Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Conform datelor provizorii privind evoluţia conturilor internaţionale ale Republicii Moldova în trimestrul I 2020publicate de Banca Națională a Moldovei, deficitul contului curent al balanței de plăți a RM, în trimestrul I 2020, s-a redus comparativ cu cel înregistrat în ianuarie-martie 2019 atât ca valoare absolută, cât și relativ la PIB. Deficitul a constituit $188,80 mil., în scădere cu 20,9 la sută. Raportat la PIB, contul curent a constituit -7,6 la sută (față de -9,9 la sută în trimestrul I 2019). Această dinamică a fost determinată de majorarea excedentelor înregistrate la veniturile primare și secundare, în timp ce balanțele bunurilor și serviciilor s-au deteriorat.
În cadrul ședinței secretarilor generali din săptămâna trecută a fost examinat proiectul de Hotărâre cu privire la aprobarea Planului de acțiuni pentru anii 2020-2023 privind soluționarea unor probleme din domeniul hidroameliorației. Planul conține 10 măsuri ce includ: inventarierea bunurilor imobile proprietate publică a statului a sistemelor de irigare/desecare centralizate, identificarea terenurilor agricole ocupate de drumuri care servesc activităţile agricole aferente stațiilor de pompare/desecare centralizate și transmiterea, după caz, a celor neutilizate în gestiunea APL, reorganizarea Agenției „Apele Moldovei”,
Ca urmare a adoptării Legii nr.19/2020, redacția actuală a art.11 alin. (1) al Legii nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală stabilește că situațiile financiare anuale ale întreprinderilor de stat sunt supuse auditului extern obligatoriu, iar situațiile financiare anuale ale întreprinderilor municipale sunt supuse auditului extern obligatoriu în cazul în care acestea fac parte din categoria entităților mijlocii, a entităților mari sau a entităților de interes public, în corespundere cu legislația contabilă. Norma respectivă este pusă în aplicare începând cu 17 aprilie 2020.
Deducerea provizioanelor destinate acoperirii eventualelor pierderi ce ţin de nerestituirea creditelor nebancare şi neachitarea dobânzilor aferente şi acoperirii creanţelor ce ţin de nerecuperarea ratelor şi a dobânzilor de leasing financiar este permisă și organizaţiilor de creditare nebancară. Limita provizioanelor va fi calculată conform regulamentelor Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare. În Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr.23 pentru modificarea unor acte legislative din 27 februarie curent, care prevede modificări și completări la un șir de acte legislative ce țin de activitatea organizațiilor de creditare nebancară, birourilor istoriilor de credit, de asigurare etc., iar normele indicate supra sunt incluse în Codul fiscal.
1. (28.17.35) Arhiva: Care regim fiscal privind TVA se va aplica de către unitatea comercială, în cadrul desfășurării activității de comerț cu ridicata și cu amănuntul clasificate la secțiunea G din CAEM, pentru livrările produselor alimentare, băuturilor destinate consumului imediat, efectuate în cadrul activității sale secundare? 2. (28.17.32): Arhiva Care regim fiscal privind TVA se aplică față de produsele alimentare și băuturile livrate de către agenţii economici în cadrul desfăşurării activităţilor de alimentaţie publică conform secţiunii I a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei?
Conform art. 95 alin.(1) lit.e) din Codul fiscal, procurarea proprietăţii subiecţilor impozabili declaraţi în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012 constituie obiect impozabil cu TVA.
Prin Legea nr. 60 din 23 aprilie 2020 privind instituirea unor măsuri de susţinere a activităţilor de întreprinzător şi modificarea unor acte normative au fost introduse modificări în anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale (în continuare – Legea 489/1999), fiind extinse categoriile de întreprinderi agricole care beneficiază de subvenţionare de la bugetul de stat. Până la modificările menţionate beneficiau de suportul de la bugetul de stat doar angajatorii din sectorul agrar care în totalitate practicau activităţi prevăzute de grupele 01.1. - 01.6 din Clasificatorul activităţilor din economia Moldovei. Astfel, în Legea nr. 489/1999 a fost introdusă o norma prin care întreprinderile agricole care practică în decursul perioadei de gestiune nu mai puţin de 95% din activităţile stipulate în grupele 01.1 - 01.6 din CAEM (aprobat prin Hotărârea Colegiului Biroului Naţional de Statistică nr. 20/2009),
Astăzi, 20 decembrie 2019, Banca Națională a Moldovei pune în circulație cinci monede jubiliare și comemorative ca mijloc de plată și în scop numismatic. Astfel, seria „Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din mun. Chișinău” este completată cu două monede comemorative consacrate împlinirii a 200 de ani de la nașterea lui Alecu Russo — poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar român, una cu valoarea nominală de 100 lei, bătută în aur și una cu valoarea nominală de 50 lei, bătută în argint.
Începând cu 1 ianuarie 2019, a intrat în vigoare noua versiune a Nomenclaturii combinate a mărfurilor Republicii Moldova. În acest sens, a fost adoptată Legea nr. 275 din 29.11.2018 pentru modificarea Legii nr. 172 din 25.07.2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor (Legea nr. 172/2014), MO nr. 486-498/817 din 21.12.2018.
Deseori se întâmplă că o companie care a apelat anterior la un credit bancar solicită peste un timp de la același creditor alt credit analogic și primește oferta de creditare cu o rată mai ridicată a dobânzii. Știind că rata de refinanțare a Băncii Naționale a Moldovei (BNM) este în scădere, debitorul devine nedumerit, dacă nu indignat. Explicațiile băncii sunt următoarele: mărimea de scoring a companiei s-a înrăutățit față de data precedentă, banca suportă riscul mai mare și ridică rata dobânzii. În asemenea condiții debitorul se străduiește să înțeleagă ce este „scoring”-ul și de ce depinde prețul creditului de așa ceva?
Ce cotă a TVA se va reflecta în factura fiscală, eliberată subiectului activității de întreprinzător, pentru serviciile de alimentație publică prestate într-o anumită perioadă, care includ și consumul mărfurilor accizate, pentru care la încasarea plații prealabile a fost eliberată factura fiscală cu reflectarea cotei TVA în mărime de 10%? Conform art. 96 lit. b) din Codul fiscal, la produsele alimentare, băuturi, cu excepţia mărfurilor supuse accizelor, livrate de către agenţii economici în cadrul desfăşurării activităţilor de cazare şi/sau alimentaţie publică conform secţiunii I a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei se aplică cota redusă a TVA în mărime de 10%. Astfel, în cazul în care la încasarea de la subiectul activității de întreprinzător a plății prealabile a fost eliberată factura fiscală cu reflectarea cotei TVA în mărime de 10%, furnizorul, va emite pentru serviciile de alimentație publică prestate într-o anumită perioadă, care includ și consumul mărfurilor accizate, o factură fiscală cu indicarea în rînduri separate: — a diferenței dintre valoarea produselor alimentare, băuturilor consumate și a plății prealabile cu reflectarea cotei TVA corespunzătoare; — a valorii mărfurilor accizate consumate, cu reflectarea cotei în mărime de 20% a TVA.
În luna decembrie 2019 întreprinderea „A” neplătitoare de ТVА ce aplică IVAO а încheiat un contract de vânzare a unui bun imobil și a primit o sumă în calitate de avans, însă, din anumite motive obiective, eliberarea facturii fiscale și înregistrarea de către cumpărător a dreptului de proprietate la organele cadastrale au avut loc în ianuarie 2020. Este de menționat că livrarea bunului imobil nu constituie activitatea de bază a întreprinderii. Ținând cont de faptul că, începând cu 1 ianuarie 2020, au intrat în vigoare noile prevederi referitoare la obiectul impunerii cu impozitul pe venit pentru agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM), se include oare venitul obținut din vânzarea bunului imobil în baza de aplicare a IVAO?
В отступление от положений о Закона № 105 содействии занятости населения и страховании по безработице, Комиссия по чрезвычайным ситуациям (КЧС) приняла решение о выплате пособий лицам, получившим статус безработного и зарегистрировавшимся в одном из территориальных подразделений агентства занятости населения (в том числе вернувшимся из-за границы гражданам Молдовы). Размер ежемесячного пособия на период действия ЧП составит 2775 леев. Право на пособие предоставляется на основании заявления. Напоминаем, Национальное агентство занятости населения ранее пояснило, как можно подать заявление.
În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) din Codul fiscal, deducerea dobînzilor aferente creditelor și împrumuturilor se permite în conformitate cu art. 24 din Codul fiscal. De asemenea, potrivit prevederilor art. 25 alin. (2) din Codul fiscal, deducerea cheltuielilor aferente dobînzilor suportate în baza contractului de împrumut de către agenţii economici debitori în folosul persoanelor fizice şi juridice (cu excepţia entităţilor din sectorul financiar) se acceptă în limita ratei medii ponderate a
Consiliul de Directori Executivi al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a finalizat, la 11 martie 2020, ultima evaluare a rezultatelor economice înregistrate de Republica Moldova în contextul realizării programului susţinut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) şi Mecanismul de finanţare extinsă (EFF). Finalizarea respectivei evaluări permite debursarea ultimei tranșe de $20 mil., dintre care 223 mil.lei constituie suport bugetar, iar restul sumei va fi transferat Băncii Naționale a Moldovei.
Curtea de Conturi a identificat că prima de performanță în cadrul Băncii Naționale a Moldovei se acordă în lipsa unor reglementări exhaustive privind modalitatea de determinare a cuantumului acesteia în raport cu indicatorii de evaluare a performanțelor. În Monitorul Oficial din 29 noiembrie curent a fost publicată Hotărârea Curții de Conturi nr. 62 din 5 noiembrie 2019 cu privire la Raportul auditului privind conformitatea devizelor de cheltuieli și alocațiilor pentru investiții ale Băncii Naționale a Moldovei pe anii 2015-2018.
În conformitate cu prevederile art. 18 lit. c) din Codul fiscal, plăţile pentru munca efectuată şi serviciile prestate (inclusiv salariile), facilităţile acordate de patron, onorariile, comisioanele, primele şi alte retribuţii similare, se consideră surse de venit impozabile, care se includ în venitul brut.
Actualmente, vânzările online (electronice, prin Internet, virtuale) de mărfuri au intrat în competiție nu doar între ele, ci și cu cele ale magazinelor tradiționale, care au fost nevoite să-și revizuiască modelele de afaceri pentru a rămâne competitive pe piață, acestea fiind impuse atât de situația excepțională și de criză, cât și de faptul că barierele de intrare în mediul online astăzi sunt mai mici decât cele offline.
Национальная касса социального страхования сообщила о перечислении 64,0 млн леев для выплаты пособий по временной нетрудоспособности. Таким образом, 24069 бенефициаров могут получить полагающиеся им выплаты за предыдущие месяцы. Напоминаем, пособия по временной нетрудоспособности можно получить у поставщиков платежных услуг: FinComBank, Energbank, EuroCreditBank, Eximbank, Moldova-Agroindbank, Moldindconbank, Victoriabank, Comerţbank, Mobiasbanca, BCR, I.S. «Poșta Moldovei».
Mâine va apărea de sub tipar nr. 329-336 al Monitorului Oficial, în care sunt publicate următoarele documente oficiale. ÎN PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova Curtea de Conturi a Republicii Moldova publică • Hotărâre cu privire la aprobarea Raportului anual 2018 asupra administrării şi întrebuințării resurselor financiare publice şi patrimoniului public (nr. 53, 6 septembrie 2019). În PARTEA II – Hotărâri ale Guvernului Republicii Moldova publică:
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *