Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Vineri, 5 februarie 2021, au intrat în vigoare prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor nr.18 din 1 februarie 2021 cu privire la modificarea Ordinului nr.76 din 16 iunie 2020, documentul fiind publicat în MO al RM. Amintim, în urma modificărilor operate în Legea nr.60/2020 prin Legea nr.257/2020 pentru modificarea și abrogarea unor acte normative, au fost operate modificări în partea ce ține Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli afectați de calamitățile naturale.
Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2025 a fost votat în a doua lectură de Parlament în cadrul ședinței plenare din 19 decembrie 2024. Printre cele mai importante măsuri prevăzute pentru anul viitor figurează majorări salariale pentru unele categorii de angajați din sectorul bugetar, acordarea compensațiilor la energie, precum și majorarea prestațiilor sociale.
Câștigul salarial mediu lunar nominal brut al unui salariat în anul 2023 a fost de 12209,2 lei, fiind în creștere cu 16,9% sau cu 1761,9 lei față de anul 2022, în timp ce salariul mediu lunar nominal net a fost de 10372,1 lei, cu 16,5% sau cu 1472,5 lei mai mult decât în anul 2022.
Cabinetul de miniștri, în cadrul ședinței din 8 mai curent, a aprobat un șir de modificări la HG nr. 351/2023 pentru aprobarea Programului de stimulare a investițiilor „373”, care au drept scop ajustarea instrumentului utilizat în cadrul Programului - de compensare parțială a dobânzilor
Proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2024 a fost aprobat de Parlament în prima lectură în ședința plenară de astăzi, 30 iunie. Măsurile de politică fiscală propuse au drept scop soluționarea constrângerilor economice identificate de contribuabili, identificarea instrumentelor suport pentru populație, precum și continuarea procesului de armonizare a legislației nationale la practicile UE.
Asociațiile de business din Republica Moldova au înaintat o serie de modificări la Codul muncii, care au fost sistematizate și prezentate astăzi, 13 mai, în cadrul unei ședințe a Grupului de lucru nr. 4 „Rеduсеrеa oсupării informalе și a fеnomеnului „salariilor în pliс” pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. După cum a informat Vladislav Caminschi, directorul executiv al Confederației Naționale a Patronatului, aceste propuneri au fost discutate în cadrul Grupului de lucru de modificare a Codului muncii pe platforma Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.
Tot mai mulți angajatori atât din sectorul public, cât și din cel privat, aleg cardurile Up pentru a-și motiva angajații. Astfel, timp de aproape cinci ani de când Up Moldova a apărut pe piața tichetelor de masă, peste 700 de companii din țară au ales cardurile Up. Până în prezent, au fost emise peste 60 de mii de carduri de masă, iar 1 500 de comercianți fac parte din rețeaua de parteneri.
În primul trimestru din anul curent, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM), au fost acumulate venituri în sumă de peste 1, 853 mld. de lei, fără transferurile de la bugetul de stat, informează Compania Națională de Asigurări în Medicină. Acumulările respective au fost în creştere cu peste 348 mil.lei sau cu 23% faţă de perioada similară a anului 2022.
Pentru a fi îndeplinită condiţia privind capacitatea financiară, întreprinderea din domeniul transporturilor va trebui să fie capabilă în permanență să-și onoreze obligațiile financiare pe parcursul exercițiului financiar anual.
În Monitorul Oficial de astăzi, 15 octombrie, a fost publicată Legea nr. 132 din 7 octombrie 2021 pentru modificarea Codului de executare, prin care au fost aprobate măsurile ce au drept scop crearea unui mecanism de protecție în cadrul procesului de urmărire a bunurilor debitorului și membrii familie sale. Astfel, urmărirea bunurilor imobile ale debitorului nu va fi efectuată în cazul documentelor executorii privind creanțele a căror valoare nu depășește 15 salarii medii pe economie (130740 lei), în situația în care debitorul și familia sa au unica viză de domiciliu în acea locuință, precum și cu condiția ca soțul/soția, copilul minor sau persoana aflată la întreținere să nu dețină o altă locuință în proprietate sau în folosință.
Agenția Servicii Publice informează că statutul de utilitate publică se atribuie organizaţiilor necomerciale
În practica agenților economici deseori survin situaţii, când angajaților, fie cu ocazia sărbătorilor, fie sistematic (lunar, trimestrial), în temeiul regulamentului intern, li se oferă cadouri, inclusiv prime în formă nemonetară. În momentul de față a rămas nemodificată prevederea de la pct. 12 din Anexa nr. 3 la Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489/1999 (în continuare – Legea 489/1999), conform căreia nu se calculează contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii (în continuare – ASSO) aferente sumelor ce constituie valoarea cadourilor (premiilor în obiecte) primite de către angajaţi sau de către foștii angajaţi la locul de muncă de bază.
Compania „A”, înregistrată în Republica Moldova, a deschis un cont bancar (cont curent) în statul „B”, pentru anumite scopuri tangențiale activității sale
Din 1 ianuarie 2022 se introduce o nouă categorie de pensie – cea anticipată pentru carieră lungă, care se acordă persoanelor care au realizat o activitate în muncă mai mare decât stagiul necesar prevăzut la pensiile pentru limită de vârstă, comunică Casa Națională de Asigurări Sociale. Astfel, bărbații se vor putea pensiona anticipat dacă au realizat 39 de ani de stagiu contributiv, iar femeile – 35 ani și 6 luni. Pensia anticipată pentru carieră lungă se acordă de la data depunerii cererii, termenul de examinare a acesteia fiind de 60 de zile de la data depunerii acesteia cu anexarea tuturor actelor necesare. Pentru depunerea cererii beneficiarii urmează să-și programeze online vizita la CTAS, prin intermediul serviciului „Programare online la CTAS".
În Monitorul Oficial din 28 decembrie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 125 din 22 decembrie 2023 cu privire la modul de achitare și evidență a plăților la bugetul public national prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor în anul 2024.
Directorul Serviciului Fiscal de Stat, Petru Rotaru și directorul adjunct Petru Griciuc, precum și alți reprezentanți din cadrul Serviciului Fiscal de Stat au avut o întrevedere cu agenții economici din raionul Strășeni.
Proiectul modificărilor la Hotărârea Guvernului nr. 774/2016 cu privire la prețurile de comercializare a produselor social importante ce prevede completarea Anexei la Regulamentul de formare a prețurilor de comercializare a produselor social importante cu 11 poziții noi a fost înaintat pentru consultări publice. Astfel, lista ce include la moment 16 poziții, va fi completată cu următoarele produse: carne de porc pe os (nedezosată) (poziția tarifară 0203) și carne de pasăre (0207); pești congelați (0303); zahăr din sfeclă (1701); paste (nefierte, neumplute și nici altfel preparate) (1902); ouă proaspete (de găini din specia Gallus domesticus) (0407); cartofi în stare proaspătă (0701); ceapă în stare proaspătă (0703); varză albă în stare proaspătă (0704); morcovi și sfeclă roșie în stare proaspătă (0706); sare iodată (2501 00).
Serviciul Fiscal de Stat informează că, la data de 5 februarie 2021, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr.17 din 29 ianuarie 2021, prin care s-au introdus modificări în formularul dării de seamă forma IPC21 „Darea de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală şi a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate”, precum și în Instrucțiunea privind completarea acestuia (formular aprobat prin Ordinul MF nr.94 din 30.07 2020). Modificarea formularului a fost condiționată de completările operate la Codul fiscal și Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr.489/1999 (modificări operate prin Legea nr.257/2020).
În anul 2022 companiile de asigurări au încasat prime brute subscrise în valoare de 2471,5 mil. lei sau cu 28,3% mai mult față de suma înregistrată în anul 2021, informează Biroul Național de Statistică. În același timp, volumul total al despăgubirilor și indemnizațiilor de asigurare plătite în anul 2022 au însumat 958,8 mil. lei și s-au majorat cu 46,4% față
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *