Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Aplicarea Planului de remediere în procedura contravențională reprezintă un beneficiu pentru persoana vizată, întrucât în acest caz acesteia nu i se va aplica o sancțiune contravențională, dar i se va acorda un termen pentru remedierea încălcării. Planul de remediere reprezintă o anexă la procesul-verbal cu privire la contravenție, în care agentul constatator stabilește,
În contextul intensificării relațiilor comerciale internaționale și al creșterii fluxurilor transfrontaliere de mărfuri, respectarea legislației vamale capătă o importanță esențială pentru menținerea ordinii economice într-un stat
În perioada 09-15 decembrie 2019, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 503,1 mil.lei, fiind perfectate 12.583 de declarații vamale. Pe parcursul săptămânii trecute, au fost constatate 131 de încălcări ale legislației vamale, dintre care 73 se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine. Tot în perioada vizată, au fost întocmite 59 de procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de peste 201 mii de lei.
Potrivit Dispoziției nr.4 aprobate de Comisia pentru Situații Excepționale la data de 1 martie 2022, pe perioada stării de urgență, cetățenilor ucraineni li se oferă dreptul de a munci pe teritoriul Republicii Moldova fără obţinerea dreptului de şedere provizorie în scop de muncă. Angajatorii din Moldova vor perfecta contractele individuale de muncă cu durată determinată și în baza numărului de identitate atribuit cetățenilor ucraineni la trecerea frontierei și a copiei actului de identitate, notificând despre acest fapt, în termen de 5 zile de la data semnării contractului, Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă.
Unele persoane străine vor prezenta, la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova, acte suplimentare. Este vorba despre „Document de călătorie pentru refugiaţi” și „Document de călătorie pentru apatrizi”. Guvernul a aprobat în ședința din 24 septembrie curent o hotărâre ce prevede modificări și completări la Lista documentelor de călătorie acceptate pentru traversarea de către străini a frontierei de stat a RM.
În contextul intensificării comerțului internațional, ca urmare a diversificării relațiilor comerciale dintre agenții economici din RM și partenerii externi, identificarea originii mărfurilor și certificarea acestora a devenit o procedură tot mai des întrebuințată în tranzacțiile comerciale. Astfel, pentru RM,
Serviciul Vamal anunță că în perioada 14-20 octombrie 2019, veniturile încasate la bugetul de stat au constituit 478,6 mil.lei, fiind perfectate 11.895 de declarații vamale. La capitolul combaterea fraudelor, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 159 de încălcări ale legislației vamale, dintre care 80 se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine. Totodată, au fost întocmite 60 de procese-verbale și aplicate amenzi în sumă de 211 mii de lei.
Serviciile prestate de către un rezident al RM către entitățile juridice (din SUA, China, Singapore și Uniunea Europeană) sunt scutite sau nu de TVA? Care sunt documentele și modul de a obține restituirea TVA?
Estimarea veniturilor prin metode indirecte reprezintă o procedură prin care autoritatea fiscală determină venitul impozabil al unei persoane fizice, în baza unei analize a situației sale fiscale, atunci când veniturile reale nu sunt declarate integral sau lipsesc cu desăvârșire.
Încasările Serviciului Vamal în primele 3 luni ale acestui an se cifrează la peste 5,3 mld. lei, în creștere cu 776 mil. lei (17%) față de încasările din aceeași perioadă a anului precedent. Doar luna martie a anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 2 mld. lei, cu peste 196 mil. lei mai mult (circa 11%), comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019. Pe parcursul lunii trecute, au fost perfectate 47 394 de declarații vamale și constatate 285 de încălcări ale legislației vamale.
Cetățenii Republicii Moldova, la revenirea cu traiul în RM, la trecerea bunurilor peste frontiera de stat ar putea beneficia de o serie facilități fiscale și vamale. În Parlament este înregistrată inițiativa legislativă înaintată de președinta țării. Astfel, la revenirea cu traiul în RM, cetățenii ar putea beneficia de scutirea de plata drepturilor de import pentru un mijloc de transport (poziția tarifară 8703) în cazul în care termenul de exploatare nu este mai mare de 7 ani, iar valoarea în vamă nu depășește 400 mii lei. Totodată, mijlocul de transport nu va avea deteriorări generate de accidente și nu va fi destinat activităților comerciale. Încă o condiție este ca capacitatea cilindrică a motorului să nu
Hotărârea Guvernului nr.901/2024 cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului (aspecte ce țin de domeniul fiscal și vamal) (HG nr.901/2024) a fost elaborată în temeiul art.XVII alin.(3) din Legea nr.214/2024 cu privire la modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală) și are drept scop aducerea în concordanţă actelor normative secundare cu prevederile Codului fiscal și
Agenţii economici și instituțiile din raioanele de est ale Republicii Moldova care vor efectua procedurile de vămuire a mărfurilor, conform procedurii stabilite de Serviciul Vamal, vor beneficia de dreptul efectuării acestora fără perceperea drepturilor de import sau export, fără aplicarea măsurilor de politică economică, prohibiţiilor până la 31 decembrie 2021, cu condiţia rămânerii mărfurilor pe teritoriul necontrolat de către organele constituţionale. Ministerul Finanțelor a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul de modificare a Hotărârii Guvernului nr.960/2017 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 109 din 9 iunie 2017 privind unele măsuri de control la trecerea frontierei, de control vamal și privind asigurarea regimului fiscal
Directorul Misiunii USAID Moldova, Scott Hocklander s-a întâlnit cu Directorul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Igor Talmazan. Întrevederea a vizat colaborarea eficientă desfășurată în cadrul parteneriatului dintre cele două instituții pentru facilitarea comerțului din Republica Moldova.
Serviciul Fiscal de Stat a înaintat pentru consultări publice proiectul Ordinului SFS cu privire la modificarea Ordinului SFS nr.427/2018 cu privire la stabilirea modului, structurii şi termenelor de prezentare a informației de către subiecții nominalizați1 în art.92 şi art.22611 din Codul fiscal (CF).
În perioada 22-28 iulie 2019, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 451,5 milioane de lei, fiind perfectate 12.020 de declarații vamale. La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 218 de încălcări ale legislației vamale, dintre care 156 se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine. Totodată, au fost întocmite 56 de procese-verbale și aplicate amenzi în sumă de circa 814 mii de lei.
Un parc de dezmembrări auto de pe teritoriul municipiului Chișinău a fost supus controlului de către ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal, în rezultatul verificării fiind identificate 11 mijloace de transport cu numere străine, care au fost declarate prin acțiune la introducerea în țară și, conform legii, urmau a fi scoase de pe teritoriul Republicii Moldova după expirarea termenului de 180 de zile. Contrar prevederilor legale, proprietarii automobilelor înmatriculate în alte state vindeau mijloacele de transport pentru a fi dezmembrate, fără a le vămui pe teritoriul Republicii Moldova.
În perioada 15-21 iulie 2019, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 483,7 mil. lei, fiind perfectate 11959 de declarații vamale. Veniturile sunt în creștere comparativ cu cele înregistrate în perioada 8-14 iulie, în care au fost colectate venituri în sumă de 424,4 mil. lei și perfectate 11414 de declarații vamale. Potrivit datelor, pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate 194 de încălcări ale legislației vamale, dintre care 141 se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine. Totodată, au fost întocmite 99 de procese-verbale și aplicate amenzi în sumă de circa 364 mii de lei.
Amintim contribuabililor că la data de 25 februarie expiră termenul stabilit pentru prezentarea în mod obligatoriu de către subiecții declarării a informației și notelor informative în adresa Serviciului Fiscal de Stat pentru anul fiscal 2021 ce țin de metodele indirecte de estimare a venitului impozabil al persoanelor fizice. În continuare reiterăm prevederile Codului fiscal și ale Ordinului SFS nr.427/2018. Potrivit art. 22611 din CF, persoanele fizice şi/sau juridice enumerate în continuare vor prezenta SFS următoarele informaţii: 1) Agenţia Servicii Publice: a) informaţia privind datele personale;
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *