Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Condiţiile juridice, organizatorice şi economice ale fondării, funcţionării şi încetării activităţii întreprinderii de stat şi întreprinderii municipale sunt stabilite în Legea cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală nr.246/2017.
Regulile privind stabilirea tarifelor pentru serviciile poștale au fost modificate, prețurile devenind liberalizate integral din 1 septembrie 2021, proiectul respectiv fiind aprobat de Guvern. Potrivit noilor prevederi, toți prestatorii de servicii poștale vor avea drepturi și obligațiuni egale, iar tarifele pentru serviciile poștale vor fi aplicate unic pe întreg teritoriul țării. Până la 1 septembrie curent, furnizorul de serviciu poștal universal, Î.S. „Poșta Moldovei”, a beneficiat de tarife preferențiale, ceilalți operatori poștali având obligația să stabilească un tarif de cel puțin 3 ori mai mare decât tariful preferențial.
Bunurile transportate de călători peste frontiera vamală a RM trebuie declarate și sunt supuse controlului vamal. Fac excepție de la această regulă bunurile reglementate de convențiile internaționale.
La data de 27 decembrie 2021 Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Federația Națională a Patronatelor din Agricultură și Industria Alimentară și Federația Naționale a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație „Agroindsind" au semnat Protocolul – Acord de modificare și completare a Convenției colective (nivel de ramură) prelungit pentru anii 2021-2023. Potrivit documentului publicat în MO, părțile au convenit asupra majorării salariul tarifar pentru categoria I de calificare stabilit în agricultură, industria prelucrătoare, inclusiv alimentară și ramurile conexe. Noile tarife sunt prezentate în continuare.
În prezent, în căutare de noi parteneri de afaceri, agenții economici și persoanele fizice identifică oferte de participare la diferite expoziții și târguri, pentru a-și promova produsele/mărfurile pe piețele internaționale. În consecință, este necesară vămuirea bunurilor fabricate, care trebuie transportate temporar în străinătate sau din străinătate. Desigur, la acest capitol, există și unele probleme asociate cu primirea autorizațiilor de la autoritățile vamale (i), depunerea și perfectarea declarațiilor vamale (ii), precum și constituirea garanțiilor
Întrebarea contribuabilului: Va fi oare în drept administratorul persoanei juridice, de a lichida întreprinderea chiar aflându-se peste hotarele țării?
În rezultatul monitorizării şi verificărilor efectuate de către Casa Naţională de Asigurări Sociale a corectitudinea calculării şi declarării contribuţiilor de asigurări sociale de stat în tabelului nr. 2 al Dării de seamă IPC21 se constată, că unii plătitori de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat admit erori la calcularea şi declararea indicatorilor, în special în cazul prezentării dărilor de seamă Forma IPC21 pe suport de hârtie. Astfel, plătitorii de contribuţii la BASS pentru perioadei ianuarie–februarie 2022 au admis următoarele erori:
În perioada 17-22 octombrie anul curent s-a desfășurat cea de-a 55-a sesiune a Comitetului tehnic de evaluare în vamă (în continuare - Comitetul tehnic) organizată, în format online, de către Organizația Mondială a Vămilor (OMV). În cadrul sesiunii, a fost adoptat și va fi raportat către Consiliul de cooperare vamală, un nou instrument în vederea determinării valorii în vamă – Avizul consultativ 25.1 referitor la „Tratamentul de evaluare aplicabil taxelor auxiliare”.
Conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 1466/1998 cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri şi servicii provenite din tranzacțiile economice externe (în continuare – Legea nr. 1466/1998), agenții economici rezidenți ai RM, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare,
În Republica Moldova, taxa pentru salubrizare este prevăzută de Codul fiscal și se aplică doar în condițiile stabilirii acesteia de către autoritățile administrației publice locale.
Astăzi, 28 decembrie, Casa Națională de Asigurări Sociale a comunicat că, prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 206/2021 și Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489/1999, pentru anul 2022 la calcularea sumei datorate bugetului asigurărilor sociale de stat de către categoriile de plătitori stabilite în Anexa nr.3 la Legea nr.489/1999 se vor aplica următoarele tarife și termene de virare a contribuțiilor:
Acest studiu de caz reprezintă modul de aplicare a Deciziei 6.1 a Comitetului pentru evaluarea în vamă și abordarea conceptuală a Acordului, în cazul în care valoarea declarată a mărfurilor importate este mai mică decât a materiei prime utilizate pentru producerea acestora. Faptele tranzacției
Recent a fost liberalizată piața comunicațiilor poștale, fiind abrogat art. 28 din Legea comunicațiilor poștale nr. 36/2016 care prevedea tarife preferențiale pentru Î.S. „Poșta Moldovei”, iar ceilalți operatori poștali erau obligați să stabilească un tarif de cel puțin 3 ori mai mare decât cel preferențial. Astfel, de la 1 septembrie 2021 toți prestatorii de servicii poștale au drepturi și obligații egale, iar tarifele pentru serviciile poștale sunt aplicate uniforme pe întreg teritoriul țării.
Proiectele Contractelor model privind realizarea achizițiilor serviciilor de furnizare a gazelor naturale; de furnizare a energiei electrice; serviciilor de furnizare a energiei termice; de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare au fost elaborate de către Ministerul Finanțelor și propuse pentru consultări publice.
În ultima perioadă de timp, pentru companiile IT din Republica Moldova, tot mai atractiv devine procesul de elaborare a aplicațiilor în scopul plasării acestora pe platformele Google Play și App Store. Această modalitate de comercializare a produselor/serviciilor IT (aplicațiile IT) diferă esențial de
Achiziția serviciilor juridice privind reprezentarea legală a statului sau a unei autorități publice în cadrul unei proceduri de arbitraj sau de conciliere desfășurate într-un alt stat sau în fața unei instanțe internaționale de arbitraj sau de conciliere ori în cadrul unor
Amenzile au fost aplicate pentru nerespectarea normelor ce țin de circulația camioanelor în trafic rutier în statele UE..
De ce aspecte fiscale urmează să țină cont persoanele fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova, la procurarea unui bun imobil în cazul în care veniturile utilizate sunt obținute din surse aflate în afara Republicii Moldova (din salariu)?
În primele 10 luni din anul curent Republica Moldova a exportat mărfuri în sumă de 3358,2 $ mil., în scădere cu 7,5% comparativ cu perioada similară din anul 2022, conform datelor publicate de Biroul Național de Statistică.
În ultimul Raport asupra inflației din anul 2021 publicat de Banca Națională a Moldovei se constată că rata anuală medie trimestrială a inflației a crescut până la 4,9%, iar la finele trimestrului trecut inflația anuală a constituit 6,7%. Potrivit regulatorului, majorarea a fost determinată de factori interni și externi. Astfel, a sporit cererea pe fondul creșterii veniturilor populației, dar și prețurile pe piața locală au fost influențate de scumpirea produselor alimentare, petrolului și a altor materii prime pe piața internațională. Un impact l-a avut și ajustarea unor tarife aferente prețurilor reglementate. Dacă la începutul anului creșterea la nivel global a presiunilor pro-inflaționiste era văzută ca un efect temporar, la momentul de față majoritatea autorităților monetare,
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *