Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
SRL „J” deţine în proprietate o secţie de producere care este utilizată în activitatea de întreprinzător. În perioada 2016 întreprinderea a decis să lichideze o parte a acestei secții (o parte din suprafața acesteia). Suma cheltuielilor de lichidare constituie 35 mii lei. Care sunt consecințele fiscale privind impozitul pe venit pentru întreprindere în cazul lichidării (parțiale) a secției de producere ce îi aparține?
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că data de 15 octombrie este ultima zi de achitare a impozitului funciar şi/sau impozitul pe bunurile imobiliare pentru anul 2015.
Guvernul a susținut un proiect de lege ce prevede stabilirea indemnizației unice la nașterea copilului în cuantum egal cu valoarea monetară a coșului minim de bunuri necesare la nașterea copilului, calculată pentru anul precedent. Indicatorul a fost elaborat și calculat de Academia de Științe a Moldovei, constituind 5,3 mii lei.
Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat o majorare cu 8,2 la sută a tarifului mediu la energia termică furnizată de Termoelectrica consumatorilor. Aceştia vor plăti 1 068 de lei (fără TVA) pentru o gigacalorie, cu 81 de lei mai mult decît achită în prezent.
După atingerea vârstei de pensionare, funcţionarul public va avea asigurat dreptul de continua să muncească în aceeaşi autoritate încă cinci ani. Totodată, la decizia angajatorului, funcţionarul public va putea fi numit în funcţie şi peste această perioadă.
Intru executarea prevederilor Legii contabilității nr. 113- XVI din 27 aprilie 2007 (republicată in Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 27-34, art. 61) și Hotărarii Guvernului Republicii Moldova nr. 238 din 29 februarie 2008 „Privind aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară pe teritoriul Republicii Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 47-48, art. 302),
În Monitorul Oficial nr. 441-451 din 16 decembrie 2016 a fost publicată Legea nr. 208 din 17 noiembrie 2016 privind modificarea şi completarea Codului contravențional nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008.
În luna curentă agentul economic „GF” SRL a fost supus controlului fiscal prin metoda verificării totale pentru perioada anului 2015. În rezultatul controlului s-a constatat că contribuabilul „GF” SRL dispune de automobile şi camioane pe care le utilizează în activitatea de întreprinzător şi toate cheltuielile privind consumul de combustibil şi de ulei pentru motoare le-a dedus în scopuri fiscale, fără a ţine cont de limitele stabilite de legislaţie, ceea ce a dus la diminuarea venitului impozabil pentru perioada anului 2015. Ce sancţiuni îi vor fi aplicate contribuabilului „GF” SRL în situaţia dată şi cum trebuiau să fie deduse cheltuielile menţionate?
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că, la data de 15 octombrie, a survenit termenul de achitare a celei de a doua parţi a obligaţiilor fiscale la impozitul funciar şi/sau impozitul pe bunurile imobiliare pentru anul 2016.
Ministerul Sănătății a prezentat pentru consultări publice proiectul Programului Național pentru controlul tutunului pentru anii 2017-2021.
Politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2017 conține mai multe modificări la capitolul accize. Astfel, în urma revizuirii listei mărfurilor supuse accizelor, autorii propun anularea accizului pentru aparatele de înregistrare şi reproducere a sunetului, aparatele video de înregistrat sau de reprodus şi aparatele de recepţie pentru radiodifuziune.
Valoarea activelor oficiale de rezervă a scăzut în octombrie cu peste $45 mil., arată datele Băncii Naționale a Moldovei. Potrivit instituției, la 31 octombrie 2016, activele oficiale de rezervă au constituit $2,1 mld., în descreștere cu $45,77 mil. în comparație cu 30 septembrie 2016, când acestea au însumat $2,146 mil.
Amenzile aplicate şoferilor prinşi băuţi la volan ar putea fi majorate de la 3 mii de lei până la 15 mii de lei, cu lipsirea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe o anumită perioadă de timp. O propunere în acest sens a fost făcută de ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, în cadrul ședinței Guvernului din această săptămână.
Analiza financiară reprezintă un tip al analizei economice și o parte a sistemului managementului financiar, cunoașterea căreia este obligatorie pentru toți specialiștii din domeniul managementului, finanțelor, contabilității și auditului.
Cerinţele pentru elaborarea Raportului narativ privind executarea bugetelor autorităților şi instituţiilor bugetare, aprobate în baza prevederilor articolului 38 din Legea contabilității nr.113-XVI din 27 aprilie 2007, au fost publicate în Monitorul Oficial Nr. 50-59 din 17 februarie curent.
Conform art. 16 alin. (6) din Codul contravențional (în continuare CC), persoana cu funcție de răspundere este persoana căreia, într-o întreprindere, instituție, organizație, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, într-o autoritate publică centrală sau locală, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin lege, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligații în vederea exercitării funcțiilor autorității publice sau a acțiunilor administrative de dispoziție, organizatorice ori economice.
ÎS Registru va pune în circulație, începând cu 1 ianuarie 2017, ecusoane de tip nou la inspecția tehnică periodică a vehiculelor auto. Eliberarea ecusoanelor de tip nou către stațiile de testare tehnică va începe din decembrie anul curent, astfel încât să fie asigurat stocul necesar.
Prin Legea nr. 201 din 20 noiembrie 2015 „Pentru modificarea şi completarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015 nr. 73 din 12 aprilie 2015”, publicată ieri în „Monitorul Oficial” al Republicii Moldova, începînd cu 1 octombrie 2015 s-a majorat cuantumul indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 1,5 ani şi cuantumul minim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani.
Ministerul Finanţelor a elaborat şi propune spre consultare un proiect de lege ce prevede operarea modificărilor la Codul penal şi Codul contravenţional, urmare a modificărilor aprobate la Codul fiscal.
Experții Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) au făcut o analiză a modificărilor la legislație adoptate recent de Parlament privind echivalarea unității convenționale cu 1% din salariul mediu pe economie. Potrivit acestor modificări unitatea convențională utilizată la stabilirea amenzilor se mărește de la 20 lei la 50.5 lei, calculul fiind efectuat în baza salariului mediu pe economie de 5,050 lei, prevăzut de proiectul bugetului de stat pentru 2016.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *