Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ministerul Economiei și Infrastructurii a publicat Raportul de evaluare a activității Parcului pentru tehnologia informației „Moldova IT Park” în anul 2020. Potrivit documentului, la sfârșitul anului 2020, calitatea de rezident o dețineau 658 entități (513 companii cu capital local și 145 companii cu capital străin), în creștere cu 25% comparativ cu anul 2019 și cu 95% – în raport cu anul fondării 2018. Fondatori ai companiilor sunt atât investitori din Republica Moldova, cât și din alte 34 țări, lideri în crearea întreprinderilor cu capital străin fiind Statele Unite ale Americii (25 companii), România (18 companii), Italia (13 companii), Marea Britanie (11 companii) și Germania (11 companii), care au apreciat modelul fiscal și de operare al Moldova IT Parc.
Potrivit art.1 din Codul muncii, salariat reprezintă persoană fizică care prestează o muncă conform unei anumite specialităţi, calificări sau într-o anumită funcţie, în schimbul unui salariu, în baza contractului individual de muncă.
Concediul medical plătit se acordă tuturor salariaţilor în baza certificatului medical eliberat conform dispoziţiilor legale. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la сondiţii de acordare a concediului medical plătit. Certificatul de concediu medical se eliberează pe zile calendaristice şi în cazurile în care incapacitatea temporară de muncă a survenit în timpul concediului de odihnă anual, în perioada de probă sau în ziua concedierii.
Concediul paternal se acordă pentru a asigura participarea efectivă a tatălui la îngrijirea copilului nou-născut. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la сondiţiile de acordare a concediului paternal plătit. Litigiile ce ţin de stabilirea, calcularea şi plata indemnizaţiei paternalе se soluţionează de Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS), a cărei decizie poate fi atacată în instanţa de judecată, conform legislaţiei în vigoare.
Salariul minim pe țară se stabilește în cuantum de 4000 lei lunar pentru un program complet de lucru de 169 de ore (în medie pe lună) sau 23,67 lei pe oră. Modificarea pct. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 670/2022, aprobată de Guvern în cadrul ședinței din 7 decembrie 2022, va fi pusă în aplicare din 1 ianuarie 2023, prevede HG nr.854, publicată în MO din 8 decembrie 2022. Amintim, la momentul de față cuantumul salariului minim pe țară constituie 3500 lei lunar sau 20,71 lei per oră.
Prin Ordinul Ministrului finanțelor nr.142 din 27 noiembrie 2024 au fost operate modificări în Ordinul Ministrului finanțelor nr.135/2017 și a declarației cu privire la impozitul unic.
Prin politica bugetar-fiscală și vamală 2025 au fost operate modificări și la capitolul ce vizează impozitul pe avere. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2025 vor constitui obiecte ale impunerii cu impozitul pe avere bunurile imobile care întrunesc cumulativ condițiile:
În cazul în care un agent economic rezident al parcului pentru tehnologia informației primește un avans pentru prestarea de servicii, acest avans urmează a fi supus impunerii cu impozitul unic? Dacă, pe parcursul a mai mult de două luni, rezidentul parcului pentru tehnologia informației obține doar avans pentru prestarea
În cadrul ședinței din 4 decembrie curent Guvernul a aprobat proiectele legilor bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) și fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pe anul 2026.
Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare alternativă a litigiilor pe cale amiabilă, în cadrul unui proces structurat, flexibil şi confidenţial, cu asistenţa unui sau mai multor mediatori.
La 30 aprilie 2024 expiră termenul de prezentare de către persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător a Declarației cu privire la impozitul pe venit forma CET18 pentru anul 2023. În acest articol vom examina regimul fiscal al fiecărei surse
Codul fiscal, conform proiectului politicii fiscale și vamale pentru anul 2024 înaintat pentru consultări publice de către Ministerul Finanțelor, poate fi completat cu un articol nou (art. 352), care va reglementa deducerea cheltuielilor persoanelor fizice.
Declarația cu privire la impozitul unic (Forma IU17) ar putea fi modificată, prin adăugarea în formularul Declarației a încă două rânduri noi. Un proiect în acest sens este propus pentru consultări publice de către Ministerul Finanțelor și poate fi consultat până la 5 noiembrie curent.
În scopul confirmării veniturilor obținute în Republica Moldova de persoanele fizice cetățeni ai Republicii Moldova, prin Ordinul SFS nr. 344/2023, a fost aprobat Regulamentul privind eliberarea confirmării veniturilor obţinute în Republica Moldova de persoanele fizice cetăţeni ai RM.
În Monitorul Oficial al RM nr.297-300 din 5 iunie 2025 a fost publicat Ordinul Ministrului finanțelor nr. 47 din 02.06.2025 cu privire la modificarea Ordinului Ministrului finanțelor nr. 126/2017 și a Ordinului Ministrului finanțelor nr. 94/2020”, prin care au fost aprobate modificări la unele ordine ale Ministrului finanțelor. Astfel, prin Ordinul menționat au fost aprobate completări în Instrucțiunea privind modul de completare a Informației
În situația în care entitatea rezidentă a Parcului pentru tehnologii informaționale a încheiat un contract individual de muncă prin cumul intern cu salariatul său, cum urmează a fi determinată suma minimă a impozitului unic?
Două persoane fizice, care nu desfășoară activitatea de întreprinzător, au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil (teren cu casă), până la intrarea în vigoare a Legii nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar...
Au mai rămas 10 zile până la expirarea termenului-limită de achitare a cotizațiilor anuale ale auditorilor (0,1 din salariul mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat anual de către Guvern1) și ale stagiarilor (0,05 din salariul mediu lunar pe economie) ce urmează a fi virate în bugetul I.P. „Consiliul de supraveghere a auditului”. Amintim: cuantumul acestor plăți a fost aprobat prin Decizia nr.14/2019 a Consiliului respectiv, fiind stabilite normele privind termenele de achitare a plăților și cotizațiilor. Conform prevederilor art.39 din Legea nr.271/2017 privind auditul situațiilor financiare, cotizațiile menționate supra sunt îndreptate, de rând cu alte plăți stabilite de lege2, pentru finanțarea activității Consiliului.
Infracțiunile economico-financiare, și anume fraudele fiscale, prezintă o deosebită importanță în practica justiției penale, atât prin prisma relațiilor sociale care formează obiectul de protecție a legii penale conform prevederilor art. 2 din Codul penal (în continuare – CP), cât și prin vasta răspândire a faptelor prejudiciabile care aduc atingere acestor relații sociale.
Impozitul pe avere reprezintă un impozit de stat aplicat asupra averii contribuabilului și se reglementează conform prevederilor titlului VI/1 al Codului fiscal. Subiecţi ai impunerii cu impozitul respectiv sunt persoanele fizice proprietari ai bunurilor imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv casele de vacanţă (cu excepţia terenurilor), pe teritoriul Republicii Moldova
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *