Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La etapa actuală atestăm o dezvoltare vertiginoasă a tehnologiilor avansate, a domeniului de utilizare a acestora, precum și a instrumentelor de plată. Ritmul accelerat al progresului tehnologic, deseori, creează probleme autorităților, care nu reușesc să adapteze legislația pentru realitatea economică, lăsând astfel lacune, semne de întrebare și spațiu de interpretare. Actualmente companiile din domeniul tehnologiilor informaționale dezvoltă produse și servicii IT pe care tind să le comercializeze în mod rapid, eficient și cu costuri cât mai reduse.
Cerințele de organizare a comerțului ambulant mobil, comerțul cu ridicata, activitatea piețelor comerciale, desfășurarea teraselor de vară, activitatea gheretelor, comercializarea producției alcoolice, activitățile de jocuri cu noroc și câștiguri în bani, cerințele privind regimul de lucru al comercianților etc. sunt obiectul proiectului Regulamentului de desfășurare a activității de comerț în municipiul Chișinău, propus spre consultare publică de primăria Chișinău. Astfel, piețele comerciale trebuie să asigure ordinea în incinta pieţei, pe teritoriul parcării și pe perimetrul de 50 metri de la piaţă, prin personal specializat angajat sau firmă de specialitate contractată. Totodată, acestea trebuie să dispună de o platformă de acumulare a deșeurilor menajere solide, conectată la sistemul de apeduct și canalizare, iar marcarea teritoriului pieței să fie vizibilă.
Partea I Partea II 3. Aplicații concrete În cele ce urmează vom menționa unele cazuri tipice de evenimente justificatoare, cu accent pe jurisprudența bazată pe CVIM în contractele internaționale: (1) fenomene ale naturii și catastrofe (eng. — Act of God)
„După frauda bancară și criza care a urmat, sistemul bancar a fost curățat și putem spune acum că avem bănci solide și stabile, gata să susțină investitorii. Cetățenii au recăpătat și ei încredere în sistemul bancar. Băncile noastre dețin aproximativ 1,5 miliarde euro care așteaptă să fie investite în proiecte sau credite — este o rezervă impunătoare și sunt sigur că aceasta va fi baza pentru creșterea viitoare a economiei.
Sunt metode testate, în sensul că sunt propuse chiar de angajați. Managerul nesuferit este destul de întâlnit. Acum ceva timp am lansat un concurs pe www.traininguri.ro, iar vizitatorii siteului au propus și au votat propuneri de manageri nesuferiți. Este evident că am avut de-a face cu o abordare unilaterală a problemei, doar dinspre angajați. Cu toate acestea, nu putem să negăm experiențele oamenilor care au avut de-a face cu manageri nesuferiți. Citirea celor 34 de profiluri de mai jos poate fi foarte folositoare persoanelor aflate într-una sau mai multe dintre cele patru situații:
Data de 25 aprilie este termenul-limită de prezentare a dărilor de seamă cu privire la taxele locale. Astăzi încă o dată vă propunem informația ce ține de cotele acestor taxe, aprobate de autoritățile publice locale și care sunt valabile pentru anul 2019. Taxele locale reprezintă plată obligatorie efectuată la bugetul local, sunt reglementate în titlul VII din Codul fiscal și includ: taxa pentru amenajarea teritoriului;taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale;taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei);taxa de aplicare a simbolicii locale;taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii;taxa de piaţă;
- Cum este contabilul care îşi ia o singură zi de vacanţă pe an, pleacă de la firmă la ora 23, lucrează în fiecare weekend şi renunţă la pauza de prânz? - Leneş. XXXXX O doamnă trecută de prima tinerețe merge la doctor pentru un control de rutină. - Din păcate am o veste groaznică. Mai ai de trăit cel mult un an. - Şi ce pot să fac? întreabă doamna printre lacrimi. - Mărita-te cu un contabil cât poţi de repede.
Plăcuțele cu numărul de înmatriculare a vehiculului nu vor mai fi scoase în cazul parcării acestuia într-un loc interzis, deoarece Parlamentul a votat un proiect de lege ce prevede abrogarea alin.7 al art. 439 din Codul Contravențional, în prima lectură. Proiectul de lege a fost elaborat în scopul remedierii unei situații depășite în ceea ce privește scoaterea plăcuțelor de înmatriculare de către inspectorii de patrulare de la vehiculele parcate neregulamentar.
1. (6.10.5.2) Pentru care perioadă se va calcula taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor (comunelor)?
1. (6.16.8.5) În baza cărui formular, declară obligațiile fiscale la taxa pentru dispozitivele publicitare, întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018?
Întreprinderea deține o serie de unități comerciale (magazine, gherete, pavilioane) amplasate pe teritoriul mun. Chișinău (orașul), în care desfășoară activitatea de comerț (codul CAEM 47.11 „Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun”), pentru care în adresa AAPL sunt depuse Notificările privind iniţierea activităţii de comerţ.
Partea I §7. TREI ÎNTREBĂRI-CHEIE Pentru practician, la aplicarea noului regim al clauzelor abuzive sunt decisive răspunsurile la următoarele trei întrebări-cheie: 1) cine este profesionist și cine este consumator? 2) când o clauză este individual negociată? 3) când o clauză este abuzivă? În cele ce urmează vom încerca să găsim răspunsul la ele prin prisma noilor reglementări.
Inspectorii de patrulare nu vor mai scoate plăcuţele de înmatriculare de la vehiculele parcate neregulamentar. Cabinetul de miniștri a avizat pozitiv inițiativa legislativă de anulare a acestui drept al poliţiştilor. Se consideră că astfel vor fi depășite dificultățile cu care se confruntă conducătorii auto în cazul ridicării numerelor de înmatriculare. În condițiile în care Inspectoratul Naţional de Patrulare dispune de un mecanism eficient pentru sancţionarea conducătorilor auto care parchează neregulamentar, fără a mai fi necesară scoaterea plăcuţelor de înmatriculare, se consideră oportună eliminarea acestor prevederi.
În urma modificarilor art. 291 (1), lit a) din CF, obiect al impunerii cu taxa pentru amenajarea teritoriului constituie numarul scriptic trimestrial al salariatilor. A fost excluse cuvintele ”și/sau fondatorii întreprinderilor care nu sunt inclusi în efectivul de salariati”. Dacă compania nu activează, nu are salariati, atunci nu se prezintă declaratia TL13 sau se prezintă pe zero?
Tarifele pentru serviciile nemedicale vor fi stabilite de instituția medico-sanitară privată prestatoare și nu vor depăși tarifele pentru serviciile nemedicale prestate pacienților în afara sistemului asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Aceste tarife vor fi prevăzute într-un contract-cadru de prestare a serviciilor nemedicale. Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultare proiectul hotărârii cu privire la serviciile nemedicale prestate de către instituțiile medico-sanitare private pacienților în cadrul sistemului asigurărilor obligatorii de asistență medicală.
Cum trebuie de prezentat darea de seamă fiscală în situaţia în care contribuabilul a atacat decizia consiliului local prin care s-a majorat taxa pentru parcare, iar în final i-a fost respinsă cererea de chemare în judecată, cu toate că pe parcursul examinării cererii de chemare în judecată a fost emisă măsură de asigurare prin care s-a dispus suspendarea deciziei consiliului local? Taxa pentru parcare este o taxă locală stabilită la art. 289 alin. (2) lit. j) din CF. Conform alin. (3) al articolului, taxele locale enumerate la alin. (2) se aplică de către autorităţile administraţiei publice locale.
Serviciul Vamal elimină aglomerările de autocamioane în postul vamal de frontieră ”Otaci” prin instituirea unei noi zone de control vamal, care va activa în regim 24/7. Toate procedurile de vămuire vor fi efectuate în zona de control vamal aflată la 1,5 km distanță de frontieră, urmând ca în punctul de trecere să fie efectuată doar înregistrarea traversării și autorizarea scoaterii mărfurilor de pe teritoriul țării.
Pornind de la modificările operate în Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997 și Legea cu privire la publicitate nr. 1227-XIII din 27.06.1997, prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 71 din 12.04.2015, precum și a comunicatului informativ al Ministerului Finanțelor nr. 14/3-07/243 din 23.07.15, începînd cu data de 01.05.2015, a fost extinsă baza impozabilă la taxa pentru dispozitivele publicitare.
Tragerea la răspundere pentru încălcări fiscale conform prevederilor Codului fiscal (CF), nu exonerează persoana sancționată de tragere la răspundere penală, în cazul în care acțiunile persoanei întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni. Codul penal (CP) incriminează acțiunea de evaziune fiscală atât a întreprinderilor, cât și a persoanelor fizice în două componențe de infracțiune:
Autoritățile moldovenești au a cerut răgaz Comisiei Europene pentru a finaliza lucrările de construcție a drumului de ocolire a orașului Ungheni, în contextul în care termenul limită expiră astăzi, 31 octombrie. Ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc, a dat asigurări că șoseaua va fi dată în exploatare cel târziu la sfârșitul lunii noiembrie. Datorită proiectului în valoare de peste 11 mil. euro, finanțat de Comisia Europeană, şoseaua va scurta cu aproape 20 de kilometri drumul până la Vama Sculeni și noul pod peste Prut.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *