea reprezentanților Asociației Business-ului European, Asociației Investitorilor Străini și Camerei de Comerț Americane din Moldova. În debutul evenimentului, Vicepremierul Serghei Pușcuța a salutat prezența reprezentanților mediului de afaceri și interesul manifestat pentru subiectele puse în discuție: „Ministerul Finanțelor a elaborat anumite repere pentru politica fiscală și vamală pentru anul 2021 și suntem la etapa definitivării acestor măsuri. Pentru noi sunt importante opiniile și recomandările Dvs, pentru ca documentul final să fie unul consolidat și să reflecte cât mai bine situația actuală”.
Proiectul Uniunii Europene „Suport pentru cadrul infrastructurii calității în contextul DCFTA în Republica Moldova” se va încheia la sfârșitul lunii octombrie 2020, iar zilele trecute a avut loc evenimentul de totalizare a rezultatelor obținute pe parcursul a trei ani de activitate, la care a participat reprezentanți ai principalelor instituții și agenții beneficiare. Amintim, proiectul cunoscut și ca „Proiectul QI” cu un buget total de 3,5 mil. euro a fost lansat în luna septembrie 2017 de către Delegația UE în contextul realizării DCFTA în Republica Moldova. Beneficiarii principali ai proiectului sunt Ministerul Economiei și Infrastructurii, Institutul Naţional de Metrologie, Institutul de Standardizare din Moldova, Centrul Național de Acreditare MOLDAC, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
La 30 martie 2021 P.P. ”Monitorul fiscal FISC.md” marchează 10 ani de activitate. Cu acest prilej, pentru ediția nr.3 (66), am pregătit o serie de materiale. În ediția jubiliară vă oferim, în rubrica Prim-plan, un interviu cu directorul Publicației, doamna Rodica Musteața-Staci, care se referă la unele realizări obținute pe parcursul anilor, la provocări, precum și la prioritățile de viitor. Totodată, cu ocazia marcării jubileului, în ediție sunt publicate mesaje de felicitare din partea fondatorului și partenerilor revistei. De asemenea, venim cu o noutate pentru cititorii noștri – lansarea rubricii dedicate Resurselor minerale,
Sectorul comerțului informal O problemă comună, adesea citată ca o problemă majoră în eficacitatea controlului evaluării, este sectorul comercial informal. Comerțul informal activează la diferite niveluri: de la mici întreprinderi individuale care tranzacționează mărfuri locale peste hotare până la operatori de rețele mai mari care realizează tranzacții în mai multe țări. În sensul prezentului articol „comerț informal” cuprinde, în principal, importatorii cu următoarele caracteristici esențiale: • tranzacții efectuate, de regulă, în numerar;
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *