Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Ion Prisăcaru, şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), a vorbit despre necesitatea reformării serviciului fiscal, ce model ar trebui preluat de Moldova în acest sens, ce accente ar trebui să fie puse în activitatea IFPS în continuare etc.
Evoluţia ratei inflaţiei în luna octombrie 2014 Conform datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică (BNS), în luna octombrie 2014, ritmul creşterii preţurilor de consum (IPC) pentru ultimele 12 luni a constituit 4.8 la sută, menţinîndu-se la nivelul înregistrat în luna precedentă şi aflîndu-se în apropierea ţintei inflaţiei de 5.0 la sută.
Începând cu 1 iulie 2014, antreprenorii din 66 de ţări, inclusiv cei din Republica Moldova, pot beneficia de mijloacele financiare ale Fondului olandez pentru Creştere Pozitivă (The Dutch Good Growth Fund – DGGF). Acesta este parte a bugetului Ministerului Afacerilor Externe al Olandei. Scopul DGGF este de a acorda suport întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM) din Olanda şi antreprenorilor din pieţele emergente şi ţările în curs de dezvoltare prin facilitarea finanţării investiţiilor locale şi exporturilor.
Deși,în prima jumătate a anului 2014, economia Republicii Moldova a înregistrat o creștere a PIB-ului de 3,9% și poziția Moldovei pe plan extern continuă să fie puternică, Banca Mondială a menținut prognoza de creștere economică de 2 la sută pentru anul curent, făcută la începutul anului.
În conformitate cu prevederile art.93 pct.18) din Codul fiscal, investiţii (cheltuieli) capitale reprezintă cheltuieli efectuate de către agenţii economici în legătură cu procurarea şi/sau crearea activelor pe termen lung, destinate utilizării în procesul de producţie (prestare servicii/executare lucrări), care nu se reflectă în rezultatele perioadei curente, dar urmează a fi atribuite la majorarea valorii activelor pe termen lung.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) al Legii nr. 1260-XVdin 19.07. 2002 cu privire la avocatură, cabinetul avocatului activează şi se prezintă în raporturile juridice ca persoană fizică. Respectiv, se constată că are loc o tranzacţie între două persoane fizice.
Fosta colonie portugheză din China, Macau, hub-ul cazinourilor la nivel mondial, a detronat Elveța în clasamentul celor mai bogate teritorii din lume, realizat de Banca Mondială. Astfel, Macau a ajuns pe locul pe locul 4, iar locurile de frunte sunt ocupate de Luxemburg, Norvegia și Qatar, transmite CNN.
În conditiile in care marile burse sunt in zona maximelor istorice, cu mult peste varfurile din 2008, specialistii Tradeville prezinta posibilele scenarii dupa momentul in care Rezerva Federala din SUA va retrage stimulentele actuale si va majora dobanda-cheie. Indicii principali de pe Wall Street se situeaza in prezent cu circa 2% sub maximele istorice atinse in luna septembrie, in timp ce indicii burselor din Londra, Frankfurt si Paris sunt cu 3-%-5% sub nivelurile record.
Redresarea zonei euro nu este nici solidă nici suficient de puternică, se arată într-un raport anual al FMI privind situaţia din regiune, în care estimarea de creştere economică este redusă cu 0,1 puncte procentuale, la 1%. FMI a menţinut neschimbată prognoza pentru 2015, la 1,5%.
Трансфертным ценообразованием (transfer pricing) является реализация товаров и услуг в пользу взаимозависимых лиц по ценам, отличным от рыночных. По большому счёту, трансфертными ценами являются цены, применяемые компаниями (в первую очередь холдингами, но не только) при сделках между своими подразделениями, филиалами, подконтрольными фирмами, т.е. внутри групп компаний, между взаимозависимыми лицами во имя соблюдения общего принципа «вытянутой руки» – одинакового подхода к установлению цены на товары и услуги, независимо от контрагента (независимое или взаимозависимое лицо).
Persoanele fizice vor avea posibilitatea să plătească cu cardul, prin Trezorerie, toate impozitele şi taxele administrate de către Fisc, primării şi alte instituţii publice, comisioanele tranzacţiilor fiind suportate de bugetul de stat, fără ca acestea să depăşească 0,3% din valoarea tranzacţiei. «Trezoreria Statului va fi autorizată ca acceptator de plată cu cardul bancar şi va presta acest serviciu pentru toate instituţiile publice, astfel încât toţi contribuabilii persoane fizice care deţin carduri aparţinând unui sistem de plată ce va accepta autorizarea (Mastercard, VISA sau altele), să-şi poată achita printr-un punct unic toate impozitele şi taxele administrate de către ANAF, primării şi alte instituţii», potrivit unei propuneri incluse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Echipa IFPS este pregătită pentru a demara procedurile ce țin de implementarea Acordului dintre Fisc și Banca Mondială privind modernizarea Sistemului Informațional Integrat, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul întrevederii de astăzi cu Misiunea Băncii Mondiale.
În ultimii ani autorităţile reformează intensiv cadrul de reglementare a activităţii de întreprinzător cu scopul de a crea un mediu atractiv pentru iniţierea şi dezvoltarea afacerilor. Pe lângă facilitarea procesului de obţinere a actelor permisive, se fac schimbări şi în ceea ce priveşte controalele de stat. Astfel, în anul curent a devenit funcţional Registrul de Stat al Controalelor care asigură un proces digitizat şi transparent de planificare și raportare a verificărilor. Mai mult, recent au fost abolite vizitele fiscale la întreprinderile nou-fondate.
Conducerea IFPS este interesată și responsabilă de modul în care au fost utilizați banii publici și mulțumesc Curții de Conturi că a dat curs solicitării noastre de a efectua acest audit, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul ședinței Curţii de Conturi, la care a fost examinat două rapoarte de audit, în urma misiunilor efectuate la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
Situaţia economiei franceze, a doua ca mărime din UE, este „catastrofală“ din cauza lipsei investiţiilor şi a şomajului ridicat, a avertizat industriaşul Pierre Gattaz, preşedintele Medef, cea mai mare şi mai puternică asociaţie patronală din Franţa. El i-a cerut guvernului, printr-un interviu acordat publicaţiei franceze Le Figaro, să renunţe la impozitarea cu 75% a veniturilor foarte mari, la politicile în „zigzag“ şi să adopte în schimb „turbomăsurile“ necesare readucerii economiei pe creştere.
Reieşind din dispozițiile art. 901 alin. (31) din Codul fiscal, persoanele specificate la art. 90 din CF reţin şi achită la buget un impozit în mărime de 6% din dividende, inclusiv sub formă de acţiuni sau cotepărţi, cu excepţia celor aferente profitului nerepartizat, obţinut în perioadele fiscale 2008–2011, inclusiv şi 15% din dividende, inclusiv sub formă de acţiuni sau cotepărţi, aferente profitului nerepartizat obţinut în perioadele fiscale 2008–2011 inclusiv.
În conformitate cu art.277 din Titlul VI al Codului fiscal, contribuabilii sunt obligaţi să achite anual impozitul pe bunurile imobiliare pe care le deţin. În acest context, Î.S.”Fiscservinform” prestează acestora serviciul de informare „Fişa imobilului”, disponibil pe portalul servicii.fisc.md, 24/24 ore, 7 zile pe săptămînă.
Una din părţile bune de a avea o elită la nivel mondial este că ei ştiu ce se întâmplă, încotro se îndreaptă lumea, pe când masele induse în eroare trebuie să aştepte decenii pentru a afla care bănci sunt falimentare sau să afle cine este un infractor la nivel înalt. Dar elita ar trebui să ştie aceste lucruri în timp real şi pe această bază ar trebui să facă previziuni exacte, scrie editorialistul britanic Paul Mason pentru The Guardian.
Rulajul pieţei valutare în numerar a urcat la 370 milioane de dolari SUA, în luna mai, după o creştere cu 10,5 la sută faţă de luna precedentă, informează MOLDPRES cu referire la date ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). Este a treia lună consecutiv cînd tranzacţiile pe această piaţă cresc, după ce în luna ianuarie 2014 s-au redus considerabil, cu 21,4 la sută faţă de luna precedentă, iar în februarie s-au menţinut pe tendinţa de scădere, deşi mai puţin pronunţată.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *