Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Fiscal de Stat permanent întreprinde măsuri de conformare voluntară și informare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile cu privire la obligațiile stabilite de actele normative în vigoare privind înregistrarea contractelor de locațiune. Astfel, în primele două luni ale anului 2022, la SFS au fost înregistrate 3321 contracte de locațiune/chirie, în creștere cu 13,66% sau cu 399 contracte înregistrate mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Lista agenților economici ce sunt obligați să utilizeze e-factura, în care la momentul de față sunt incluse 50 de entități, din 11 octombrie 2021 va fi suplinită cu încă doi agenți economici. Astăzi, 1 octombrie, Serviciul Fiscal de Stat a publicat în MO Ordinul nr.490 din 24 septembrie 2021 cu privire la modificarea Ordinului SFS nr.124 din 15.03.2019 prin completarea listei agenților economici obligați a utiliza factura fiscală electronică (e-factura), fiind vorba despre „Agrofarm-grup” SRL (cod fiscal 1011600039836) și „Alexmax Nord” SRL (cod fiscal 1009602006370).
În scopul desfășurării activității, persoanele care desfășoară activitate profesională în sectorul justiţiei au diverse deplasări peste hotarele țării. Se permit spre deducere în scopuri fiscale cheltuielile de deplasare în interes de serviciu a persoanelor care desfășoară activitate profesională în sectorul justiţiei?
În perioada săptămânii precedente, 14-18 iulie 2025, conform informațiilor operative, încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat constituie circa 922,1 milioane lei.
Serviciul Fiscal de Stat anunță despre aprobarea Programului de dezvoltare strategică al instituției pentru anii 2021-2023. Programul a fost elaborat în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 176/2011 cu privire la aprobarea Metodologiei de elaborare a programelor de dezvoltare strategică ale autorităţilor administraţiei publice centrale, a fost supus consultărilor publice, conform HG nr.967/2016 cu privire la mecanismul de consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional precum și consultat cu experții de asistență externă din cadrul Trezoreriei SUA și a Agenției Fiscale Suedeze, obiecțiile și comentariile furnizate fiind luate în considerare la elaborarea proiectului final al programului.
Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică va efectua pe parcursul anului viitor 802 controale, conform Graficului controalelor planificate pentru anul 2025, publicat pe pagina web a autorității. Graficul poate fi consultat aici.
Amintim, în conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei interdepartamentale pentru echipamente de casă și de control a Republicii Moldova nr. 26-08/5-10/02-2023 din 27.12.2023, mai mulți agenți economici au obligația de conectare a echipamentelor de casă și de control
În conformitate cu art. 177 din Codul fiscal, în cazul admiterii restanței, obligația fiscală poate fi stinsă prin executare silită, care se efectuează în modul stabilit de Capitolul 9 al Titlului V din Codul fiscal (CF). În acest sens, art. 1324 alin. (8) și art. 195 alin. (1) din CF stabilesc că atribuția și prerogativa executării silite a restanțelor aparține Serviciului Fiscal de Stat (în continuare - SFS), care este abilitat cu această funcție și în cazul altor plăți restante față de bugetul public național potrivit legii (ex. contribuțiile obligatorii în Fondul Viei și Vinului, conform art. 323 alin. (10) și (11) din Legea viei și vinului nr. 57/2006; creanțele bănești bazate pe dispoziții de drept public, în temeiul art. 175 alin. (2) din Codul administrativ).
O echipă de evaluatori ai Secretariatului Forumului Global al OCDE efectuează, în perioada 4-6 septembrie 2023, o vizită de lucru în cadrul Serviciului Fiscal de stat. Echipa de evaluatori este compusă din consultanții Colin Yan, Jasmina
Proiectul modificărilor la HG nr. 541/2014 a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale ca urmare a necesității de armonizare a legislației naționale cu legislația comunitară și anume în ceea ce privește transpunerea prevederilor Directivei 94/33/CE a Consiliului din 22 iunie 1994 privind protecția tinerilor la locul de muncă.
În conformitate cu art. 5 pct. 29) din Codul fiscal, „subdiviziunea constituie o unitate structurală a întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (filială, reprezentanţă, sucursală, secţie, magazin, depozit etc.), situată în afara locului ei de reşedinţă de bază, care exercită unele din atribuţiile acesteia. Totodată, conform art. 8 alin.(2) lit. d) din Codul fiscal, contribuabilul este obligat să prezinte informaţii veridice despre veniturile rezultate din orice activitate de întreprinzător, precum şi despre alte obiecte ale impunerii.
Serviciul Fiscal de Stat întreprinde în permanență eforturi de combatere a activităților economice ilicite de întreprinzător, fenomen care afectează conformarea fiscală și dezvoltarea unui mediu de afaceri corect și competitiv.
Angajatorul este în drept să deducă cheltuielile pentru studiile profesionale/de perfecţionare profesională, suportate în folosul angajaţilor pe parcursul perioadei fiscale, cu condiţia că asemenea cheltuieli sunt suportate exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător şi că se ţine cont de necesitatea acestor studii/perfecţionări pentru categoria şi specificul de activitate a angajaţilor.
În Monitorul Oficial de astăzi, 30 iunie, a fost publicată Hotărârea nr. 438 din 28 iunie 2023 prin care a fost aprobat Regulamentul privind modul de compensare a unor cheltuieli suportate de persoanele fizice ce desfășoară activități independente.
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a înaintat pentru consultări publice proiectul Regulamentului aferent stimulării morale (non-financiare) a contribuabililor oneşti, care va stabili modul şi condiţiile de organizare şi desfăşurare a acţiunii de stimulare cu certificate de credibilitate a celor mai oneşti
Serviciul Fiscal de Stat anunță că în perioada 28 noiembrie – 08 decembrie 2023, vor avea loc următoarele seminare de instruire, cu prezența fizică și în format online a contribuabililor:
Anterior angajării, angajatorul are obligația de a informa persoana care urmează a fi angajată sau transferată despre condițiile de activitate în funcția propusă, oferindu-i informația prevăzută la art. 49 alin. (1) din Codul muncii, precum şi informația privind perioadele de preaviz
Potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din Codul fiscal subiecți ai impunerii cu impozitul pe venit sunt: a) persoanele juridice și fizice rezidente ale Republicii Moldova, care desfășoară activitate de întreprinzător, persoanele care desfășoară servicii profesionale,
Serviciul Fiscal de Stat, în comun cu Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe, a organizat o ședință de lucru cu reprezentanții Asociației Băncilor din Moldova și instituțiilor financiare din Republica Moldova, în contextul implementării standardului OCDE de schimb automat de informații privind conturile financiare.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *