Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În conformitate art. 96 lit. b) prima liniuță din Codul fiscal, la pâinea şi produsele de panificaţie (190120000, 190540, 190590300, 190590700, 190590800), la laptele şi produsele lactate (0401, 0402, 0403, 0405, 040610300 şi 040610500
În cazul în care în actul de control s-a constatat încălcarea de efectuare faţă de întreprinderi, instituţii şi organizaţii, indiferent de tipul lor de proprietate şi forma de organizare juridică, care efectuează plăţi în numerar, inclusiv prin intermediul terminalului de plată în numerar (terminalului cash-in), în sumă ce depăşeşte cumulativ plafonul lunar de 100 000 de lei, în baza obligaţiilor lor financiare, încălcând modul stabilit de decontare prin virament, se aplică sancţiuni conform legislaţiei.
În temeiul Legii nr.989/2002 cu privire la activitatea de evaluare, cu privire la evaluarea şi reevaluarea, HG nr. 827/2020 cu privire la evaluarea și reevaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării, precum şi în baza prevederilor art.279 din Codul fiscal nr.1163/1997,
Ministerul Finanțelor informează că măsurile bugetar-fiscale pentru susținerea sectorului agricol afectat de calamitățile naturale au intrat în vigoare. În Monitorul Oficial de astăzi, 23 septembrie, a fost publicată Legea pentru modificarea unor acte normative nr. 176/2020, precum și Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 118/2020 privind modificarea Regulamentului privind modul de subvenționare a dobânzilor la creditele bancare contractate în perioada 1 mai 2020 – 31 decembrie 2020 și a Regulamentului privind rambursarea TVA întreprinderilor care sunt înregistrate în calitate de contribuabili ai TVA şi înregistrează sume TVA spre deducere în perioada ulterioară. Aceste măsuri sunt orientate către producătorii agricoli afectați de calamitățile naturale asupra recoltei anului 2020.
Biroul Naţional de Statistică a publicat raportul „Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna august 2020”. Conform acestuia, în luna august 2020 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni) a constituit 3,45%, inclusiv la produse alimentare – 7,59%, mărfuri nealimentare (-0,04%) și servicii prestate populaţiei – 2,13%. Totodată, indicele preţurilor de consum (IPC) în luna august faţă de luna iulie 2020 a constituit 99,22% (informativ: în luna august 2019 faţă de iulie 2019 IPC a marcat 99,97%).
Producători agricoli afectați de calamitățile naturale vor fi recunoscuți agenții economici care au suportat pierderi ale producției agricole urmare a calamităților naturale produse în anul 2020 de peste 50%, determinate conform actelor de constatare aprobate de Comisiile pentru Situații Excepționale, pe o suprafață de minimum 30% din totalul terenurilor deținute în folosință și/sau posesie. Cabinetul de miniștri a susținut în cadrul ședinței din 10 septembrie amendamentul respectiv la proiectul de lege nr. 375 din 4 septembrie 2020 privind modificarea unor acte normative.
Guvernul a aprobat astăzi un nou regulament pentru eficientizarea administrării și valorificării bunurilor confiscate. Documentul include o serie de modificări și elemente de noutate menite să eficientizeze procesul de valorificare a bunurilor aflate la evidența Serviciului Fiscal de Stat.
Conform art. 92 alin. (9) din Codul fiscal, notarii publici prezintă Serviciului Fiscal de Stat informaţia privind determinarea obligaţiilor fiscale ce ţin de înstrăinarea activelor de către persoane fizice. Actualmente, notarii prezintă, în conformitate
La cererea titularului de drepturi asupra bunurilor imobile supuse evaluării/reevaluării în scopul impozitării vor putea fi contestate
Rapoartele de evaluare a bunurilor imobile ar putea fi verificate de un verificator - persoană fizică cu o reputație bună, cu studii superioare corespunzătoare, titular al certificatului verificatorului
La 30 ianuarie curent intră în vigoare Codul Urbanismului și Construcțiilor – intrarea acestuia fiind stabilită la un an de la data publicării în Monitorul Oficial, pentru a oferi timp suficient în procesul de pregătire a implementării noilor prevederi de către APL și persoanele fizice și juridice interesante. Totuși, în cadrul discuțiilor cu părțile
Crearea unui cadru legislativ nou de reglementare a relaţiilor funciare adaptat realităților actuale este scopul elaborării Codului funciar în redacție nouă, în Monitorul Oficial din 8 ianuarie curent fiind publicată Hotărârea Guvernului nr. 957 din 22 decembrie 2020 cu privire la aprobarea proiectului Codului Funciar. După aprobare, acesta va substitui Codul pus în aplicare în anul 1991, precum și un șir de acte normative adoptate ulterior. Documentul este structurat în XIII capitole și 78 articole și reglementează o nouă clasificare a terenurilor, modul de folosință a acestora, proprietatea asupra lor, clasificarea terenurilor cu destinație agricolă, a fondului forestier, fondului apelor, destinate construcțiilor și amenajărilor, celor cu destinație specială sau destinate ocrotirii naturii și de valoare istorico-culturală.
Cabinetul de miniștri, în cadrul ședinței din 19 iulie curent, a aprobat Avizul asupra amendamentelor la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative ce vizează politica bugetar-fiscală pentru anul 2024.
Pe 19 septembrie 2024, Camera de Comerț Americană din Moldova organizează TAXCON 24 - cea mai mare conferință internațională privind impozitarea din Moldova. Aceasta este ediția a 5-a - o ediție jubiliară,
Anterior angajării, angajatorul are obligația de a informa persoana care urmează a fi angajată sau transferată despre condițiile de activitate în funcția propusă, oferindu-i informația prevăzută la art. 49 alin. (1) din Codul muncii, precum şi informația privind perioadele de preaviz
Regulamentul privind modul de compensare a cheltuielilor unităților în învățământul dual, aprobat prin HG nr. 97/2023, urmează a fi revizuit în scopul aducerii actului normativ în concordanță cu prevederile Legii nr.110/2022 și atragerii mediului economic în procesul de formare profesională.
În ediția 3(94) a revistei „monitorul fiscal FISC.md” a fost publicat un interviu elaborat cu doamna Victoria Belous, pe care vă îndemnăm să-l consultați în continuare.
Contribuabilii ce achită contribuții obligatorii la Fondul Viei și Vinului ar putea fi scutiți de plata contribuțiilor obligatorii calculate din facturile fiscale eliberate în anul 2020, prin derogare de la art. 323 din Legea viei și vinului. În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă ce prevede modificarea Legii cu privire la plata contribuțiilor obligatorii în Fondul Viei și Vinului și a Legii viei și vinului.
Clasificatorul ocupațiilor din Republica Moldova urmează a fi actualizat. Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat pentru consultări publice proiectul Ordinului cu privire la modificarea Clasificatorul ocupațiilor din Republica Moldova (CORM 006-2021), aprobat prin Ordinul MMPS nr.11/2021.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *