Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Compania A apelează la o companie B de colectare a datoriilor pentru a-și recupera creanțele. După întreprinderea tuturor acțiunilor necesare, intervine necesitatea depunerii acțiunii în instanța de judecată, pentru recuperarea creanțelor. Compania B
Capitolul 3 Titlul III din Codul fiscal (Modul de calculare şi achitare a TVA) urmează a fi suplinit cu noi prevederi, care se referă la restituirea TVA aferentă procurărilor de mărfuri și servicii.
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 279/2023 (în vigoare începând cu data de ieri, 15.05.2023), au fost operate modificări în procedura de stingere prin compensare a obligației fiscale și de restituire a mijloacelor bănești din buget (inclusiv a sumei plătite în plus), care este prevăzută de Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 235/2017 (în continuare – Regulament).
Întreprinderea care desfășoară activitate în domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi a angajat, la data de 10 septembrie, un șofer de taxi, iar la data de 17 septembrie, raporturile de muncă cu acesta au încetat. Conform contractului de muncă, salariul lunar stabilit pentru șoferul menționat nu depășea 10 000 lei.
Serviciile prestate de către un rezident al RM către entitățile juridice (din SUA, China, Singapore și Uniunea Europeană) sunt scutite sau nu de TVA? Care sunt documentele și modul de a obține restituirea TVA?
Potrivit prevederilor pct.8. din Regulamentul cu privire la restituirea sumelor TVA aferent procurărilor stabilite conform art.1015 din Codul fiscal al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.543/2014, cererea privind restituirea sumei TVA se prezintă pentru fiecare lună calendaristică separat, după încheierea acesteia, pînă la sfîrșitul lunii următoare.
Compania rezidenta prestează servicii către compania nerezidentă. Întocmind actul de prestare a serviciilor, a apărut necesitatea de a semna documentele necesare doar în format electronic
Per total, au fost înaintate 107 amendamente de ordin tehnico-juridic și redacțional, din care au fost acceptate 62, și 70 de propuneri ce țin de domeniul fiscal, din care 29 au fost susținute de Executiv.
Instrucțiunea privind evidența obligațiilor față de buget (aprobată prin Ordinul IFSP nr.400/2014) a fost modificată.
Furnizorii/prestatorii, după cum prevede Regulamentul, vor livra pe teritoriul RM mărfuri și/sau servicii către SA „Energocom”, beneficiind de facilitățile fiscale și vamale în baza scrisorii emise pe blancheta oficială de către MIDR, care va confirma faptul că livrările respective sunt destinate implementării proiectului.
Regulamentul privind stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor) şi sancţiunilor materiale prin compensare (Regulament) care stabilește mecanismul de stingere a obligațiilor din contul sumelor plătite în plus şi/sau al sumelor care,
Arbitrajul de trafic înseamnă atragerea cumpărătorilor și primirea unui procent din vânzări pentru aceasta și în unele cazuri rare, plăți fixe. Promovarea unui produs sau serviciu se realizează în diferite moduri: - prin propriile site-uri web ale producătorului: - rețele sociale; - alte resurse de pe internet.
În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 901 din 30.12.2024 cu privire la modificarea unor HG (aspecte ce țin de domeniul fiscal și vamal), publicat în Monitorul oficial din 31 decembrie 2024, sunt revizuite prevederile a 18 acte normative1 ce se vor aplica din 1 ianuarie anul curent. De menționat că acestea au fost elaborate în scopul actualizării cadrului normativ la ultimele intervenții de ordin legislativ în Codul vamal și Codul fiscal.
În contextul dezvoltări relațiilor între state apare necesitatea de a elimina obstacolele pe care dubla impunere internațională le creează în circulaţia transfrontalieră a bunurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor. Prin urmare, statele, inclusiv RM, sunt motivate și cointeresate pentru încheierea convenţiilor/ acordurilor în scopul evitării dublei impuneri și prevenirii evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe proprietate.
În contextul atragerii de noi investiții, informațiile privind relațiile cu părțile afiliate reprezintă un interes special atât pentru investitori, care au dreptul la o prezentare corectă a informațiilor în situațiile financiare, cât și pentru autoritățile fiscale, care controlează dacă prețurile stabilite între persoanele
Serviciul Fiscal de Stat a înaintat pentru consultări publice proiectul cu privire la modificarea Instrucțiunii privind evidența obligațiilor față de buget (Instrucțiune), aprobată prin Ordinul IFPS nr. 400/2014, elaborat în vederea actualizării prevederilor actului normativ ce
Poprirea reprezintă o măsură de conservare dispusă de administratorul insolvabilității/lichidator, constând în indisponibilizarea sumelor de bani ori a creanțelor cu termen sau sub condiție, a titlurilor de valoare ori a altor bunuri mobile incorporabile sau
În legătură cu anularea prin prescripție de către Serviciul Fiscal de Stat a supraplăților înregistrate în Contul curent al contribuabilului, din partea contribuabililor sunt înregistrate o serie de nemulțumiri, cele mai multe din acestea invocând faptul că ei ar fi trebuit să fie informați de către SFS privind existența acestora (supraplăților) și apropierea de epuizare a termenului de prescripție. O altă întrebare este - în ce
În ultima perioadă unii contribuabili adresează întrebarea ce ține de restituirea taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în RM în cazul apariției supraplății acesteia. Pentru a oferi un răspuns exhaustiv, vom recapitula prevederile legale ce se referă la obiectele și subiecții respectivei taxe. Art. 338 din Codul fiscal stabilește că obiect al impunerii cu taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în RM (în continuare – Taxă) sunt autovehiculele înmatriculate permanent sau temporar în RM1, iar subiecţi ai impunerii – persoanele fizice şi juridice posesoare
Potrivit modificărilor operate în Legea nr.1593/2002 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, deținătorii de patentă, fondatorii de întreprinderi individuale, avocații, notarii, executorii judecătorești și alți cetățeni sunt obligați să se asigure în mod individual.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *