Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Agricultorii care doresc să aplice la programul de subvenții în avans pentru proiectele investiționale de îmbunătățiri funciare, ameliorare și protecție a solului, mai au la dispoziție o lună pentru a depunde dosarele de participare.
În Monitorul Oficial din 8 iulie curent a fost publicată Legea nr. 126 din 29 mai 2025 privind finanțarea, gestionarea și montorizarea politicii agricole, prin care se instituie un nou cadru normativ ce va reglementa subvenționarea în agricultură.
În cadrul ședinței din 20 septembrie Guvernul a aprobat proiectul modificărilor la Legea nr. 287/2017 contabilității și raportării financiare
Se vor considera centralele fotovoltaice instalate pe teren sau acoperiș și bazinele de acumulare a apei fluviale obiecte ale impunerii cu defalcările în mărime de 0,5% din volumul investițiilor în capitalul fix către bugetul de stat reglementate prin HG nr. 1436/2008?
Salariatul este obligat să achite primele de asigurare obligatorie de asistenţă medical (AOAM) în modul stabilit de legislaţie. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice cu privire la сondiţiile de asigurare medicală a angajaților. La determinarea obiectului impozabil privind impozitul pe venit pentru persoana fizică se permite deducerea sumelor pentru primele de AOAM achitate de persoanele fizice în
Procedura de restructurare – reprezintă una dintre procedurile procesului de insolvabilitate, ce se aplică debitorului și care presupune întocmirea, aprobarea și implementarea unui plan complex de măsuri, în vederea remedierii financiare și economice a debitorului și pentru achitarea datoriilor acestuia
Considerații generale privind radierea din oficiu a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali Întâi de toate considerăm necesară elucidarea unor aspecte importante despre radierea din oficiu a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali.
Noțiunea mărcii și semnele ce pot fi înregistrate ca marcă În conformitate cu art.2 din Legea nr.38/2008 privind protecția mărcilor, marca este orice semn (vizual, sonor, olfactiv, tactil) care serveşte la individualizarea şi deosebirea produselor şi/sau serviciilor unei
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul Regulamentului privind actualizarea valorii de inventariere în scopul impozitării (Regulament) care va fi un mecanism temporar și tranzitoriu ce va stabili modul de actualizare a valorii de inventariere a bunurilor imobile în scopul impozitării de către comisiile de specialitate
Deseori, încetarea activității de întreprinzător de către agentul economic nu este însoțită, din diverse motive, și de acțiunile de formalizare a acestei decizii, manifestate prin lichidarea și radierea acestuia din Registrul de stat. Astfel, deși nu mai desfășoară nicio activitate,
O entitate care desfășoară activitate de întreprinzător a primit o sumă importantă de bani de la o persoană fizică, în baza unui contract de „suport financiar”.
În conformitate cu prevederile art.3 din Legea cu privire la condominiu nr. 187/2022, condominiul reprezintă ansamblu format dintr-un teren cu una sau, în condițiile art.10, mai multe clădiri în care există unități care fac obiectul dreptului de proprietate exclusivă și părți comune care fac obiectul dreptului de proprietate comună,
Pentru ediția din aprilie a revistei „monitorul fiscal FISC.md”, rubrica „Sectorul turismului”, Nicolae Platon a elaborat două articole: „Modul de obținere și de utilizare a patentei de întreprinzător de către ghidul de turism” și „Deservirea excursionistă. Aspecte fiscale”, în care autorul oferă soluții și recomandări,
În contextul clarificării unor aspecte procedurale specifice evidenței răspunderii materiale a persoanelor vinovate de pierderi și lipsuri, urmează examinarea circumstanțelor legale și faptice referitor la condițiile de depistare a lipsurilor/pierderilor materiale, identificarea persoanelor vinovate, determinarea mărimii prejudiciului cauzat și modul de compensare.
În temeiul prevederilor Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Ministerul Finanțelor a anunțat inițierea procesului de elaborare a proiectul de lege pentru modificarea Legii contabilității și raportării financiare nr. 287/2017.
Conform art. 1 din Codul de executare (Cod), procedura de executare are sarcina de a contribui la realizarea drepturilor creditorilor, recunoscute printr-un document executoriu prezentat spre executare, în modul stabilit de lege. Totodată, potrivit art. 10 din Cod, executarea silită reprezintă un ansamblu de măsuri, prin care creditorul realizează, prin intermediul executorului judecătoresc, cu
Serviciul vamal anunță că a autorizat primul operator economic pentru utilizarea garanției globale, garantate în premieră de o companie de asigurări din Moldova. De menționat că până la intrarea în vigoare a noului Cod Vamal – la începutul anului 2024, acest tip de garanții, solicitate de agenții economici, erau garantate doar de bănci.
Prin Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr.287 din 27.06.2024, publicat în Monitorul Oficial nr.282-285 din 3 iulie curent a fost aprobat formularul Declarației cu privire la dividendele și defalcările din profitul net ce urmează a fi achitate la buget de către societăţile pe acţiuni, întreprinderile de stat şi municipale (forma DDP24).
În cadrul ședinței plenare din 26 aprilie anul curent, Parlamentul a aprobat în a doua lectură proiectul cu privire la modificarea Legii contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (Legea nr. 287/2017) care prevede excluderea actului de achiziţie a serviciilor de locaţiune
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *