Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La 19 iulie 2018 Parlamentul a adoptat în lectură finală proiectul de lege privind modernizarea Codului civil (CC, Cod) și modificarea și completarea unor acte legislative. După promulgare și publicare oficială, legea ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 20191.
Activitatea vamală include promovarea politicii vamale, asigurarea respectării reglementărilor vamale la trecerea mărfurilor, mijloacelor de transport şi persoanelor peste frontiera vamală a Republicii Moldova, perceperea drepturilor de import şi drepturilor de export, vămuirea, controlul şi supravegherea vamală, alte activităţi de promovare a politicii vamale.
Curtea Constituțională (CCM) a declarat neconstituțională privarea mamelor fără loc de muncă, care au demisionat în timpul sarcinii, de indemnizaţia de maternitate.
Examinarea de către instanța de judecată a acțiunii înaintate de contribuabil împotriva actelor administrative emise de Serviciul Fiscal de Stat reprezintă a doua etapă în derularea procedurii de contencios administrativ.
Legea aprobată conține mai multe modificări ce se referă la raporturile dintre cumpărător și vânzător și la drepturile cumpărătorului. Astfel, vânzătorul va fi obligat să livreze consumatorului produse care sânt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare.
Pe parcursul lunii octombrie, circa 75 mii lei au fost întorși consumatorilor de către agenții economici în urma petițiilor parvenite la Agenția pentru protecția consumatorilor (APC). Inspectorii din direcțiile responsabile ale instituției au demarat cercetări în cazurile înregistrate.
Cabinetul de miniştri a aprobat Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenției Naționale Asistență Socială. Instituția își va desfășura activitatea în calitate de autoritate responsabilă de optimizarea și eficientizarea sistemului de protecție socială din Republica Moldova.
Care este actul legislativ ce reglementează repatrierea mijloacelor băneşti, mărfurilor şi serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe? Prin Legea „Cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe” (în continuare — Lege) nr. 1466-XIII din 29 ianuarie 1998 (MO, 1998, nr. 28-29, art. 203) cu modificările și completările ulterioare, sunt stabilite modul de activitate, drepturile, obligaţiile şi responsabilitatea agenţilor economici şi a autorităţilor administraţiei publice în domeniul repatrierii mijloacelor băneşti, mărfurilor şi serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe.
Agenția Națională pentru Reglementare Energetică (ANRE) atenționează consumatorii afectați de întreruperile în alimentarea cu energie electrică asupra faptului că dânșii au dreptul, în cazul depășirii duratei admise a acestor întreruperi, să solicite operatorului de rețea plata compensațiilor stabilite în Regulamentul cu privire la calitatea serviciilor de transport și de distribuție a energiei electrice, aprobat prin Hotărârea ANRE nr. 406 din 25.02.2011.
Serviciul telefonic Linia Verde a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) a recepţionat pe parcursul primului an de activitate circa 12 mii de apeluri telefonice. O bună parte dintre acestea, în jur de 90%, au vizat solicitarea de informaţii, în special, despre asigurarea persoanei, înregistrarea la medicul de familie, acordarea de servicii medicale şi medicamente compensate conform Programului unic.
Membrii asociației noastre, privind susținerea businessului local, au recepționat o Reclamație de la primăria orașului, prin care sunt obligați să primească autorizație de funcționare și să achite taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii pentru mai multe obiecte, cu avertizarea inițierii unui litigiu judiciar în cazul refuzului de a achita taxa respectivă.
Ce acțiuni legale pot fi întreprinse de către SRL „X” în cazul în care după verificarea activității de întreprinzător de către Inspectoratul Fiscal de Stat contribuabilul a stabilit că la determinarea obligației fiscale privind impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2015 în cadrul controlului fiscal nu s-a luat în calcul facilitatea prevăzută la art. 24 alin. (16) din Legea nr. 1164-XIII din 24.04.1997, pentru creşterea numărului scriptic mediu al salariaților în anul fiscal 2015 cu 20 unități față de anul precedent?
În anul 2015, numărul de petiţii ale cetățenilor examinte de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a crescut, față de anul 2014, cu circa 30% și a alcătuit 210, iar numărul solicitărilor de informații – cu aproape 22% și a constituit 252.
Dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Suedia, realizarea unor noi proiecte în domeniul energetic, dezvoltarea comerțului, precum și alte sectoare au fost discutate la 18 februarie de viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmâc, în cadrul unei întrevederi de lucru cu Signe Burgstaller, ambasadorul Regatului Suediei în țara noastră.
Agenția pentru Protecția Consumatorilor a efectuat controale de stat la trei benzinării din municipiul Chișinău. Controalele au fost efectuate în baza sesizărilor parvenite din partea consumatorilor despre multiplele încălcări ce au loc la stațiile de alimentare cu combustibil la benzinării în procesul de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere. În cadrul controalelor, inspectorii au depistat că la una din benzinării eroarea livrării produselor petroliere depășea eroarea maximă admisibilă stabilită în documentele normative. Prin urmare, consumatorii primeau mai puțin combustibil decît volumul pentru care îl achitau.
Contenciosul administrativ este o instituție fundamentală în orice stat de drept și reprezintă acel instrument, prin intermediul căruia orice persoană își poate apăra drepturile, în cazul în care se consideră vătămată de către o autoritate publică.
Numărul consumatorilor informaţi şi capabili să facă alegerea corectă la procurarea produselor și serviciilor de calitate este în creștere. Aceasta este concluzia Ministerului Economiei în urma examinării Raportului de activitate al Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor (APC) pentru perioada ianuarie — septembrie 2015.
Operatorii aerieni din Moldova, dar și companiile care efectuează zboruri spre, din sau deasupra teritoriului Republicii Moldova vor fi obligați să asigure pasagerii, bagajele și mărfurile pe care le transportă. Asigurarea va trebui să includă decesul şi vătămările corporale cauzate de accidente şi pierderea, distrugerea sau daunele cauzate bagajelor şi mărfurilor.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *