Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Codul Fiscal prevede o diversitate de beneficii extra-salariale (enumerate mai jos), pentru care angajatorul, în unele cazuri, nu datorează impozit, prime de asigurare obligatorii de asistență medicală și/sau contribuții sociale sau care, în alte cazuri, pot fi deduse din
Guvernul a aprobat în ședința din 10 aprilie 2020 proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Conceptului tehnic al Sistemului informațional automatizat „Evidența solicitanților și beneficiarilor de subvenții” (SIA ESBS). Acesta este destinat înregistrării, păstrării, utilizării informațiilor cu privire la solicitanţii de subvenţii și dosarele de subvenționare de la înregistrarea acestora și până la arhivarea datelor. Sistemul este unica sursă oficială de informaţii cu privire la modul de repartizare a mijloacelor Fondului naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural. SIA ESBS va realiza următoarele funcții:
Survine oare obligația de achitare a impozitului pe venit din activitatea de întreprinzător în cazul îndreptării profitului net la majorarea capitalului social de către subiectul care a aplicat amânarea achitării impozitului pe venit în conformitate cu prevederile art. 87 alin. (11) din Codul fiscal?
În acest articol vom oferi explicații cu privire la particularitățile privind întocmirea și prezentarea rapoartelor financiare de către autoritățile/instituțiile bugetare, precum și vom analiza modificările operate în normele metodologice, care au intrat în vigoare pe parcursul anului 2024.
Rețeaua de Dezvoltare a Comunităților Rurale care include asociații obștești, producători agricoli, antreprenori, reprezentanți ai administrației locale, regionale, dar și naționale au examinat rezultatele Rețelei pentru anul 2021, raportul fiind prezentat în cadrul adunării generale a RDCR. Aurelia Bondari, președinta RDCR a prezentat dare de seamă, în care a totalizat realizările din anul precedent, inclusiv elaborarea a două documente de poziție „Politici și cadru legal stimulatorii pentru cooperarea agricultorilor” și „Clasificarea categoriilor de producători agricoli în cadrul politicii de subvenționare”.
Deseori, în conținutul actelor legislative și normative în vigoare, se utilizează expresiile „instituțiile publice” și „instituțiile bugetare” cu același înțeles sau ca sinonime. Acest fapt implică mai multe neînțelegeri, în cazul în care le utilizăm în limbajul finanțelor publice și modului de gestionare
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează despre reluarea procesului de înregistrare a cererilor pentru acordarea subvenției pentru iniţierea unei afaceri acordate şomerilor
Regulamentul privind procedura de examinare a condițiilor de înregistrare a grupurilor de acțiune locală (GAL) a fost aprobat prin Ordinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare nr. 29 din 21 octombrie 2021 și publicat în Monitorul Oficial din 26 octombrie curent. Potrivit Regulamentului, MAIA, care este organul central de specialitate, va institui o Comisie de examinare a condițiilor de înregistrare a GAL-urilor formată din 7 membri: trei reprezentanți ai MAIA și câte un delegat din partea Agenției Servicii Publice, Rețelei Naționale LEADER, Rețelei de Dezvoltare a Comunităților Rurale și Congresului Autorităților Locale din Moldova.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), informează despre lansarea apelului nr. II de depunere a cererilor pentru forma de subvenționare plăți investiții pe etape, în perioada 21 octombrie - 19 decembrie 2024.
Va fi în drept organizația necomercială să beneficieze de subvenționarea locurilor de muncă stabilită în HG nr. 49/2021 pentru persoana fizică care, pe parcursul a 2 luni din cele 12 ce preced
Anual din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural vor fi subvenționate trei măsuri noi pe segmentul dezvoltării rurale. Cuantumul alocației financiare pentru fiecare măsură din FNDAMR va constitui 5%, ceea ce reprezintă circa 50 mil. lei. Reamintim, dosarele de solicitare a subvenției în avans pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural pot fi depuse până la data de 27 ianuarie 2021, acesta fiind termenul-limită pentru recepționarea cererilor. Potrivit Regulamentului privind acordarea subvenţiilor pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural , costul total al proiectului eligibil nu trebuie să depăşească suma de 3 mil. lei, perioada de implementare fiind maximum 24 de luni.
Cum poate fi reflectată în evidența contabilă datoria sau creanța generată de hotărârea unei instanțe de judecată? Reprezintă sau nu respectiva hotărâre un document primar, în baza căruia pot fi contabilizate faptele economice? Răspunsurile la aceste întrebări sunt oferite în continuare.
Autoritățile intenționează să opereze mai multe modificări în procedurile de acordare a subvențiilor în avans din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (FNDAMR). Un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens a fost aprobat în ședința Executivului din 27 aprilie curent. Astfel, în cadrul primei tranșe a subvențiilor în avans pentru măsurile ce vizează îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice rurale, dezvoltarea localităților și diversificarea economiei rurale prin activități nonagricole vor fi acordate 80% din valoarea subvenției aprobate.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) lansează apelul II de depunere a cererilor pentru forma de subvenționare postinvestiție, pentru perioada 21 octombrie – 19 decembrie 2024.
Șomerii vor beneficia de dreptul la ajutor de șomaj începând cu ziua înregistrării la subdiviziunea teritorială pentru ocuparea forţei de muncă a statutului de șomer. În tabelul de mai jos găsiţi norme legale în vigoare cu privire la garanţiile juridice acordate persoanelor cu statut oficial de şomer
În primele șapte luni ale anului 2021 subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă au oferit servicii la 53 684 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dintre care 19 822 șomeri noi sau 37% șomeri din totalul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Potrivit datelor publicate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă din numărul total de şomeri înregistraţi 63,9% provin din mediul rural și 36,1% din mediul urban. Totodată, conform vârstei și categoriilor șomerilor, 34,8% sunt tineri cu vârsta între 16-35 ani, 18,3% reprezintă persoanele cu vârsta între 55-63 ani, 4,8% - persoane de etnie romă, 2,6% - persoane reîntoarse de peste hotare și 1,8% sunt persoane cu dizabilități.
În Monitorul Oficial de azi, 18 decembrie, a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 144 din 23 noiembrie 2020 privind modificarea Clasificației bugetare. În temeiul articolului 27 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 și în scopul reglementării şi perfecționării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,
Parlamentul a aprobat în ședința de astăzi, 22 aprilie, în prima lectură, proiectul de lege ce conține modificări în acest sens, având ca scop stimularea angajării persoanelor cu necesități speciale. Documentul prevede majorarea subvenției lunare acordată angajatorului care angajează pe o perioadă nedeterminată șomeri cu necesități speciale, de la 30% la 50% din salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent, precum și acordarea acestei subvenții tuturor angajatorilor, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică. Această subvenție, potrivit art. 36 din Legea nr.105/2018 cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurare de șomaj, se acordă pe un termen de 6 luni
În Monitorul Oficial din 5 februarie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 6 din 18.01.2021 privind modificarea şi completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobat prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr.216 din 28 decembrie 2015. În temeiul articolului 11 alineatul (2) din Legea contabilității nr. 113-XVI/2007 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.27-34, art.61), întru ajustarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar la modificările/ completările efectuate în Clasificația
În anul 2021 agentul economic „AgrolimS” SRL a primit mijloace financiare în sumă de 150 000 lei din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 455 din 21.06.2017. Care este modalitatea de reflectare în Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2021 a sumei menționate? Urmează sau nu a fi ajustată aceasta?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *