Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Persoana juridică A vinde persoanei juridice B certificate cadou. La primirea plății în avans pentru certificatele cadou se va elibera factura fiscală?
Conform Codului civil, moștenirea este transmiterea patrimoniului (masa succesorală) unei persoane fizice decedate (defunct, cel care a lăsat moștenirea) către una sau mai multe persoane (moștenitori). Pot fi moștenitori doar persoanele fizice care sunt în viață la momentul deschiderii moștenirii sau persoanele juridice care există la momentul deschiderii moștenirii.
Conform Ordinului Serviciului Fiscal de Stat nr. 489 din 6 octombrie 2025, Lista agenților economici obligați de a utiliza factura fiscală electronică (e-factura), aprobată prin Ordinul SFS nr. 124/2019, este completată cu încă 10 companii.
Pentru a sprijini organizațiile să stabilească, implementeze, mențină și să îmbunătățească continuu un program de conformare anti-mită a fost elaborat Standardul ISO 37001 „Sisteme de management anti-mită. Cerințe cu ghid de utilizare” – primul standard internațional din domeniu, care include o serie de măsuri de monitorizare și control ce reprezintă, de fapt, o generalizare a bunelor practici din acest domeniu la nivel mondial. Standardul ISO 37001 urmează a fi implementat în țara noastră în cadrul a circa 30 de autorități de control până în anul 2023. În acest context, prin Decizia Prim-ministrului nr.30/2020, a fost creat Grupul de lucru privind implementarea standardului, al cărui activitate este asigurată de Consiliul Economic. La momentul actual Grupul de lucru este la etapa elaborării documentelor necesare punerii în aplicare a Standardului, invitând părțile interesate să vină cu propuneri privind îmbunătățirea procesului de aplicare a standardului.
Anul 2025 a marcat al nouălea an consecutiv în care persoanele fizice plătitoare de impozite din Republica Moldova au avut posibilitatea să redirecționeze 2% din impozitul pe venit către organizații necomerciale sau entități religioase,
Contribuabilii menționați la art.5 alin.(1) lit. b) din Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale sunt obligați să prezinte darea de seamă forma CAS18 – AN pentru perioada fiscală 2024 până la 15 ianuarie 2025, atenționează Serviciul Fiscal de Stat. Contribuabilii obligați să prezinte darea de seamă forma CAS18-AN sunt persoanele fizice care nu au
Resursele bugetelor locale, conform prevederilor Legii nr. 397/2003 privind finanțele publice locale, cuprind totalitatea veniturilor și a resurselor de finanțare ale bugetelor respective. Veniturile bugetelor locale se constituie din impozite, taxe, alte venituri prevăzute de legislație și se formează,
Care sunt aspectele contabile, fiscale și vamale, la primirea de către o întreprindere de stat (municipală) neplătitoare de TVA, cu titlul gratuit, a unui activ nematerial de la persoana juridică nerezident (un soft - program informațional), ce va fi instalat la distantă ( prin internet)?
Care sunt consecințele fiscale aferente impozitului pe venit și răspunderea pentru contribuabil, în cazul achitării de către acesta persoanei fizice a sumei integrale la procurarea activelor de capital fără reținerea impozitului pe venit la sursa de plată?
Agenția Proprietății Publice de comun cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la înființarea întreprinderii administratoare a Parcului de Tehnologii Avansate „Moldova HiTech Park” care propune aprobarea listei fondatorilor acestuia.
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că termenul limită de prezentare a informației de către subiecții prezentării informațiilor din surse indirecte indicați în art.22611 din Codul fiscal pentru perioada anului 2023 este către data de 26 februarie 2024. Potrivit prevederilor Codului Fiscal, subiecții vizați sunt:
Începând cu 1 iulie 2023, activitatea de comerț cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri (gherete), pavilioane și din autovehicule, precum și comerțul cu produse alimentare și mărfuri ușor
Infracțiunile economico-financiare, și anume fraudele fiscale, prezintă o deosebită importanță în practica justiției penale, atât prin prisma relațiilor sociale care formează obiectul de protecție a legii penale conform prevederilor art. 2 din Codul penal (în continuare – CP), cât și prin vasta răspândire a faptelor prejudiciabile care aduc atingere acestor relații sociale.
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță desfășurarea concursului de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de 13 mai 2025, ora 11:00, fiind propuse 28 loturi în acest sens. Valoarea bunurilor propuse pentru comercializare constituie 1 057 296 lei. La concurs pot participa agenții economici înregistrați în Republica Moldova, care dispun de rețea
Casa Națională de Asigurări Sociale reamintește că data de 25 februarie 2025 reprezintă termenul limită de declarare şi de plată a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat. Astfel, în conformitate cu anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale:
În domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor putem remarca o categorie majoră de facilități care are implicații semnificative asupra poverii fiscale, iar până la 1 ianuarie 2024 a fost în vigoare și facilitățile la impozitul pe venit pentru angajații agenților economici a căror activitate de bază este realizarea de programe :
Potrivit prevederilor Capitolului 1 al Titlului X din Codul fiscal, cota impozitului unic perceput de la rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei constituie 7% din venitul din vânzări, înregistrat lunar în evidenţa contabilă, dar nu mai puţin decât suma minimă a impozitului unic. Suma minimă a impozitului unic se calculează în funcţie de numărul de angajaţi care, pe
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării anunță despre simplifiarea modului de debursare a granturilor de la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului
Investitorii, atât persoane juridice, cât și fizice care desfășoară activitate de întreprinzător în alte scopuri decât cel pentru asigurarea cu locuință de bază conform Codului fiscal, care participă la formarea mijloacelor pentru elaborarea normativelor tehnice în construcții prin transferul la bugetul de stat a defalcărilor în mărime de 0,5% din volumul investițiilor în
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *