Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Odată cu aderarea RM la Tratatul Comunității Energetice Europene în anul 2010, țara noastră și-a asumat obligația de a transpune în legislația națională Directivele europene din domeniul energiei, care stabilesc inclusiv obligația statelor-membre de a asigura dreptul consumatorilor de a-și schimba furnizorii de gaze naturale sau energie electrică.
Procedura de certificare a specialiștilor în domeniul achizițiilor publice/sectoriale se va desfășura în două etape, ce includ un program de instruire în domeniul achizițiilor publice/sectoriale și examenul de evaluare a cunoștințelor.
În legătură cu existența neclarităților din partea contribuabililor cu privire la stingerea obligațiilor fiscale în cazul reorganizării persoanei juridice prin absorbție, în acest articol ne propunem să elucidăm detaliat acest subiect. Întâi de toate, evidențiem că procedura de reorganizare a persoanei juridice este reglementată de Codul civil (CC).
Aspectele referitoare la controlul ulterior sunt reglementate de Codul Vamal nr.95/2021 (Cod), Legea nr.131/2012 privind controlul de stat și Hotărârea Guvernului nr.92/2023 cu privire la punerea în aplicare a Codului vamal.
Comisia de selectare a parteneriatului privat va fi obligată să anuleze procedura de selectare a contractului de parteneriat public-privat (PPP) dacă nu a fost depusă nici o ofertă/cerere de participare / dacă nu a fost depusă nici o ofertă admisibilă, precum în cazul în care au fost depuse oferte admisibile, dar care nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/sau financiare.
Reglementează legislația în vigoare modul în care salariații care lucrează la distanță pot depune cererile de concediu (de odihnă, fără plată etc.)? Cererile transmise prin mijloace electronice urmează a fi obligatoriu semnate cu semnătura electronică calificata sau, la expediere, pot fi scanate/fotografiate?
Studiu de caz: Prin Hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 10.05.2019 s-a dispus intrarea în procedura de faliment a întreprinderii „X” SRL. Lichidatorul a dispus valorificarea şi lichidarea masei debitoare, fiind întocmit tabelul creanţelor validate, care include şi creanţele salariale ale angajaţilor. Însă, până la intentarea procedurii de faliment (în anul
Procedura controlului fiscal, conform legislației, se finalizează cu valorificarea rezultatelor acestuia. În articolul „Actul de control fiscal și procedura de examinare a cazurilor de încălcare a legislației”, elaborat de către Irina Moraru, care este publicat în ediția din aprilie a „monitorului fiscal FISC.md”, autorul examinează în detaliu subiectul abordat și analizează prevederile
Conform art. 5 pct. 45) din CF, soluţie fiscală individuală anticipată (în continuare – SFIA) reprezintă un act administrativ emis de Serviciul Fiscal de Stat (în continuare – SFS) în vederea soluţionării cererii unei persoane fizice şi persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător referitoare la aplicarea legislaţiei fiscale asupra unei (unor) situaţii şi/sau tranzacţii viitoare specifice.
Aplicarea Planului de remediere în procedura contravențională reprezintă un beneficiu pentru persoana vizată, întrucât în acest caz acesteia nu i se va aplica o sancțiune contravențională, dar i se va acorda un termen pentru remedierea încălcării. Planul de remediere reprezintă o anexă la procesul-verbal cu privire la contravenție, în care agentul constatator stabilește,
Odată cu finalizarea valorificării bunurilor masei debitoare, procedura de faliment intră în cea de-a doua etapă de distribuire a produsului valorificării masei debitoare, etapă care coincide cu finalizarea întregului proces civil inițiat în legătură cu examinarea cauzei de insolvabilitate.
Ministerul Finanțelor, împreună cu Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene, P.P. „Monitorul Fiscal FISC.md” și Serviciul Fiscal de Stat, organizează la 29 ianuarie 2025, evenimentul: „Politica bugetar-fiscală 2025: interpretare, mecanisme și proceduri de aplicare. Decontările în numerar: Măsuri restrictive internaționale”.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi (în continuare – Legea nr. 845/1992), întreprinderea este în drept să practice orice genuri de activitate, cu excepţia celor interzise de lege.
În Monitorul Oficial din 02.07.2024 a fost publicată Legea nr. 138 din 06.06.2024 pentru modificarea unor acte normative, ce conține noi prevederi despre activitatea avocaților, notarilor, administratorilor autorizați, executorilor judecătorești, mediatorilor, experților judiciari, interpreților și traducătorilor în sectorul justiției.
La unitate sunt contracte individuale de muncă încheiate cu salariatii de peste 10-15 ani. Aceste contracte au fost de mai multe ori modificate prin acorduri suplimentare. La moment conducătorul unitatii a decis să modifice toate contractele de muncă prin încheierea
În cadrul procedurii de insolvabilitate este admisă cesiunea creanțelor, care are loc prin subrogarea în drepturi.
În acest articol ne propunem să analizăm cadrul normativ recent, adoptat Legea nr. 80 din 17.04.2025 privind acţiunile în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor (în continuare – Legea nr. 80/2025), care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 253-256 din 26.05.2025.
Sistemul informațional „Registrul de stat al controalelor” (SI RSC) va reprezenta o platformă informatică comună, ce va interacționa cu Registrul de stat al unităților de drept şi alte registre de stat relevante ce conțin date cu privire la activitatea agenților economici
Conform prevederilor art. 2 din Legea insolvabilității nr. 149/2012, prin masă debitoare se înțelege bunuri, inclusiv mijloace băneşti în numerar şi fără numerar,
În practică, este frecvent întâlnită situația în care un angajat activează la doi angajatori: unul ca loc de muncă de bază, iar celălalt prin cumul. Pot exista cazuri când salariatul dorește să înceteze activitatea la locul de muncă de bază și să desemneze locul de muncă prin cumul ca nou loc de muncă de bază. Această
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *