Știri

CPF17 va putea fi depus în format electronic prin intermediul SIA „e-Cerere”

Cererea privind modificarea perioadei fiscale (formularul-tip CPF17), care se prezenta subdiviziunii Serviciului Fiscal de Stat unde se deservește contribuabilul, va putea fi depusă și în format electronic prin intermediul SIA „e-Cerere” din cadrul SIA Cabinetul personal al contribuabilului.

 

În Monitorul Oficial din 4 octombrie a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 359 din 27 septembrie cu privire la modificarea Ordinului IFPS nr.25 din 16 ianuarie 2017 privind aprobarea și punerea în aplicare a formularului tipizat CPF17 „Cerere privind modificarea perioadei fiscale”.

 

Conform art. 121  din Codul fiscal, prin perioadă fiscală privind impozitul pe venit se înţelege anul calendaristic la încheierea căruia se determină venitul impozabil şi se calculează suma impozitului care trebuie achitată. Totodată, alin. (4) din articolul meționat prevede că prin derogare, pentru agenţii economici care au dreptul, în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii și raportării financiare nr.287/2017, să aplice o perioadă de gestiune diferită de anul calendaristic, perioada fiscală privind impozitul pe venit corespunde cu perioada de gestiune pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. Alin 6. din articolul respectiv prevede că înainte de aplicarea unei noi perioade fiscale,  agentul economic este obligat să informeze Serviciul Fiscal de Stat şi să prezinte acestuia documentele privind schimbarea perioadei fiscale. 

 

Ordinul a intrat în vigoare la data publicării.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

623 vizualizări

Data publicării:

05 Octombrie /2023 09:20

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

perioada fiscală

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon