Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În condiţiile în care instituţiile financiare străine participante FATCA şi-au exprimat dificultatea conformării unor prevederi FATCA, autorităţile fiscale ale SUA au operat unele amendamente la legislaţia aferentă FATCA în scopul facilitării procesului de aplicare a cerinţelor FATCA de către părțile interesate, precum şi în vederea raționalizării implementării cerințelor de certificare FATCA.
După ce proiectul privind completarea Legii bugetului de stat a fost susținut de Guvern, în cadrul ședinței din 27 octombrie curent, Parlamentul, a votat acest proiect în prima lectură.
Banca Națională a Moldovei a păstrat prognoza inflației anuale pentru anul 2017 , dar a redus-o pentru anul 2018. Conform noului raport asupra inflaţiei al BNM, rata medie anuală a inflației în anul 2017 va fi de 6,5%, iar în 2018 — 4% (-0,4 puncte procentuale față de prognoza anterioară). Prezentând ultimul raport al inflației, președintele Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, a declarat că inflația anuală din țară, începând cu al patrulea trimestru al anului 2017, va scădea rapid.
Autoritățile propun un șir de măsuri ce se referă la implementarea principiilor economiei verzi în sectoare ca energetica, agricultura ecologică, transportul durabil, ecologizarea întreprinderilor mici și mijlocii, achiziții publice, construcții, educație pentru dezvoltarea durabilă și industrie verde.
Un nivel mai înalt de protecție a sănătății umane și a consumatorilor prin sporirea siguranței produselor alimentare și obținerea accesului la diverse piețe, în special cele din UE — acesta este obiectivul Strategiei în domeniul siguranței alimentelor pentru anii 2017-2022, propusă spre consultare publică. Strategia conține peste 50 de acțiuni și 6 obiective strategice.
Parlamentul a votat în lectură finală proiectul legii politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul 2018. Proiectul este elaborat în concordanță cu Programul de activitate al Guvernului, Strategia Națională Moldova 2020 și Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. La ce ne așteptăm în anul viitor?
Necorespunderea tarifelor pentru serviciile livrate cheltuielilor real suportate, cauzată de lipsa unei evidențe conforme a cheltuielilor și veniturilor pe fiecare tip de serviciu prestat, este una din problemele identificate de Curtea de Conturi în cadrul auditului de performanță privind serviciile de aprovizionare a populației cu apă.
Începând cu luna noiembrie 2017, persoanele care au dreptul la pensie își vor putea calcula mărimea pensiei cu ajutorul Calculatorului on-line de pensie, prin introducerea datelor personale.
Ministerul Finanțelor propune spre consultare un proiect ce se referă la modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2017. Astfel, se propune majorarea veniturilor cu 541698,3 mii lei — de la suma aprobată de 33225042,4 mii lei, la 33766740,7 mii lei. Se preconizează şi majorarea cheltuielilor – cu 416292,3 mii lei, — de la 37380648,4 mii lei, la 37796940,7 mii lei.
În anul 2018 veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat sunt preconizate în sumă de 19 247 518,1 mii lei, cu o creștere față de anul curent cu 9,9%.
Întru sprijinirea comunităţii de afaceri din stînga Nistrului şi crearea unor condiţii avantajoase pentru desfăşurarea activităţii comerciale externe a agenților economici din regiune, autoritățile moldovenești au demarat procesul de revizuire a legislaţiei în vigoare, a comunicat agenției Moldpres Biroul pentru reintegrare.
Proiectului BM „Competențe pentru locuri de muncă” a fost prezentat de echipa de experți ai Băncii Mondiale (BM), condusă de Margo Hoftijzer, Economist Superior Sector Educație, lider al echipei proiectului, la întrevederea cu reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii, condus de viceministrul Vitalie Iurcu. Margo Hoftijzer a menționat că Proiectului va îmbunătăți corelarea dintre ofertă și cererea de competențe, prin Proiectul Reforma Educației în Moldova şi Finanțarea Suplimentară a acestuia, va dezvolta competențele în vederea îmbunătățirii competitivității întreprinderilor mici şi mijlocii care sunt incluse în cel de-al Doilea Proiect de Ameliorare a Competitivității, și de asemenea va sprijini consolidarea capacității de colectare şi utilizare a datelor cu privire la piața muncii în cadrul activității de Consolidare a Capacităţilor de Colectare a Datelor privind Competenţele.
Cabinetul de miniștri a aprobat în cadrul ședinței din 10 iulie proiectul de lege cu privire la comitetele sectoriale pentru formare profesională. Documentul promovează amplificarea și eficientizarea colaborării dintre angajați și angajatori în vederea dezvoltării învățământului vocațional tehnic conform necesităților pieței muncii. Comitetele sectoriale vor putea fi create de organizațiile patronale și sindicale pentru a dezvolta parteneriate sociale cu scopul de a sprijini învățământul profesional tehnic și formarea continuă a specialiștilor, precum și a corela formarea profesională a angajatorilor cu cerințele pieței forței de muncă.
Guvernul a susținut proiectul Ministerului Finanțelor ce prevede modificarea și completarea Legii bugetului de stat pentru anul 2017. Astfel, veniturile vor fi majorate cu 541698,3 mii lei — de la suma aprobată de 33225042,4 mii lei, la 33766740,7 mii lei, iar cheltuielile se vor majora cu 416292,3 mii lei, — de la 37380648,4 mii lei, la 37796940,7 mii lei.
Analiza principalelor reforme din sectorul financiar al RM în perioada august-septembrie 2017 a fost prezentată în cadrul unui eveniment organizat de Expert-Grup, la care au participat reprezentanți de la Banca Națională a Moldovei, Ministerul Finanțelor, Comisia Națională a Pieței Financiare, Bursa de Valori, reprezentanți ai băncilor comerciale, ambasadelor, instituțiilor internaționale, precum și experți din domeniul financiar.
Legile sunt mereu într-o evoluție, fiind adaptate realităților în care se aplică. Legislația vamală națională a evoluat pe parcursul timpului, cunoscând o serie de modificări. Primul Cod vamal a fost adoptat în anul 1993, fiind actul legislativ de bază care reglementa principiile organizatorice și de activitate ale sistemului vamal. Codul vamal era constituit din 112 articole, iar prevederile acestuia erau sumare, activitatea vamală fiind una limitată. Odată cu evoluția proceselor economice și sociale atât la nivel național, cât și internațional, intensificării traficului internațional de mărfuri, a apărut necesitatea modificării și cadrului normativ din domeniul vamal.
Veniturile bugetului de stat pentru anul curent vor fi majorate cu 541698,3 mii lei. Astfel, de la suma aprobată de 33225042,4 mii lei, acestea vor ajunge la 33766740,7 mii lei.
Guvernul nu a avizat o inițiativă legislativă propusă de un grup de deputați ce se referă la modificarea și completarea Legii cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar. Deputații au propus ca Legea să fie completată cu un articol nou care să reglementeze acordarea unui spor lunar pentru eficiența în asigurarea securității statului pentru corpul de ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate în mărime de 1,5 salarii medii lunare pe economie pentru anul precedent, iar pentru corpul de subofițeri – în mărime de 0,8 salarii.
Politicile naționale existente nu asigură un sistem de management integrat al calității aerului, iar măsurile întreprinse de către responsabilii în domeniu sunt inferioare celor comunitare și nu sunt efective, a stabilit Curtea de Conturi în urma unui audit de mediu privind calitatea aerului în Republica Moldova.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *