Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ajustarea art. 74 din Codul fiscal (CF), prevăzută în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2025 care a fost înaintat pentru consultări publice, are drept scop simplificarea procesului de
O entitate rezidentă a Republicii Moldova intenționează să angajeze un cetățean al României, care urmează să presteze munca la distanță.
Casa Naţională de Asigurări Sociale reaminteşte, că data de 25 septembrie 2023 reprezintă termenul limită de declarare şi de plată a contribuţiilor de asigurări
Prin Încheierea Curții de Apel Economice a fost admisă spre examinare cererea introductivă a SA ,,X”, iar prin Hotărârea Curții de Apel Economice a fost intentat procesul de insolvabilitate în privința debitorului SA ,,X”, cu stabilirea procedurii de faliment.
În baza art.37 alin.(1) din Legea nr.113/2010, executorul judecătoresc este obligat să țină evidența financiar-contabilă a activității sale în condițiile stabilite de lege.
Serviciul Fiscal de Stat utilizează mai multe surse de informații, inclusiv surse indirecte pentru a determina venitul impozabil al contribuabililor.
În conformitate cu art.33 alin.(1) Codul fiscal (CF), fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) care are un venit anual impozabil mai mic de 360 000 de lei, cu excepţia veniturilor prevăzute la art.90/1 din CF, are dreptul la o scutire personală în sumă de 27 000 de lei pe an.
SRL plătitor de TVA comercializează anvelope. La fel, prestează și servicii de vulcanizare si depozitare a anvelopelor. Recent a început colectarea anvelopelor uzate de la persoanele fizice contra unei taxe de 25 lei pentru o anvelopă uzată, cu ulterioara transportare la reciclare.
In conformitate cu prevederile art.5) pct.5) lit.a) din Codul fiscal, rezident presupune orice persoană fizică care corespunde uneia din cerinţele de mai jos: i) are domiciliu permanent în Republica Moldova, inclusiv:
Entitatea a suportat cheltuieli pentru perfecționarea profesională a angajaților. Aceste cheltuieli vor fi deductibile în scopuri fiscale totalmente sau într-un anumit cuantum? Se vor considera acestea ca fiind facilități acordate de angajator?
Prevederile art.21 alin.(6) din Codul fiscal (în continuare – Cod) în redacția Legii nr.356/2022 cu privire la modificarea unor acte normative, prevedea, începând cu perioada fiscală 2023, veniturile contribuabililor care desfăşoară activitate de întreprinzător obţinute din tranzacţiile economice cu fondatorii sau alte persoane interdependente efectuate la preţ mai mic decât preţul de piaţă urma a fi
Cine sunt subiecții care urmează să înregistreze contractul de transmitere în posesie și/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietății imobiliare la Serviciul Fiscal de Stat?
Potrivit art. 8 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, contribuabilul are dreptul să beneficieze de facilităţile fiscale, la care are dreptul conform legislaţiei fiscale, pe perioada fiscală în care a întrunit toate condiţiile stabilite.
Se limitează oare dreptul la solicitare și beneficiere de restituirea TVA dacă întreprinderea beneficiază de rambursarea TVA conform Programului de rambursare a TVA?
În Monitorul Oficial de astăzi, 1 februarie este publicat Ordinul nr. 10 din 26 ianuarie 2024 cu privire la modificarea Ordinului ministrului finanțelor nr. 153/2017 privind aprobarea formularului tipizat al Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru agenţii economici ( VEN12).
Serviciul Fiscal de Stat a publicat Lista agenților economici incluși în planul de control fiscal pentru luna august curent.
Pe data de 7 martie 2023 în MO (nr.75-78) a fost publicat Ordinul ministrului finanțelor nr.25/2023 „Cu privire la modificarea Ordinului ministrului finanțelor nr. 94 din 30 iulie 2020”. Modificările operate au drept scop aducerea în concordanță a formularului cu modificările operate prin Legea nr.356/2022 pentru modificarea unor acte normative la art.90/1 alin.3/8 din Codul fiscal.
Joi, 19 decembrie curent, fiind publicat în Monitorul Oficial, a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 150 din 6 decembrie 2024 cu privire la aprobarea Formularului-tip şi Instrucțiunii privind modului de completare a Declarației persoanei fizice cu privire la proprietate, elaborarea căruia a fost condiționată de schimbările
Cum urmează persoana juridică – rezident al Republicii Moldova să supună impozitării plățile acordate persoanei juridice nerezidente (rezidentului Ungariei) pentru prestarea serviciilor de transport internațional prin prisma modificărilor operate la art. 71 din Codul fiscal (în vigoare din 01.01.2023)?
Persoanele fizice, care practică activitatea în baza patentei de întreprinzător, urmează sau nu să includă venitul obținut din activitate în Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18)? Sunt în drept deținătorii de patentă să desemneze un cuantum de 2% din suma impozitului pe venit aferent veniturilor obținute din desfășurarea activității?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *