Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) a publicat raportul de activitate pentru trimestrul I al anului curent. Astfel, în primul trimestru al anului 2019, inspectorii de muncă au efectuat 302 controale la entitățile cu un număr de 19292 salariaţi. În sectorul public au fost efectuate 191 controale și 111 – în sectorul privat. Din numărul total, 188 constituie controale planificate (dintre care 137 în sectorul public și 51 în sectorul privat) şi 114 au fost inopinate (din care 54 în sectorul public și 60 în sectorul privat). În urma acțiunilor de inspecție, au fost întocmite procese-verbale de control, în care au fost consemnate 1936 încălcări şi abateri de la prevederile actelor legislative şi normative din domeniul raporturilor de muncă.
O companie producatoare de bere a efectuat exportul producției sale în luna septembrie. Cum corect se întocmeşte declarația privind accizele ACZ09, luând in considerare faptul că pentru exportatorii producatori de marfă accizele nu se calculează?
În conformitate cu documentele statutare, genul principal de activitate a întreprinderii constituie activitatea de producție (întreprinderea dispune numai de secţie de producere şi depozit pentru păstrarea mărfii). Urmează de menţionat că întreprinderea nu desfășoară activitate comercială, respectiv nu deţine nici autorizație pentru desfăşurarea activităţii de comerţ.
Venitul întreprinderii constituie comisionul obținut în urma comercializării mărfurilor primite la realizare în cadrul contractului de comisie. Când întreprinderea, a cărei activitate constituie comerțul de consignație, trebuie să se înregistreze în calitate de plătitor de TVA: în cazul atingerii pla¬fonului de 600 000 lei, din valoarea totală a rulajului înregistrat în registrul mașinii de casă și control într-o perioadă de 12 luni consecutive, sau în cazul când veniturile obținute din comisionul stabilit de întreprindere constituie peste 600 000 lei în decurs de 12 luni consecutive?
Prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 153 din 1 iulie 2016 (MO nr. 215-216 din 19.07.2016) au fost operate modificări și completări în unele acte legislative, inclusiv în Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93 din 15 iulie 1998, precum și în Legea cu privire la comerțul interior nr. 231 din 23 septembrie 2010.
Ministerul Finanțelor vine cu informația conform căreia, în urma întrării în vigoare din 1 octombrie 2018 a reformei fiscale ce include și prevederea de micșorarea impozitului pe venit de la 18% la 12%, dar și majorarea scutirii personale anuale până la 24 de mii de lei, mai multe persoane au început să primeasca salarii majorate. Totodată, Ministerul Finanțelor a fost sesizat că un număr mic de angajați, în special din categoria personalului auxiliar, că aceștia au primit salarii diminuate. Ca urmare a verificărilor operative efectuate de către experții ministerului Finanțelor, s-a depistat că situația a fost cauzată de o eroare contabilă de calcul. Această eroare a fost corectată și în zilele imediat următoare vor fi achitate diferențele de salariu.
Programul Agent Economic Autorizat (AEO) se bazează pe parteneriatul dintre autoritățile vamale și întreprinderi, care îndeplinesc în mod voluntar o gamă de criterii și lucrează în strânsă cooperare cu autoritățile vamale pentru a realiza obiectivul comun al securității lanțului de aprovizionare.
Perspectivele de dezvoltare ale parteneriatului moldo-german pe dimensiunea comercial-economică au fost discutate la Minsk, în cadrul întrevederii premierului Pavel Filip cu Preşedintele Comitetului de Est al Economiei Germane, Wolfgang Büchele, oficial ce reprezintă Asociația companiilor germane din domeniul comerțului cu Europa de Est și, în perspectivă, sunt parteneri importanți pentru Republica Moldova. Șeful Executivului a comunicat că în țara noastră sunt înregistrate 404 întreprinderi cu capital german, iar valoarea investițiilor constituie 700 mil. lei.
Furnizorului de serviciu poștal universal îi sunt rezervate serviciile de trimiteri de corespondență în limita de greutate de până la 100 g cu tarif pentru distribuire egal sau mai mare de 3 ori decât tariful furnizorului de serviciu poștal universal, stabilit pentru trimiterile de corespondență din prima treaptă de greutate, iar către anul 2021 drepturi exclusive nu se mențin. Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultare proiectul de lege pentru modificarea Legii comunicațiilor poștale. Scopul proiectului este completarea cadrului normativ în vederea liberalizării sectorului poștal și asigurării realizării angajamentelor RM asumate prin Acordul de Asociere RM-UE.
Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 93-XIV din 15 iulie 1998 cu privire la patenta de întreprinzător (în continuare – Legea nr. 93-XIV), în cazul în care, conform legislației, pentru desfășurarea unor genuri de activitate indicate în anexa la Legea nr. 93-XIV, este necesară Notificarea autorității administrației publice locale, la cererea de eliberare sau de prelungire a patentei se anexează notificarea respectivă.
Potrivit art. 293 alin. (5) din CF, taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii se calculează din ziua indicată de către autoritatea administrației publice locale în autorizațiile (coordonările) corespunzătoare eliberate de către acestea și pînă în ziua în care autorizațiile (coordonările) au fost suspendate, anulate, retrase în modul stabilit de către autoritatea administrației publice locale sau pînă în ziua în care a expirat termenul de valabilitatea al acestora.
Serviciul Fiscal de Stat a convocat astăzi, 30 mai, un briefing, în cadrul căruia Directorul instituţiei, Serghei Puşcuţa, a prezentat rezultatele finale ale campaniei de prezentare a Declaraţiilor privind impozitul pe venit pentru anul 2016 de către persoanele fizice.
DAF Centru din cadrul IFS pe mun. Chișinău informează că activitățile de comerț cu produse alimentare, nealimentare și prestări de servicii definite conform Clasificatorului Activităților din Economia Moldovei (CAEM) și expuse în anexa la legea cu privire la comerțul interior nr.231 din 23.09.2010, publicată la 22.10.2010 în Monitorul Oficial Nr. 206-209, pot fi exercitate de persoanele fizice și juridice numai autorizat în condițiile legii prin deținerea Autorizației de funcționare a unităților de comerț și alimentație publică eliberate de către autoritatea administrației publice locale de nivelul întâi sau a municipiului Chișinău în a cărei rază teritorială urmează să se desfășoare activitatea.
Prin contractul de locațiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părți (locatar) un bun determinat individual în folosință temporară sau în folosință şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie (art. 1251 din Codul civil).
La data de 25 noiembrie 2016, Parlamentul a votat în prima lectură introducerea unui nou regim fiscal simplificat de impozitare al persoanelor fizice care desfășoară independent (de sine stătător) activități de comerț. Noul concep a fost elaborat de Guvern, ca parte componentă a proiectul politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul 2017.
Contractul sau relațiile dintre consumatorii-turiști, în general persoanele fizice, pe de o parte, și organizatorii/tur-operatorii sau intermediarii/agențiile de turism, pe de altă parte, sunt reglementate de prevederile Codului civil întrate în vigoare la 01.03.2019 (CC). Astfel, conform normelor CC, pentru a comercializa un produs sau un serviciu turistic, este obligatoriu de a fi încheiat contractul de servicii turistice/de călătorie.
Cea de-a XVI-a ediţie a expoziţiei naţionale Fabricat în Moldova, ce se desfăşoară în perioada 1-5 februarie curent, întruneşte peste 350 de agenţi economici locali. Informaţia a fost prezentată de Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Sergiu Harea, la inaugurarea expoziţiei.
În anul 2018 economia Republicii Moldova a crescut cu 4%. Informația a fost oferită de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, în cadrul unui briefing desfășurat astăzi, 17 decembrie, în cadrul căruia au fost prezentate rezultatele înregistrate de minister în anul 2018. Potrivit ministrului, activitatea investițională s-a intensificat în perioada ianuarie – septembrie 2018, volumul investițiilor fiind în creștere cu 13,5% comparativ cu aceiași perioadă a anului precedent și constituie, per total, 12,9 mld. lei.
Legile sunt mereu într-o evoluție, fiind adaptate realităților în care se aplică. Legislația vamală națională a evoluat pe parcursul timpului, cunoscând o serie de modificări. Primul Cod vamal a fost adoptat în anul 1993, fiind actul legislativ de bază care reglementa principiile organizatorice și de activitate ale sistemului vamal. Codul vamal era constituit din 112 articole, iar prevederile acestuia erau sumare, activitatea vamală fiind una limitată. Odată cu evoluția proceselor economice și sociale atât la nivel național, cât și internațional, intensificării traficului internațional de mărfuri, a apărut necesitatea modificării și cadrului normativ din domeniul vamal.
În cazul în care persoanele fizice desfășoară activităţii independente în afara piețelor, create în condițiile art. 12 din Legea nr. 231 din 23.09.2010 cu privire la comerțul interior, taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii se aplică de către acestea pe principii generale în conformitate cu prevederile titlului VII din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997 (în vigoare din 01.01.2018).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *