Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Populaţia din mediul urban a suportat în anul 2020 cheltuieli de consum cu 1157,2 lei sau de 1,5 ori mai mari faţă de cheltuielile populaţiei din mediul rural, comunică Biroul Național de Statistică. Totodată, datele denotă că în mediul urban pentru asigurarea consumului de produse alimentare populația a alocat în perioada de referință 39,8% din cheltuielile lunare de consum, iar în rural – 47,2%. Pentru populația urbană a fost înregistrată o pondere mai mare a cheltuielilor pentru transport – 6,3% față de 4,7% în mediul rural, sănătate – 5,3% față de 4,1%, recreere și cultură – 3,6% față de 1,2%, educație – 1,0% față de 0,5% și pentru restaurante și hoteluri – 3,3% față de 0,6%.
Ministerul Economiei și Infrastructurii a elaborat proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Graficului controalelor de stat asupra activității rezidenților parcurilor industriale pentru anul 2021. În listă sunt incluse 13 entități din cadrul a trei parcuri industriale – „Edineţ” (un agent economic), „Răut” (două întreprinderi) și „Tracom” (10 entități). Conform proiectului, agenții economici vor fi supuși controlului în trimestrele II-IV ale anului curent, verificările fiind asigurate de Serviciul Fiscal de Stat (prin metoda de verificare totală privind corectitudinea și plenitudinea calculării și achitării la BPN a obligațiilor fiscale),
În perioada 29 ianuarie – 2 februarie 2020 se va desfășura cea de-a XIX-a ediție a Expoziției Naționale ”Fabricat în Moldova”. Evenimentul este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova, în parteneriat cu Agenția de Investiții și Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii. În acest an la expoziție vor participa 460 de întreprinderi, dintre care circa 40 participă în premieră. Totodată, 4 companii reprezintă zona din stânga Nistrului. După cum a menționat în cadrul unei conferințe de presă președintele CCI, Sergiu Harea, participanții expoziției sunt din diferite ramuri ale economiei naționale: industria alimentară, ramura vitivinicolă, industria mobilei, industria ușoară, utilaje, tehnică și aparataje, instituții de cercetări științifice, meșteri populari şi alte domenii.
Ministerul Economiei și Infrastructurii și ODIMM au început vizitele de documentare în teritoriu privind implementarea Programului-pilot de creare a Platformelor Industriale Multifuncționale (PIM). Primele vizite au avut loc în raioanele Anenii Noi și Basarabeasca, fiind discutate cu reprezentanții administrației publice locale profilurile celor două regiuni pentru identificarea specificului domeniului de activitate a PIM-urilor. Oficialii au examinat mersul lucrărilor de creare a infrastructurii de utilități, construcția și amenajarea rețelelor de telecomunicații, a sistemelor de alimentare cu energie electrică, a rețelei de alimentare cu gaze, apă și canalizare, căile de transport, precum și condițiile administrative și juridice.
În urma unei campanii de publicitate organizate în luna iunie 2021 întreprinderea „X” (plătitoare a TVA), rezidentă a RM, a obținut un premiu în mărime de 36 000 lei de la altă întreprindere „A”, de asemenea rezidentă a RM. Care este regimul fiscal al operațiunii menționate și modul de reflectare în dările de seamă fiscale? În conformitate cu pct. 38) art. 5 din CF, campanie promoțională reprezintă modalitate de promovare a vânzărilor prin organizarea de concursuri, jocuri, loterii anunțate public și desfășurate pe o perioadă de timp limitată, cu acordarea de cadouri, premii, câștiguri, precum și organizarea de către autorități și instituții publice a acestor activități în alt scop decât cel de promovare a vânzărilor.
Pe parcursul semestrului I al anului curent, în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Munci (ANOFM) au fost înregistrate circa 15,4 mii locuri de muncă vacante şi aproximativ 17,9 mii șomeri, fiind menținut un echilibru între cererea și oferta de forță de muncă, potrivit raportului ANOFM. Astfel, comparativ cu semestrul I al anului precedent, numărul locurilor de muncă vacante înregistrate a crescut în perioada de referință cu 24%, iar numărul șomerilor a scăzut cu 36%. Persoanele fără o calificare profesională înregistrate cu statut de șomer
Întrebarea cum poate fi determinată de contribuabili cota TVA în cazul în care aceasta necesită aplicarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor încă este pusă de unii agenți economici, fapt care a determinat necesitatea explicațiilor ce vor urma. Conform prevederilor art. 96 lit. b) liniuțele 1-5 din Codul fiscal, se aplică cota redusă în mărime de 8% a TVA, la livrarea pe teritoriul Republicii Moldova1 pentru mărfurile de la pozițiile tarifare enumerate în mod exhaustiv la articolul indicat.
Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege ce prevede prelungirea termenului de depunere a declarațiilor și dărilor de seamă fiscale și a termenului de stingere a obligațiilor de achitare a impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii în cazul în care conducătorul întreprinderii sau o altă persoană împuternicită din cadrul întreprinderilor micro la data-limită de depunere a declarațiilor și dărilor de seamă se află în concediu medical în legătură cu tratamentul COVID-19. Termenul maxim de extindere nu va depăși 20 de zile lucrătoare de la data încetării concediului medical, iar exercitarea dreptului se va efectua în baza
Pentru crearea fondurilor închise cu capital de risc, activitatea cărora nu va fi subordonată cerințelor rigide de organizare a activității, este necesară micşorarea costurilor administrative înalte pe care le implică aceste fonduri şi eliminarea barierelor în apariția entităților de finanțare a întreprinderilor mici şi mijlocii în ţara noastră. În acest scop este propusă completarea art.20 al Codului fiscal, ce include sursele de venit neimpozabile, cu veniturile obținute de investitorii eligibili din investițiile efectuate în fondul cu capital de risc şi veniturile obținute de fondul cu capital de risc din investițiile în întreprinderile indicate.
Termenul de activitate a Zonei Antreprenoriatului Liber „Tvardița” ar putea fi extins cu încă 20 de ani. Proiectul de lege ce prevede extinderea termenului de funcționare, precum și garantarea unor condiții clare de activitate a rezidenților ZAL, este inclus pe agenda Parlamentului. Conform Legii nr.626/1995, ZAL ”Tvardița” a fost instituită pe un termen de 30 de ani, însă autorul proiectului propune ca acest termen să constituie 50 ani, fiind extins până în anul 2045.
Promovarea unor modificări a cadrului legal de reglementare și susținere a businessului de familie, reglementarea statului juridic în domeniul meșteșugăritului tradițional, reducerea reglementărilor din partea statului în domeniul agricol, modificări în procedura de achiziții publice, elaborarea unor mecanisme de stimulare a businessului inovativ și facilitarea accesului la finanțe în perioada post Covid sunt primele domeniile în care reprezentanții mediului de business din RM pot solicita suport și consultanță. Oficiul pentru promovarea intereselor antreprenorilor, un nou instrument care va activa pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), a fost lansat astăzi, 25 mai. CCI a semnat un Memorandum de colaborare cu compania de consultanță Brodsky Uskov Looper Reed & Partners SRL.
Entitatea plătitoare de TVA a procurat un bun imobil – proprietate a unei întreprinderi înregistrate în calitate de plătitori de TVA declarate în proces de insolvabilitate. Furnizorul imobilului a eliberat factură fiscală pe livrarea în cauză fără mențiunea „taxare inversă”. Are oare dreptul cumpărătorul la calcularea de sine stătătoare și achitarea TVA, dar și dreptul la deducere a sumei TVA aferent procurării imobilului respectiv în baza facturii fiscale care nu conține această mențiune?
În cazul în care în actul de control s-a constatat încălcarea de efectuare faţă de întreprinderi, instituţii şi organizaţii, indiferent de tipul lor de proprietate şi forma de organizare juridică, care efectuează plăţi în numerar, inclusiv prin intermediul terminalului de plată în numerar (terminalului cash-in), în sumă ce depăşeşte cumulativ plafonul lunar de 100 000 de lei, în baza obligaţiilor lor financiare, încălcând modul stabilit de decontare prin virament, se aplică sancţiuni conform legislaţiei.
Republica Moldova se aliniază Convenției Organizației Internaționale a Muncii privind serviciile de sănătate ocupațională. În Monitorul Oficial din 2 aprilie curent fiind publicată Legea nr. 18 din 4 martie 2021 pentru ratificarea acestei Convenții, prin care fiecare stat recunoaşte relevanţa standardelor internaţionale în domeniul serviciilor de sănătate ocupaţională şi îşi asumă obligaţia de a formula, implementa şi revizui periodic o politică naţională coerentă în acest domeniu. Potrivit Convenției, serviciile sănătății ocupaționale pot fi organizate ca un serviciu pentru fiecare întreprindere sau, după caz, ca un serviciu comun pentru un număr de întreprinderi. Acestea trebuie să posede o serie de funcții relevante și adaptate riscului specific întreprinderilor,
Programul de stat ”Prima Casă” a fost lansat la 21 martie 2018. La trei ani de la lansare, numărul de locuințe procurate prin intermediul programului a ajuns la 5550. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,8 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,4 miliarde lei. Compensațiile acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima casă” au constituie 42,3 milioane lei.
Cine sunt subiecții care au obligația să respecte normele și plafoanele stabilite pentru reducerea circulației numerarului în economie? Se aplică plafonul de limitare a plăților față de achitările efectuate către nerezidenți? Este plafonată efectuarea operațiunilor de depunere/extragere a mijloacelor bănești din conturi? Cine este pasibil sancționării pentru nerespectarea limitei de achitare în numerar? Cum determinăm obligația de instalare a terminalelor de plată fără numerar? Cititorii noștri continuă să pună aceste și alte întrebări, deși subiectul a fost dezvăluit pe paginile publicației noastre anterior. Astfel, reiterăm că, din 1 mai 2021, întreprinderile sunt în drept să încaseze de la cetățeni plăți în numerar în sumă ce nu depășește 100 000 de lei pentru fiecare tranzacție pentru bunurile sau serviciile comercializate.
Autoritățile planifică să introducă în Codul fiscal scutirea de la plata impozitului pe imobil deținute de către întreprinderea socială de inserție, în scopul promovării și încurajării acestui sector. Acțiunea este inclusă în proiectul Programului Național de Dezvoltare a Antreprenoriatului Social pe anii 2021-2025. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Programului a fost inclus pe agenda ședinței secretarilor generali din 10 decembrie curent. Astfel, Programul conține patru obiective specifice:
În luna ianuarie 2021 volumul cifrei de afaceri în comerțul cu amănuntul și în comerțul cu servicii prestate populației a sporit, indicând o îmbunătățire a cererii din partea populației, se constată în Raportul lunar privind evoluția social-economică a Republicii Moldova. Documentul este elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, comerțul intern de bunuri cu amănuntul în perioada de raportare s-a majorat cu 6,6% (în prețuri comparabile), până la 4,8 mld. lei, iar serviciile prestate populației – cu 8,6% (în prețuri comparabile), însumând 1,7 mld. lei. Totuși, volumul schimburilor comerciale între întreprinderi continuă să scadă, cifra de afaceri în ianuarie 2021 diminuându-se în comerțul de bunuri cu ridicata cu 12,2%
În urma analizei rezultatelor executării bugetului de stat în primele 5 luni și a estimării executării acestuia până la finele anului curent, efectele pandemiei COVID-19, precum și conform necesității evitării blocajelor în activitatea instituțiilor din cauza insuficienței de resurse identificate la unele programe de cheltuieli, Guvernul a aprobat redistribuirea unor alocații din bugetul de stat pentru anul 2021. Hotărârea Guvernului nr.93 din 16 iunie curent privind redistribuirea unor alocații aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2021 este publicată în ediția MO din 18 iunie.
Prin Legea nr. 257/2020 cu privire la modificarea unor acte normative au fost operate modificări la Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (Legea nr. 845/1992) în partea ce vizează măsurile de plafonare a plaților/încasărilor efectuate în numerar în cadrul activităților economice. În articolul publicat în ediția din aprilie a revistei „monitorului fiscal FISC.md” autorul nostru Corina Alexa vine cu precizări ce țin de noile prevederi ale art. 6 din Legea nr. 845/1992. Astfel, „Particularitățile reglementărilor aferente reducerii circulației de numerar în activitatea economică începând cu anul 2021” vă oferă răspunsul la un șir de întrebări, cum ar fi:
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *