Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Circa 127,8 mil. lei au fost acumulate la buget din impozitul pe bunurile imobiliare care a fost achitat de către 425,6 mii persoane fizice. Suma calculată spre achitare pentru anul 2018 constituie 142,2 mil. lei. Reieșind din suma înregistrată la ultima zi de achitare — 15 octombrie, au fost încasate 89,87%. Proprietarii de imobile care au achitat integral impozitul menționat până la data de 30 iunie, au beneficiat de reducere de 15 la sută din suma impozitului calculat. Astfel, circa 85% dintre persoanele care au achitat impozitul în termenii indicați, au efectuat plata până la data de 30 iunie, la buget fiind acumulate 102,5 mil. lei sau 72% din suma calculată.
Ministerul Finanțelor a inițiat pe data de 11 noiembrie 2021 procedura de consultare a propunerilor de măsuri fiscale și vamale pentru anul 2022. Acestea în mare parte au rezultat din discuțiile preliminare cu reprezentanții asociaților de afaceri și alți actori la data 30 septembrie 2021, fiind incluse doar măsurile care nu erodează substanțial veniturile bugetare pentru anul 2022 și au un nivel înalt de consens. Restul propunerilor, care au un impact bugetar mai sporit și/sau necesită identificarea unor soluții de consens între toți actorii implicați vor fi discutate în următorul exercițiu.
La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a art. 50 alin. (2) lit. c) din Legea insolvabilității nr.149. Obiectul excepţiei îl constituie textul ,,creanţelor persoanelor fizice, născute din contracte de investire în construcţia de locuinţe” din art. 50 alin. (2) lit. c) din Legea nr.149, ridicată de către autorul sesizării în dosarul pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru. Pe data de 18 octombrie 2012, între agentul economic ,,X” și agentul economic ,,Z” a fost încheiat un contract cu privire la investirea capitalului în construcție. Potrivit contractului, agentul economic ,,Z” a executat în beneficiul agentului economic ,,X” lucrări de finisare a fațadei blocului locativ.
Se scutesc de TVA fără drept de deducere livrarea pămîntului, arenda pămîntului, dreptul de livrare şi arendare cu excepţia plăţilor de comision aferente tranzacţiilor respective ( art. 103 alin. (1) pct. 1) din Codul fiscal).
Persoana fizică X deține în proprietate un apartament, procurat în anul 2015 la costul de 450 mii lei. Acesta nu este locuința de bază. Pe data de 3 octombrie 2018, în baza contractului de vânzare-cumpărare, persoana fizică respectivă vinde acest apartament la prețul de 650 mii lei. Cum își va determina persoana fizică X obligațiile fiscale aferente impozitului pe venit pentru tranzacția respectivă? Proprietatea privată (bunul imobil) nefolosită în activitatea de întreprinzător, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal (CF), se consideră activ de capital. Totodată, potrivit art. 18 lit. e) din CF, creșterea de capital definită la art. 40 alin. (7) reprezintă sursă de venit impozabilă, care se include în venitul brut.
1. (29.2.6.24) Apare obligația la persoana care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției, să rețină impozitul pe venit la sursa de plată în cazul în care acesta ia în locațiune un bun imobil de la o persoană fizică?
Activitatea de întreprinzător este activitatea de producere, procesare, comerț, prestarea de servicii și executare a lucrărilor, desfășurată de persoane fizice sau juridice în mod independent, din proprie inițiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială, cu scopul de a-și asigura o sursă de venit, înregistrate în conformitate cu legislația în vigoare. Ministerul Economiei și Infrastructurii a propus pentru consultări publice un vast proiect de lege ce are drept scop optimizarea, modernizarea și îmbunătățirea mecanismului de reglementare a activității în baza patentei de întreprinzător, eliminarea neclarităților la implementarea Legii nr.231/2010 cu privire la comerțul interior, a dezechilibrului fiscal la impozitarea activității patentarilor comparativ cu alte forme de antreprenoriat etc.
Gospodăria ţărănească (în continuare – GȚ) este o întreprindere individuală bazată pe proprietate privată asupra terenurilor agricole şi asupra altor bunuri, pe munca personală a membrilor unei familii (membri ai gospodăriei ţărăneşti), având ca scop obţinerea de produse agricole, prelucrarea lor primară, comercializarea cu preponderenţă a propriei producţii agricole. Noțiunea este definită în art. 2 alin. (1) din Legea nr.1353/2000 privind gospodăriile țărănești (de fermier). Procedura de lichidare a unei gospodării țărănești (de fermier) (în continuare – GȚ) provoacă întrebări contribuabililor, fapt ce ne impune să venim astăzi cu unele explicații asupra subiectului.
În cazul înregistrării de către notar a contractului de vânzare-cumpărare a unui bun imobil, când apare obligația notarului de a prezenta Serviciului Fiscal de Stat informația prevăzută la art. 22611 din Codul fiscal și ce sumă va fi indicată – valoarea tranzacției sau valoarea estimată a bunului imobiliar?
Întreprinderea de Stat „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” va fi reorganizată prin transformare în instituție publică. Ieri cabinetul de miniștri a aprobat o hotărâre în acest sens. Astfel, Agenția „Moldpres” va fi o instituție publică, în care Cancelaria de Stat exercită funcția de fondator. Întreprinderea va activa în baza principiilor de autogestiune și va deține conturi bancare în contul unic trezorerial al Ministerului Finanțelor.
Guvernul a realizat în anul precedent 66% din acțiunile planificate, 30% din acțiuni se află în curs de realizare, iar alte 4% nu au fost realizate, principala cauză fiind situația epidemiologică provocată de virusul SARS-Cov-2, comunică Cancelaria de Stat. Domeniile prioritare de acțiune au vizat protecția socială și ocrotirea sănătății cetățenilor, dezvoltarea unei economii durabile, îmbunătățirea sistemului sanitar și educațional, asigurarea ordinii publice, managementul eficient al finanțelor publice etc.
Certificarea specialiştilor în domeniile geodeziei, cartografiei, prospecțiunilor topografice, geoinformaticii, evaluării bunurilor imobile și cadastrului are drept scop determinarea nivelului de cunoaştere a cadrului normativ şi tehnic necesar pentru executarea lucrărilor respective, a abilităţilor profesionale, stimularea perfecţionării profesionale, precum şi ridicarea responsabilităţii în activitatea practică şi identificarea factorilor de risc. În MO din 27 noiembrie a fost publicată Hotărârea Guvernului nr.817, prin care este aprobat Regulamentul cu privire la certificarea specialiștilor indicați supra. Documentul stabileşte procedura de certificare, dar şi de organizare și desfășurare a activității comisiilor de certificare în domeniile respective, care va fi efectuată de către comisiile instituite prin ordinul directorului general al Agenției Relații Funciare şi Cadastru.
Serviciul Fiscal de Stat va putea comercializa bunurile confiscate nu doar prin comerţul de consignaţie, în baza unui contract de vânzare-cumpărare și în bază de concurs, după cum prevede legislația în vigoare, dar și prin licitații. Ministerul Finanțelor propune spre consultare un proiect de hotărâre ce prevede învestirea SFS cu atribuţiile respective.
Până la 1 ianuarie 2023 va fi pilotată activitatea Centrelor unificate de prestare a serviciilor (Programul-pilot CUPS) în cadrul a 5 misiuni diplomatice și oficii consulare, precum și în 17 autorități ale administrației publice locale de nivel I. Ulterior, în funcție de experiența acumulată, va putea fi asigurată implementarea CUPS-urilor la nivel național. Cancelaria de Stat propune spre consultare publică proiectul hotărârii cu privire la pilotarea Centrelor unificate de prestare a serviciilor, care va include, la primă etapă, o serie de servicii publice prestate de către Agenția Servicii Publice și Casa Națională de Asigurări Sociale.
Subiecții şi obiectele impunerii cu taxele locale, baza impozabilă, modul de calculare şi de plată a acestora, termenele de achitare şi de prezentare a dărilor de seamă, inclusiv atribuțiile autorităților administrației publice locale (în continuare – AAPL) la stabilirea lor sunt determinate de titlul VII al Codului fiscal (în continuare – CF). AAPL, reieşind din prevederile art. 292 alin. (2), art. 296 şi art. 297 alin. (1) din CF, sunt în drept să stabilească pe teritoriul administrat: • lista taxelor locale (toate sau numai o parte din cele prevăzute în art. 289 alin. (2) din CF - în funcție de posibilitățile şi necesitățile unității administrativteritoriale);
Partea I Partea II 3. Aplicații concrete În cele ce urmează vom menționa unele cazuri tipice de evenimente justificatoare, cu accent pe jurisprudența bazată pe CVIM în contractele internaționale: (1) fenomene ale naturii și catastrofe (eng. — Act of God)
Colectarea, verificarea și analizarea informațiilor privind relațiile financiare și economice ale persoanelor fizice și juridice legate de activitatea de spălare a banilor și infracțiunile asociate acestora va fi efectuată prin intermediul sistemului informațional automatizat de informare și comunicare privind prevenirea și combaterea spălării banilor – SIA ICCSB. În cadrul ședinței Executivului din 20 ianuarie 2021 a fost aprobat proiectul hotărârii pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de ținere a Registrului electronic al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, care este format din SIA ICCSB.
În acest an persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător vor primi formulare noi ale avizelor de plată pentru achitarea impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar atât pentru plata impozitului pentru bunurile evaluate, cât și cele neevaluate în scopuri fiscale. Totodată, din anul curent nu vor mai fi expediate avizele de plată la taxa pentru parcaj. Ministerul Finanțelor a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul de modificare a Ordinului nr. 17/2020 cu privire la aprobarea formularelor tipizate ale Avizelor de plată. Necesitatea intervenției în formularele respective este dictată de punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.257/2020
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *