Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Prin Ordinul ministrului Finanțelor nr. 156/2024 (în continuare – OMF nr. 156/2024) a fost aprobat Modul de achitare şi evidentă a plăților la bugetul public național prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2025. Reieșind din prevederile OMF nr. 156/2024, achitarea plăților la bugetul public naţional (în continuare – BPN) în anul 2025 se efectuează în mare parte
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) reamintește persoanelor, care sunt subiecţi ai declarării averii și intereselor personale în conformitate cu prevederile Legii 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, despre faptul că informația cu privire la veniturile obținute pe parcursul anului din bugetul asigurărilor
Serviciul Fiscal de Stat, în parteneriat cu P.P. Monitorul fiscal FISC.md, a organizat la data de 1 august 2025 un webinar informativ gratuit, cu genericul: „Noile reglementări de utilizare a numerarului în economie”.
Serviciul Fiscal de Stat a publicat Ghidul privind regimul fiscal al persoanelor fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din horticultură și/ sau fitotehnie și/ sau de obiecte ale regnului vegetal. Ghid oferă o prezentare generală a regimului fiscal aplicabil în desfășurarea activității în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale
De zeci de ani munca nedeclarată rămâne un fenomen, combaterii căruia autorităţile acordă o atenţie sporită. Cu toate că răspunderea pentru încălcările de această natură a devenit mai dură, angajarea neformală mai este admisă de unii agenţi economici. În tabelul de mai jos găsiţi datele statistice cu privire la utilizarea muncii nedeclarate depistate de organele de stat în perioada anilor 2006-2019.
La data de 05.09.2025, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 227/2025 pentru modificarea unor acte normative, scopul căreia constă în asigurarea unui cadrul legal coerent și eficient în domeniul reglementării prin autorizare a activității de întreprinzător.
Prima emisiune de valori mobiliare de stat (VMS) prin intermediul platformei eVMS.md este programată pentru data de 26 septembrie 2024. Despre aceasta a anunțat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene, în cadrul unui eveniment.
Responsabilitățile autorităților naționale de coordonare a asistenței externe – Cancelaria de Stat și Ministerul Finanțelor vor fi delimitate. Un proiect de modificare a Hotărârii Guvernului nr.377/2018 cu privire la reglementarea cadrului instituțional și mecanismului
Unul din foștii angajați ai întreprinderii, care în luna septembrie a anului 2015 a fost eliberat din serviciu, s-a adresat în instanţa de judecată. În luna iulie 2024 a fost emisă hotărârea instanței - unde este dispusă achitarea de către întreprindere în beneficiul persoanei a unei
Serviciul Fiscal de Stat informează că se înregistrează o latență a sistemului informațional automatizat „e-Factura” ceea ce provoacă dificultăți temporare în procesul de utilizare a acestuia. Deficiențele sunt minore și ar putea fi legate de vizualizarea facturilor fiscale, imprimarea facturilor fiscale etc. În acest caz, autoritatea recomandă:
Achitarea obligațiilor fiscale se efectuează în monedă națională prin utilizarea instrumentelor de plată electronice fără numerar sau prin intermediul băncilor (sucursalelor sau filialelor acestora) cu plata în numerar. Achitarea impozitului în mărime de 7% din valoarea lunară a contractului se va asigura lunar cel târziu până la data de 25 a lunii în curs (art.90/1 alin.(3/4) din Codul fiscal).
Colectarea eficientă a impozitelor și taxelor reprezintă o piatră de temelie a unui sistem fiscal echitabil, în acest context, aplicarea Programului de conformare este soluția sporirii nivelului de conformare voluntară a contribuabililor și prevenirii evaziunii fiscale, informează Serviciul Fiscal de Stat.
Tarifele pentru serviciile prestate de către IP „Cadastrul Bunurilor Imobile” (IP CBI) se vor ajusta anual, având în vedere următorii factori: la calcularea costurilor/cheltuielilor de personal – ajustarea salariului, stabilit conform legislației; la calcularea costurilor materiale directe, indirecte și operaționale (exceptând amortizarea activelor corporale și necorporale, cheltuielile de personal) - indicele prețurilor de consum.
Parlamentul a votat în prima lectură proiectul modificărilor la Codul fiscal, ce prevede introducerea în Moldova mecanismului de taxare inversă cu TVA pentru operațiunile de procurare, inclusiv din afara RM, și livrarea energiei electrice și a gazelor naturale către comercianți, precum și pentru prestările de servicii constând în rezervare de capacitate de producere a energiei electrice și pentru serviciile legate de acordarea accesului la orice tip de rețea de energie electrică și de gaze naturale, cu scopul de a simplifica procedurile de declarare și plată a TVA.
Circa 120 de antreprenori începători au participat, în perioada 15-17 iulie curent, la cursul de instruire pentru start-up-eri, organizat în premieră de Ministerul Finanțelor. Inițiativa este realizată în parteneriat cu Proiectul finanțat de UE „Moldova este Europa -
Codurile fiscale ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, proiectelor de asistenţă tehnică sau investiţională, precum şi persoanelor fizice cetăţeni străini din cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare sunt trecute în Registrul fiscal de stat la data eliberării către contribuabil a Certificatului de atribuire a codului fiscal.
Serviciul Fiscal de Stat anunță că pe parcursul anului 2024 și primele 3 luni ale anului 2025 au fost întreprinse acțiuni de administrare fiscală la compartimentul TVA, care au vizat examinarea corectitudinii reflectării facturilor fiscale emise de furnizori în anexa nr. 1 la Declarația TVA
În temeiul Legii insolvabilității nr. 149/2012, Codului Civil al Republicii Moldova și în vederea asigurării transparenței, Casa Naţională de Asigurări Sociale a publicat informația privind creanțele agenților economici aflați în procedură de insolvabilitate, propuse spre cesionare. Lista respectivă poate fi accesată aici.
SRL X procură teren agricol de la persoana fizică Y. În contractul de vînzare-cumpărare în calitate de vînzători sunt indicate persoanele fizice Y și Z (soț și soție). Ce document urmează a fi întocmit și pe numele cui?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *