Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Aplicarea prevederilor legii privind regimul de control al comerțului cu mărfuri strategice, proiectul căreia a fost votat în Parlament în prima lectură, va contribui la stabilirea restricțiilor asupra comerțului cu mărfuri strategice stabilite la utilizarea finală sau ultimului beneficiar,
Ministerul Finanțelor împreună cu Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene continuă seria de discuții publice aferente Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice 2023-2030.
Codul Fiscal prevede o diversitate de beneficii extra-salariale (enumerate mai jos), pentru care angajatorul, în unele cazuri, nu datorează impozit, prime de asigurare obligatorii de asistență medicală și/sau contribuții sociale sau care, în alte cazuri, pot fi deduse din
Conform prevederilor art. 2 din Legea insolvabilității nr. 149/2012, prin masă debitoare se înțelege bunuri, inclusiv mijloace băneşti în numerar şi fără numerar,
La etapa actuală de dezvoltare a mediului de afaceri autohton, în rândul agenților economici (patronilor) a apărut necesitatea de liberă asociere a acestora din diverse domenii de activitate, pentru protecţia drepturilor și reprezentarea intereselor lor în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele, precum și cu oricare alte organizaţii neguvernamentale pe plan național și internațional, în conformitate cu prevederile statutelor patronatelor și legislației în vigoare.
Accesibilitatea serviciilor electronice oferă contribuabililor oportunități favorabile pentru a se conforma respectării legislației fiscale. Cu toate acestea, există cazuri în care contribuabilii comit greșeli din neatenție sau din necunoaștere...
Firma X procură un bun imobil gajat la bancă, pe care îl deține firma Y, respectiv achitarea pentru bun, firma X o face băncii, de la care primește act de primire-predare. La rândul său, firma Y refuză să elibereze factura fiscală pentru bunul dat. Are dreptul firma Y să nu elibereze factura pentru imobil? Potrivit prevederilor art. 93 pct. 3) din Codul fiscal, transmiterea dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea mărfurilor gajate din numele debitorului gajist constituie livrare de mărfuri.
Conform art. 9 din Legea insolvabilității nr. 149/2012, procesul de insolvabilitate se intentează doar pe baza unei cereri de intentare a procesului de insolvabilitate (denumită cerere introductivă).Potrivit art. 16 din Lege, în cererea introductivă a debitorului trebuie să se indice: a) codul fiscal şi numerele conturilor debitorului, deschise în bănci şi la alţi prestatori de servicii de plată;
Autoritățile își propun reformarea cadrului de reglementare a activității de întreprinzător, pentru a simplifica la maximum procesul de desfășurare a unei afaceri. În acest sens, vor fi elaborate hărți a obligațiilor și a proceselor stabilite prin cadrul de reglementare pentru 12 sectoare
Fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2023 se aprobă la venituri în sumă de 14138595,7 mii lei şi la cheltuieli în sumă de 14138595,7 mii lei, prevede proiectul de lege cu privire la aprobarea proiectului legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2023, propus pentru consultări publice de Ministerul Sănătății.
În premieră, Ministerul Finanțelor, în parteneriat cu Proiectul „Moldova este Europa - Sprijin pentru integrarea în UE”, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal, și P.P. „Monitorul fiscal FISC.md”, lansează un program de instruiri gratuite pentru antreprenorii începători
La data de 16 aprilie 2021, pentru SIA „e-Factura” a fost lansată o nouă actualizare cu funcționalitățile de divizare a sistemului pe aparatul central/oficiile teritoriale/filiale ale contribuabilului, cu compartimentul în cadrul sistemului de gestionare a accesului de către utilizatorul cu rol de „Director” pentru persoanele responsabile din cadrul companiei și restricționarea vizualizării facturilor fiscale de la o subdiviziune la alta, precum și crearea posibilități de emitere a facturilor fiscale în cadrul aceleiași entități, de la o subdiviziune la alta. Întru utilizarea funcționalului nou lansat, inițial este necesar de a crea filialele companiei în cadrul sistemului „e-Factura”, pentru ca ulterior să fie posibilă gestionarea accesului pentru persoanele responsabile întru crearea și vizualizarea facturilor fiscale pe anumită filială și nu în întregime pentru toată compania, precum și de a recepționa ulterior doar facturile fiscale destinate filialei create.
Întreprinderea „A” desfășoară o activitate de uscare a prunelor. În august–septembrie entitatea procură prune proaspete și, în prima etapă a procesului tehnologic, le usucă. În cea de a doua etapă aceste prune, pe parcursul a 1-2 ani, se supun prelucrării ulterioare – se rehidratează, se scot sâmburii
Este obligatorie încheierea în scris a contractului între două întreprinderi la prestarea serviciilor de transport?
Din fondul de rezervă al Guvernului urmează a fi alocate mijloace financiare în sumă de 11,6 mil. lei pentru finanțarea programelor de compensații demarate în cadrul Programului de stat „Prima casă”. Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la alocarea acestor mijloace financiare a fost aprobat astăzi în cadrul ședinței de Guvern.
Rezidenții ZEL-uri vor putea beneficia de ajutor de stat acordat prin intermediul Schemei de ajutor de stat regional pentru întreprinderile din Zonele Economice Libere din Republica Moldova. Proiectul hotărârii cu privire la aprobarea Schemei de ajutor a fost lansat pentru consultări publice de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Documentul poate fi consultat până la 1 noiembrie curent.
În Monitorul Oficial 9 iunie curent Serviciul Fiscl de Stat a publicat Ordinul nr. 185 din 6 iunie 2023 cu privire la modificarea Ordinului SFS nr. 317 din 26 iunie 2020 privind aprobarea Regulamentului cu privire la sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a facturilor fiscale electronice „e-Factura”.
Odată cu exprimarea acordului de utilizare a SIA ,,e-Factura”, contribuabilii se obligă să respecte următoarele condiții: să utilizeze doar o singură formă a documentului pentru unul şi același fapt economic – fie cea generată în Sistemul „e-Factura”, fie cea cu utilizarea formularului pe suport de hârtie specială cu însemne de protecţie procurată de la organul fiscal sau imprimată de sine stătător în modul stabilit; completarea facturilor fiscale electronice va fi efectuată în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 118 al Ministerului Finanţelor „Cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală” şi a Instrucţiunii privind completarea acestuia semnarea facturii fiscale electronice va fi efectuată cu aplicarea semnăturii electronice avansate calificate conform legislației privind semnătura electronică și documentul electronic, precum și normelor tehnice din domeniu.
Entitatea „X” a suportat un incendiu de proporții la magazinul specializat, în urma căruia au fost distruse mărfurile, utilajul și, respectiv, imobilul. Se vor permite spre deducere în scopuri fiscale cheltuielile înregistrate în contabilitate ca rezultat al constatării acestei situații excepționale?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *