Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Regimul fiscal de impunere a venitului organizațiilor necomerciale este stabilit de art. 52 din Codul fiscal. Totodată, este de menționat că organizația necomercială, conform art.5 pct.14) din Codul fiscal, este persoana juridică a cărei activitate nu are drept scop obținerea venitului şi care nu folosește vreo parte din proprietate sau din venit în interesele vreunui membru al organizației, ale unui fondator sau ale unei persoane particulare.
În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (10) din Legea contabilității şi raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (în vigoare din 01.01.2019), entitatea acoperă pierderea contabilă reportată din contul profitului net aferent perioadei de gestiune
În conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) din Codul fiscal, veniturile persoanelor fizice nerezidente, specificate la art. 71, care nu țin de o reprezentanță permanentă în Republica Moldova urmează a fi supuse impunerii la sursa de plată potrivit art. 91, fără dreptul la deduceri, cu excepția veniturilor menționate la alin. (4) din articolul respectiv.
Angajata întreprinderii, Sîrbu Maria, s-a aflat în concediu de îngrijire a copilului până la vârsta de 3 ani a acestuia. La data de 4 noiembrie 2019 a revenit la serviciu, iar la 12 noiembrie 2019 a plecat în concediu de incapacitate temporară de muncă pe o perioadă de 11 zile. Urmează ca să achităm de la întreprindere această foaie de boală dacă persoana a lucrat mai puţin de o lună şi dacă da, atunci care va fi baza de calcul pentru stabilirea indemnizaţiei? Pentru a stabili o indemnizaţie de incapacitate temporară de muncă (în continuare — indemnizație), angajatorul trebuie să analizeze fiecare caz de îmbolnăvire sub câteva aspecte. În primul rând, urmează a fi stabilit tipul certificatului de incapacitate temporară de muncă (în continuare — certificat medical).
Casa Naţională de Asigurări Sociale reaminteşte că data de 25 februarie 2021 este termenul-limită de declarare şi de plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat. În conformitate cu anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale: Categoriile de angajatori specificaţi la pct. 1.1 - 1.5 din anexa menţionată au obligaţia să declare prin intermediul Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21)
Autoritățile contractante, care au efectuat achiziții publice în vederea prevenirii, diminuării și lichidării consecințelor pandemiei COVID-19, vor prezenta informații suplimentare despre aceste achiziții. Ministerul Finanțelor propune pentru consultări publice proiect de hotărâre de Guvern pentru aprobarea unor măsuri suplimentare de transparență privind achizițiile publice efectuate în vederea prevenirii, diminuării și lichidării consecințelor pandemiei de coronavirus. Proiectul prevede aprobarea a două forme de raportare. Primul raport se referă la achizițiile publice efectuate în conformitate cu Legea privind achizițiile publice,
Firma M comercializează bilete de călătorie în trafic internațional care, conform prevederilor art. 104 lit. a) din CF, se impozitează la cota zero. Din cele expuse mai sus, reiese oare că firma trebuie să se înregistreze în calitate de plătitor de TVA?
1. (7.1.5) Cum se achită taxele pentru resursele naturale? 2. (40.2.17) Care este termenul de declarare şi achitare pentru taxele locale pentru primul trimestru al anului 2020? 3. (40.2.16) În ce termen poate fi contestată decizia emisă de către SFS?
Conform prevederilor art.24 alin. (13) din Codul fiscal, deducerea reziduurilor, deşeurilor şi perisabilităţii naturale se permite în limitele aprobate anual de către conducătorii întreprinderilor. În conformitate cu prevederile Legii privind deşeurile nr.209 din 29 iulie 2016, deşeu reprezintă orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul îl aruncă sau are intenţia ori obligaţia să îl arunce.
Încălcarea cerințelor privind producerea, depozitarea, plasarea pe piață, comercializarea produselor alimentare și informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare se va sancționa mai dur. Prevederile sun incluse în proiectul modificărilor și completărilor la Codul contravențional (CC) elaborate de Ministerul Justiției. Autorii propun o nouă redacție a art. 269 din CC, conform căreia încălcarea cerințelor de siguranță a produselor alimentare prin producerea, plasarea pe piață și comercializarea produselor ce nu corespund rigorilor impuse pot deveni pasibile de sancționare cu amendă de la 100 la 150 UC aplicată persoanei fizice și de la 400 la 500 UC pentru persoanele juridice.
Publicaţia Periodică „Monitorul Fiscal FISC.md” continuă publicarea răspunsurilor la întrebările ce ţin de impozitul pe bunurile imobiliare, termenul de achitare cu reducere de 15% al căruia expiră la 30 iunie. Amintim că, deoarece data indicată în acest an este zi de odihnă, data-limită este transferată pentru 1 iulie inclusiv. Când se achită impozitul pe bunurile imobiliare de către întreprinzătorii individuali? Potrivit art. 282 alin. (1) din Codul fiscal, impozitul pe bunurile imobiliare se achită de către subiectul impunerii la bugetele unităților administrativ-teritoriale unde sunt amplasate obiectele impunerii, în părţi egale, nu mai târziu de 15 august şi 15 octombrie a anului curent. Analogic, în aceiaşi termeni se achită şi impozitul funciar.
Operatorii din domeniul turismului vor avea un termen de 540 de zile ca să restituie plățile pentru pachetele turistice, în cazul rezoluțiunii contractelor încheiate în perioada octombrie 2019 – 17 martie 2020. Executivul a oferit aviz pozitiv unei inițiative legislative ce prevede modificarea Codului civil.
Serviciul Fiscal de Stat anunță despre finalizarea celei de a treia etape a „Loteriei fiscale” și anunță startul celei de-a IV-a etape a concursului. Astfel, per total, de la începutul anului curent, în cadrul celor trei etape trimestriale și o ediție specială, la „Loteria fiscală” au participat 32, 87 mil. de tranzacții în valoare totală de 9, 509 mld. lei. În urma tragerii la sorți, au fost desemnați 625 de câștigători. Aceștia au ridicat premii în valoare de câte 1000 lei (525 de persoane) și 1500 lei (100 de persoane, în cazul ediției speciale dedicate sărbătorilor de Paști). Până în prezent au fost oferite premii în valoare de 675 mii lei.
În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019 au fost anulați ca plătitori ai TVA 720 de agenți economici, potrivit datelor publicate de Serviciul Fiscal de Stat. Cifrele sunt în creștere comparativ cu aceeași perioadă din anul 2018, când acest statut a fost anulat pentru 349 de contribuabili. Datele publicate arată că, din numărul total de 720 de contribuabili care au pierdut statutul respectiv, 467 sunt agenți economici din Chișinău: • Sectorul Centru –113 • Sectorul Râșcani – 140 • Sectorul Buiucani – 53 • Sectorul Ciocana – 68 • Sectorul Botanica – 93.
Măsurile impuse pe perioada de urgență, inclusiv cele de restricții la circulație și, respectiv, de prezentare la locul de muncă pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus presupun recuperarea zilelor de odihnă. Aceasta se va realiza în modul stabilit ulterior de Guvern, după ridicarea stării de urgenţă. Cu toate acestea, perioadele nu se vor considera zile de odihnă și, respectiv, nu vor fi recuperate de salariaţii care s-au aflat în una din următoarele situații: • au solicitat acordarea: – concediului de odihnă anual (art. 112 din Codul muncii (CM) – concediului de odihnă nefolosit (art. 119, alin. (3) din CM), cu achitarea indemnizaţiei de concediu (art. 117 din CM) – concediului neplătit (art. 120 din CM);
Agentul economic ”X”, proprietar de bunuri imobiliare, în conformitate cu prevederile art. 282 alin. (2) din CF, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018 a achitat impozitul pe bunurile imobiliare integral până la 30.06.2018. Ulterior, s-a constat necesitatea prezentării, pentru aceeași perioadă, a unei dări de seamă corectate. Se va menține în acest caz dreptul la reducerea în mărime de 15% de care a beneficiat agentul economic?
În anul 2018, pentru încălcarea modului de prezentare de către contribuabili a dării de seamă fiscale au fost aplicate amenzi în 9,5 mii de cazuri, cu 15,4% mai mult comparativ cu anul 2017. Biroul Național de Statistică a publicat informația cu privire la contravențiile constatate în anul 2018, conform căreia în anul trecut au fost constatate, per total, 426,3 mii contravenţii, cu 24,1 mii mai puține comparativ cu anul 2017. Astfel, au fost comise 51 mii contravenții ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală și cea din domeniul valorilor imobiliare. Acestea reprezintă 12,2% din numărul total, micșorându-se, totuși, cu 5,6% comparativ cu anul precedent.
Noi, cei de la P.P. „Monitorul Fiscal FISC.MD”, respectăm regulile aprobate de Comisia pentru Situații Excepționale și vă îndemnăm să utilizați metodele de achitare a abonamentelor de la distanță, evitând astfel deplasarea în locurile publice. Abonamentele PREMIUM, CLASSIC și ELECTRONIC pot fi achitate de la distanță, direct prin transfer bancar în contul P.P. „Monitorul Fiscal FISC.MD”, prin următorii pași:
Atât procedura cât și criteriile de determinare a statutului de contribuabil mare pentru persoanele fizice și juridice vor fi modificate. Serviciul Fiscal de Stat a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul de ordin cu privire la organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mari, iar actul normativ în vigoare (Ordinul nr.1387/2016 al SFS) urmează a fi abrogat după punerea în aplicare a noilor prevederi. Conform proiectului, numărul contribuabililor mari – persoane juridice va fi diminuat până la 550 de entități și persoane fizice ce practică activitate de întreprinzător (la momentul actual este prevăzută includerea în listă a 650 de persoane), iar a persoanelor fizice ce nu practică activitate de întreprinzător – de la 600 până la 500.
Activitatea Serviciului Fiscal de Stat pentru aducerea în cadrul legal a persoanelor fizice și juridice din sfera imobiliară a fost una de succes pentru perioada anului 2018. Timp de un an, SFS a înregistrat 10 562 contracte de dare în locațiune/chirie/arendă a bunurilor imobile. În domeniul menționat autoritatea fiscală națională a realizat un complex de acțiuni de specialitate pentru a asigura un nivel înalt de conformare al cetățenilor care oferă în chirie bunuri imobile. Pe parcursul anului 2018, SFS a identificat 4 721 persoane fizice care transmit în chirie bunuri imobile și au fost demarate acțiuni de conformare față de ele.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *