Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Fiscal de Stat informează că la data de 18.09.2025, în intervalul 17:00-18:00 vor fi efectuate lucrări de mentenanță în cadrul SIA „Colectarea Informațiilor din Surse Indirecte”.
Serviciul Fiscal de Stat informează că la data de 10 iulie 2025, în intervalul 17:00-18:00 vor fi efectuate lucrări de mentenanță în cadrul SIA „e-Cerere”, precum și în cadrul Ghișeul unic de raportare.
Ministerul Finanțelor comunică despre inițierea procesului de modificare al Ordinului cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special "Factura fiscală"
Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 27,2% în perioada ianuarie-decembrie 2025 și constituie 95,3 mil. lei, comparativ cu perioada similară a anului 2024.
Agentul economic, înregistrat în calitate de plătitor al TVA, la efectuarea livrărilor de mărfuri/servicii, cu excepția livrărilor de energie electrică, de energie termică, de gaz natural, serviciilor de comunicații electronice şi serviciilor comunale va fi obligat, din 1 ianuarie anul
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 258 din 09.06.2022.
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 258 din 09.06.2022.
Agentul economic „X”, pentru anul 2022 a realizat o cifră de afaceri de 80 de mil. lei și are un număr de salariați de 25 de unități, iar activele totale (active imobilizate și active circulante) deținute de companie constituie peste 100 de mil. lei. Respectiv, ținând cont de faptul că se încadrează în condițiile prevăzute
Poate beneficia de restituirea impozitului pe venit reținut în plus din veniturile sub formă de royalty contribuabilul persoană fizică care a împlinit vârsta de 60 de ani?
Impozitul pe bunurile imobiliare este un impozit local care reprezintă o plată obligatorie la buget de la valoarea bunurilor imobiliare și este reglementat de titlul VI al Codului fiscal.
Serviciul Fiscal de Stat informează că, termenul limită de achitare a impozitului pe venit în rate pentru trimestrul II al anului curent este data de 25 iunie 2024. Astfel, agenții economici sunt obligați să achită către data menționată o sumă egală cu 1/4 din:
Compania „X” acordă un împrumut fără dobândă către fondator care este și salariat al acestei companii. Lunar, compania calculează dobândă ratată ca facilitate acordată de patron în temeiul art. 19 lit. d) din Codul fiscal (în continuare – CF). Are obligația compania de a efectua ajustarea
În situația în care activitatea de bază și adresa juridică a agentului economic este în orașul Chișinău, iar subdiviziunile/obiectele impozabile se află în diferite sectoare ale Chișinăului (de ex. Botanica, Ciocana etc.), este necesară completarea Anexei la Darea de seamă pe taxele locale (Forma TL 13) pentru fiecare sector în care există obiecte impozabile? În caz că Anexa se completează, calculul și achitarea taxelor locale se efectuează pe sectoare?
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 257 din 08.06.2022.
Serviciul Fiscal de Stat a publicat pe pagina-web lista contribuabililor învingători ai ediției speciale cu ocazia sărbătorilor de iarnă a concursului ”Loteria Fiscală”. La extragere au participat tranzacțiile efectuate cu cardul bancar
Serviciul Fiscal de Stat informează că, termenul limită de achitare a impozitului pe venit în rate pentru trimestrul III al anului curent este data de 25 septembrie 2024. Agenții economici sunt obligați să achite impozitul pe venit, în rate, trimestrial, nu mai târziu de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie şi 25 decembrie ale anului fiscal. Suma impozitului pe venit pe care contribuabilul urmează să îl achite în rate este egală cu 1/4 din:
În ce măsură are dreptul întreprinderea să reinvestească profitul net al perioadei de gestiune în dezvoltarea întreprinderii? Va fi acest profit reinvestit impozitat? Este posibil ca din contul 332 „Profit nerepartizat (pierdere
Serviciul Fiscal de Stat a înaintat pentru consultări publice proiectul modificărilor și completărilor la trei ordine ale SFA, elaborate în vederea implementării prevederilor art. 28 alin. (5) și alin. (6) al Legii nr. 25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale.
Începând cu ziua de astăzi, 1 noiembrie 2023, factura fiscală electronică devine obligatorie pentru încă cinci agenți economici. Amintim, în Monitorul Oficial din 25 octombrie, Serviciul Fiscal de Stat a publicat Ordinul nr. 388 din 19.10.2023 cu privire la modificarea Ordinului nr.124/2019 cu privire la aprobarea listei agenților economici obligați de a utiliza facture fiscală electronică (e-factura)
În conformitate cu prevederile art. 187 alin. (21) din Codul fiscal nr.1163/1997 (în continuare – Cod), dările de seamă fiscale se prezintă în mod electronic obligatoriu aferent perioadelor fiscale începând din 1 ianuarie 2023 de către toți contribuabilii subiecți ai impunerii conform art. 5 pct. 2) din Cod,
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *