Știri

Instituțiile bancare sunt în așteptarea implementării standardelor Basel III

Analiza principalelor reforme din sectorul financiar al RM în perioada august-septembrie 2017 a fost prezentată în cadrul unui eveniment organizat de Expert-Grup, la care au participat reprezentanți de la Banca Națională a Moldovei, Ministerul Finanțelor, Comisia Națională a Pieței Financiare, Bursa de Valori, reprezentanți ai băncilor comerciale, ambasadelor, instituțiilor internaționale, precum și experți din domeniul financiar. Potrivit lui Eugen Ghilețchi de la Expert-Group, în perioada evaluată, ritmul reformelor în sectorul bancar a crescut semnificativ odată cu programele de suport din partea Fondului Monetar Internațional și Uniunea Europeană, însă se resmite o incapacitate a sectorului bancar de a se adapta la noile cerințe impuse de organismele internaționale. O altă remarcă făcută de expert este faptul că dimensiunea mică a economiei și a sectorului bugetar autohton reduce din atractivitatea sectorului dat pentru băncile străine mari. În acest sens, menționăm că, potrivit datelor prezentate de Expert-Grup, preluate de la FMI, Republica Moldova se plasează pe poziția 39 din 41 de țări europene după dimensiunea economiei, fiind urmată de Montenegru și Kosovo. Tot în acest context, conform datelor Băncii Mondiale, după indicatorul ponderii creditelor în PIB, în anul 2016, țara noastră se plasează la capătul clasamentului statelor europene, înregistrând un nivel de 27%, cu mult sub media europeană de 78%. Fără o relansare durabilă a creditării, care este activitatea primoridială a băncilor, profiturile înalte din ultimii ani pot să se diminueze considerabil într-un timp foarte scurt, a afirmat reprezentantul Expert-Grup. Totodată, experții au remarcat că, deși, există suficiente active și lichidități în sector, agenții economici nu recurg la împrumuturi ca să își finanțeze afacerile. În același timp, Expert-Grup a prezentat câteva acțiuni prioritare în vederea reformării sectorului bancar, dar și a sporirii atractivității acestuia în fața investitorilor. Printre acestea se enumeră: aprobarea mai rapidă a legii privind activitatea băncilor în lectura a doua, revizuirea cât mai urgentă a cadrului legal pentru a stabili criterii clare cu privire la perioada de vânzare a acțiunilor, alinierea cadrului legal național la standardele europene și nu în ultimul rând continuarea implementării standardelor Basel III. De asemenea, ca o recomandare a fost propusă și identificarea, în colaborare cu Ministerul Economiei și Infrastructurii și Ministerul Finanțelor, a politicilor ce vor susține o creștere organică a cererii de credite, precum și reformarea pieței financiare nebancare. Băncile sunt în așteptarea implementării Basel III, ele se focusează pe ținerea pasului cu ritmul proceselor de reformă cu care vine BNM, de acee este importantă o viziune unică a tot ceea ce înseamnă sectorul bancar, a mai remarcat expertul. Experții au menționat că aprobarea Regulamentului cu privire la exigențele față de administratori, este un progres important în domeniul bancar. Tot în cadrul evenimentului a fost prezentat și un clasament al performanțelor băncilor comerciale din Moldova, care a fost elaborat în baza datelor publicate de BNM. Clasamentul a fost formulat în baza unor indicatori ca: lichiditate, capital, calitatea activelor, profitabilitate și indicatori de piață. În topul prezentat de Expert-Grup, primele trei poziții sunt deținute de Moldova-Agroindbank, Mobiasbanca și Moldinconbank. Menționăm că toate informațiile prezentate în cadrul evenimentului sunt publicate în Monitorul financiar, care este o publicație periodică elaborată de Expert-Grup, cu scopul de a aduce la cunoștința publicului interesat principalele acțiuni întreprinse de către autorități în vederea stabilizării și reformării sectorului financiar-bancar din Moldova. Expert-Grup este un centru analitic specializat în cercetări economice și de politici publice și este partenerul Publicației Periodice „Monitorul fiscal FISC.MD”.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1544 vizualizări

Data publicării:

02 Octombrie /2017 11:30

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

BNM | Expert-Group | sectorul bancar | lichiditate | activele bancare | reformarea | finantare

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon