Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Indiferent de tipul activului donat, fie că este apartament,fie că este locuința de bază, conform art. 42 alin.(1) din CF, persoana care face o donație se consideră precum că a vîndut bunul donat la un preț ce reprezintă mărimea maximă din baza lui valorică ajustată sau prețul lui de piață la momentul donării.
În contextul intrării în vigoare la 1 iulie 2016 a Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la 27 iunie 2014 la Bruxelles, un interes sporit îl prezintă atît prevederile acestuia, cît şi baza juridică şi procesuală europeană la care urmează a fi ajustate legislaţia şi procedurile autohtone.
Potrivit Camerei Licențierii de Stat a Moldovei, aproape 81,7 la sută din veniturile de la licențiere în ianuarie – iunie curent au fost asigurate de agenții economici, care au primit licență pentru jocurile de noroc.
Membrii grupului de lucru al Agendei Naționale de Business (ANB) s-au întrunit într-o ședință, unde au analizat propunerile Ministerului Economiei și Ministerului Finanțelor la Planul de acțiuni privind atenuarea efectelor crizei economice pentru 2015-2017.
Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI) și Camera de Comerț și Industrie au lansat concursurile “Marca Comercială a Anului 2016” și “Premiul pentru realizări în domeniul calității 2016”.
Particularitățile practicării activității profesionale de avocat și mediator și modul de declarare a venitului impozabil obținut și impozitul pe venit calculat din acesta Cadrul juridic prevăzut de legislația în vigoare pentru activitatea profesională de avocat. Profesia de avocat se exercită de persoane calificate şi abilitate conform Legii cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19.07.2002, în baza licenței eliberate de Ministerul Justiției care confirmă statutul avocatului (art. 22 alin. (1) din Legea menționată).
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) din CF, persoana care face o donație se consideră că a vîndut bunul donat la un preț ce reprezintă mărimea maximă din baza lui valorică ajustată sau prețul lui de piață la momentul donării.
Luînd în considerație prevederile art. 42 alin. 1) din Codul fiscal precum că, persoana care face o donație se consideră că a vîndut bunul donat, la determinarea obiectului impozabil se va ține cont de următoarele.
Evoluţia cadrului fiscal este una dintre provocările anului 2017, 37% din managerii intervievaţi în sondajul de opinie realizat de KeysFin au menţionat posibile măsuri fiscale, în timp ce anul trecut aceasta era principala provocare economică, considerată de 57% din oamenii de afaceri.
1. (28.8.25)În care cazuri, pentru determinarea valorii impozabile a livrării impozabile, urmează de a se conduce de prevederile art.99 din Codul fiscal?
Legislatorii au votat în a doua lectură proiectul de Lege cu privire la activitatea farmaceutică, anunță Unimedia. În urma modificărilor operate aproape 80% dintre medicamentele de pe piață se vor ieftini cu 15%. Documentul stabileşte un nou mecanism de formare a preţurilor la medicamente şi la alte produse farmaceutice. Adaosul comercial la medicamente va fi plafonat, în funcţie de costul stabilit de producător.
În această situație sumele din coloanele 4 și 8 din tabelul 4 reprezintă sumele din coloana 6 din tabelul 2 fără T.V.A., și, respectiv, suma din coloana 12 din tabelul 4 corespunde cu informația din coloana 10 tabelul 2.
Operatorii turistici din Republica Moldova au sistat vînzarea foilor turistice pentru Crimeea sau alte destinaţii din Ucraina. Printre turişti, tot mai solicitate devin statele din Uniunea Europeană, transmite IPN cu referire la directorul Agenţiei Turismului, Nicolae Platon.
Acordurile de livrare a gazelor Republicii Moldova și privind tranzitul gazelor din Rusia pe teritoriul Moldovei către consumatorii din Balcani au fost prelungite pînă 31 decembrie 2015. Extinderea a fost semnată de către vicepreședintele consiliului de administraţie al SA Gazprom Aleksandr Medvedev și de managerul SA Moldovagaz Alexandru Gusev.
Potrivit raportului Analiza cheltuielilor pentru sănătate în Moldova, în 2015, ţara noastră a fost printre ultimele ţări din Europa la capitolul cheltuieli publice în volumul total al cheltuielilor pentru ocrotirea sănătăţii.
Dând curs solicitărilor parvenite din partea mai multor mijloace media, doamna Armine Khachatryan, Reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional (FMI) în Republica Moldova, a răspuns la un șir de întrebări adresate de jurnaliști, ce vizează sectorul financiar, politica bugetar-fiscală și economia reală. Răspunsurile oferite explică mesajele transmise de FMI și concluziile vizând situația economică a Republicii Moldova pe parcursul ultimului an.
Din cauza dobânzilor prea scăzute, care le erodează profiturile, băncile consideră depozitele mari prea costisitoare, scrie The Wall Street Journal. Băncile americane au în faţă o nouă ameninţare, surprinzătoare, la adresa sănătăţii lor financiare: depozitele mari de cash.
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) din Codul fiscal, persoana care face o donație se consideră că a vîndut bunul donat la un preț ce reprezintă mărimea maximă din baza lui valorică ajustată sau prețul lui de piață la momentul donării.
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) din Codul fiscal, persoana care face o donație se consideră că a vîndut bunul donat la un preț ce reprezintă mărimea maximă din baza lui valorică ajustată sau prețul lui de piață la momentul donării.
În cadrul proiectului “Dezvoltarea afacerilor inovatoare pentru o creștere economică durabilă la nivel local”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei, și implementat de Ministerul Economiei în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite Pentru Dezvoltare (PNUD), a fost lansat apelul de propuneri pentru Moldova Innovation Challenge Scheme (MICS): Promovarea antreprenoriatului social.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *