Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În incinta Ministerului Finanțelor, marți, 04 februarie 2020, a avut loc cea de-a 5-a Reuniune a Subcomitetului pentru cooperare economică şi în alte sectoare, Cluster I “Dialog economic, managementul finanţelor publice, statistică, servicii financiare, clauze de control şi anti-fraudă”. Discuțiile au vizat situația macroeconomică, politica bugetar-fiscală, reforma managementului finanțelor publice, progresul reformelor în sectorul financiar, asistența financiară externă, etc.
Salariaţii angajaţi prin cumul beneficiază de aceleaşi drepturi şi garanţii ca şi ceilalţi salariaţi din unitatea respectivă. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la limitarea muncii prin cumul. Contractele individuale de muncă (CIM) prin cumul pot fi încheiate cu unul sau mai mulţi angajatori, dacă aceasta nu contravine legislaţiei în vigoare.
Prin contractul de locațiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părți (locatar) un bun determinat individual în folosință temporară sau în folosință şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie (art. 1251 din Codul civil). Contractul de locațiune a unui bun imobil trebuie să fie întocmit în scris.
Astăzi, 13 februarie, la Serviciul instruire și calificare profesională din cadrul ÎS «Fiscservinform», 14 contabili din întreaga țară beneficiază de un curs de instruire în domeniul serviciilor serviciilor fiscale electronice. Scopul instruirii constă în prezentarea modului de utilizare a serviciilor fiscale electronice și a noilor modificări legislative din domeniul fiscal. Ne propunem să le oferim participanților o ghidare în utilizarea portalului servicii.fisc.md pentru ca, ulterior, când vor avea anumite întrebări legate de serviciile prezentate astăzi sau de orice alt ordin, să găsească fără un efort suplimentar răspunsurile pe această platformă, a menționat Natalia Nogai, şef al Serviciului instruire și calificare profesională din cadrul ÎS «Fiscservinform».
Sectorul horticol înregistrează în ultimi ani o creştere atât a volumului de producţie, cât şi a exporturilor, în special ca efect al eforturilor producătorilor agricoli, dar şi ale statului prin implementarea politicii de subvenţionare. Pentru susținerea în continuare a sectorului, autoritățile au elaborat Programul de dezvoltare a horticulturii pentru anii 2020-2026. Documentul a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat. Programul are patru obiective generale: • acces îmbunătăţit la pieţe • dezvoltarea accelerată prin investiţii şi inovare
În Monitorul Oficial de astăzi, 23 septembrie 2020, a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 118 din 22.09.2020 cu privire la modificarea unor ordine. În conformitate cu articolele 7 și 12 ale Articolului I din Legea privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător şi modificarea unor acte normative nr. 60/2020 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.108-109 (7437-7438) din 25 aprilie 2020), în redacția Legii pentru modificarea şi abrogarea unor acte normative nr.176 din 11 septembrie 2020,
În conformitate cu prevederile art. 901 din Codul fiscal, reţinerea finală a impozitului se aplică pentru următoarele tipuri de venituri: — 10% din veniturile obţinute de către persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, de la transmiterea în posesie şi/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietăţii mobiliare şi imobiliare, cu excepţia arendei terenurilor agricole (art. 901 alin.(3));
În ședința lărgită de luni, 3 februarie, a Colegiului Ministerului Finanțelor, la care au participat Prim-ministrul Ion Chicu, conducerea Ministerului Finanțelor și ale entităților subordonate autorității, au fost expuse patru prezentări, inclusiv a raportului de activitate a Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) în anul 2019 și prioritățile instituției pentru anul 2020. Directorul interimar al CTIF, Vitalie Coceban, a subliniat că, instituția și-a atins obiectivele asumate privind asigurarea funcționalității neîntrerupte a sistemelor informaționale ale Ministerului Finanțelor, Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal,
Statele de personal sunt importante în contextul respectării drepturilor și garanțiilor salariaților, documentul ar putea fi relevant și în situația în care un inspector sau un investitor ar dori să vadă profilul unei întreprinderi, cu reflectarea datelor ce țin de funcții, salarii etc., consideră reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care este și unul din autorii proiectului. În același timp, reprezentanții mediului de afaceri cred că reintroducerea acestei prevederi în Codul muncii ar reprezenta un element de birocrație, precum și va complica activitatea întreprinderii. Prevederile proiectului de lege privind modificarea Codului muncii au fost discutate în cadrul unei ședințe a Grupului de lucru privind reglementarea activității de întreprinzător.
În cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade), finanțat de Suedia și implementat în Republica Moldova de PNUD, peste 100 de antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului au beneficiat de suport informativ și practic pentru dezvoltarea potențialului de export. Până la momentul actual au fost desfășurate patru sesiuni. Participanții au luat cunoștință de mecanismele utilizate pentru efectuarea tranzacțiilor internaționale, cele mai eficiente instrumente ce facilitează comerțul și simplifică desfășurarea procedurilor vamale, metode inovatoare de dezvoltare a
Continuarea capitolului I Cheltuielile aferente donațiilor filantropice și de sponsorizare se corectează și se recunosc în Declarație pe rd. 050.
Circa 350 de femei antreprenoare din Republica Moldova au participat sâmbătă, 14 decembrie, la cea de-a V-a ediție a Forumului Anual al Femeilor din Moldova, organizat de Platforma Națională a Femeilor (PNFM) în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).Genericul ediției din acest an este „Femei pentru femei” și au avut scopul de a contura rolul asocierii femeilor, precum și de a identifica soluții pentru provocările acestora în activitatea antreprenorială și în viața socială. Oaspete de onoare a Forumului Anual al Femeilor din Moldova a fost prim-ministrul Ion Chicu, care a venit cu un mesaj de încurajare și susținere pentru femeile de afaceri din Republica Moldova.
Aspectele ce țin de implementarea Legii nr. 28/2016 privind accesul pe proprietăți și utilizarea partajată a infrastructurii asociate rețelelor publice de comunicații electronice au fost discutate în cadrul unei ședințe tehnice a Grupului de lucru nr. 3 al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. La discuții au participat reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANCRETI), ai Asociației Investitorilor Străini și ale companiilor operatori de telefonie mobilă. Evenimentul a fost organizat cu scopul de a evidenția impedimentele, dar și autoritățile care refuză respectarea Legii menționate. În cadrul ședinței au fost abordate aspectele tehnice, precum și cazuri concrete, fiind analizate și posibile soluții pentru a depăși situația creată.
Ministerul Finanțelor își propune pentru anul viitor creșterea salariilor cu 6–10% pentru majoritatea angajaților, iar pentru o altă categorie de salariați, cum ar fi primari, directori și directori adjuncți de școală, pompieri, bucătari, militari, creșterile vor fi mai mari, cu 400-2500 lei. Despre aceasta a anunțat ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, în cadrul Conferinței Macro 2019 – Atenuarea inegalităților: o precondiție fundamentală pentru o creștere economică durabilă, organizat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”.
Expoziția națională „Fabricat în Moldova” a deschis ușile pentru vizitatori. Pe lângă vizitarea spațiilor expoziționale din cele 3 pavilioane, oferă un amplu program de afaceri. Astăzi, 29 ianuarie 2020, în cadrul acestuia au fost prezentate cele mai importante modificări ale legislației fiscale. Şefa Direcției generale metodologia impozitelor și taxelor din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, Olga Golban, a trecut în revistă prevederile noi ce sunt aplicate începând cu anul 2020 și care vor avea impact asupra mediului de afaceri.
Viceprim-ministrul Serghei Pușcuța și Secretarul de stat Tatiana Ivanicichina au participat ieri, 22 ianuarie 2020, la întâlnirea cu primarii din toată țara, organizată de Guvernul Republicii Moldova. În discursul său, Secretarul de stat, dna Tatiana Ivanicichina a prezentat reprezentaților autorităților publice locale rezultatele după primul an de implementare a Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, menționând că până în prezent circa 90% din angajați din acest sector au beneficiat de majorări salariale: „Este un sistem care elimină elementele discriminatorii în stabilirea salariilor pentru funcții cu încărcătură similară și reduce discrepanța între cel mai jos și mai mare salariu. De asemenea, această lege oferă perspectivă și garantează majorarea anuală a salariilor, precum și stabilește un sistem motivant pentru tinerii angajați”.
Urmează a fi calculată majorarea de întârziere (penalitate) și aplicate amenzi pentru încălcările fiscale depistate ce țin de perioadele supuse controlului repetat, dacă încălcarea nu a fost depistată în cadrul controlului fiscal anterior? Controlul fiscal repetat, conform prevederilor art. 214 alin. (6) – (7) din CF, se aplică dacă rezultatele controlului fiscal efectuat anterior sunt neconcludente, incomplete sau nesatisfăcătoare, dacă ulterior au fost depistate circumstanțe ce atestă existenţa unei încălcări fiscale şi, prin urmare, se impune un nou control, în cadrul examinării contestaţiilor împotriva deciziei SFS sau acţiunii funcţionarului fiscal şi în alte cazuri, la decizia conducerii SFS.
Viitorii specialişti din domeniul contabil, fiscal, economic, care îşi fac studiile la Academia de Studii Economice din Moldova, au fost invitaţi să desfășoare stagiul de practică și, de ce nu, să devină mai apoi parte a echipei Publicației Periodice “Monitorul fiscal FISC.md”. Inivatația a fost lansată în cadrul târgului stagiilor de practică, desfășurat la ASEM în perioada 12-13 decembrie curent.
În Monitorul Oficial din 29 noiembrie curent Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat Hotărârea nr. 395/2019 cu privire la aprobarea Metodologiei de calculare, aprobare și aplicare a tarifului reglementat pentru serviciul de operare a pieței energiei electrice. Conform documentului, mecanismul aplicat la determinarea tarifului se bazează pe următoarele principii: • asigurarea fiabilității financiare a operatorului pieței; • separarea contabilă a activității de operare a pieței energiei electrice de alte activități desfășurate de operatorul pieței;
Cuantumul alocațiilor sociale va fi majorat cu 40% pentru persoanele cu dizabilități severe, accentuate și medii și va constitui 80% din cuantumul pensiei minime pentru persoanele cu aceste dizabilităţi stabilit anual de către Guvern. Totodată, se va majora cu 30%alocația pentru persoanele vârstnice. Aceasta va constitui 50% din cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă stabilit anual de către Executiv. În Monitorul Oficial din 15 noiembrie curent a fost publicată și Hotărârea nr. 535 din 12 noiembrie 2019 cu privire la aprobarea Avizului asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 499/1999 privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *