Întrebări și răspunsuri

Durata concediului de îngrijire al copilului până la 3 ani este influențată de opțiunea de achitare a indemnizației pe care o aleg?

Concediul pentru îngrijirea copilului se acordă până la împlinirea vârstei de trei ani a copilului, unuia dintre părinți, bunici, tutorelului sau altor rude care se ocupă de creșterea copilului, dacă sunt persoane asigurate şi întrunesc condiţiile de realizare a stagiului de cotizare, prevăzute de legislație.

 

În perioada concediului de îngrijire al copilului, părintele/îngrijitorul se poate angaja sau își poate relua activitatea de muncă, cu menținerea indemnizației de creștere a copilului, dacă beneficiarii sunt mama sau tatăl copilului. În cazul în care indemnizația a fost acordată bunicii, tutorelui etc., achitarea  se suspendă și se stabilește, la cerere, unei alte persoane eligibile.


Indemnizația se achită în funcție de preferințele părintelui, conform uneia dintre următoarele opțiuni:

– în mărime de 60% din venit pentru primele 12 luni de la data acordării concediului pentru îngrijirea copilului și de 30% din venit pentru următoarele 12 luni;

– în mărime de 30% din venit de la data acordării concediului pentru îngrijirea copilului și până la împlinirea vârstei de 3 ani a acestuia.

De asemenea, începând cu 1 septembrie 2022, este valabilă o nouă opțiune de acordare a dreptului la indemnizația lunară pentru creșterea copilului – achitarea a 90% din venit pentru o perioadă de 12 luni din data acordării concediului de îngrijire a copilului.

 

De menționat că opțiunea solicitată inițial pentru stabilirea indemnizației pentru creșterea copilului nu poate fi modificată ulterior. În cazul concediului pentru îngrijirea copilului folosit de părinți în fracțiuni, primele 12 luni ale concediului se calculează de la solicitarea inițială a concediului respectiv pentru acest copil.

 

Solicitarea concediului pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani se face prin depunerea unei cereri la angajator. La fel, indemnizația de creștere a copilului, se stabilește în baza unei cereri depuse la casa teritorială de la locul de domiciliu al solicitantului ori al soţului/soţiei sau în mod electronic, pe portalul guvernamental unic al serviciilor publice (www.servicii.gov.md) sau pe pagina-web a Casei Naţionale de Asigurări Sociale (www.cnas.gov.md).

 

Suplimentar, persoanele asigurate, cât și cele neasigurate, beneficiază de o indemnizație lunară pentru îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani, a cărei mărime constituie 1000 lei.

 

!!! Amintim, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat rubrica online „Întrebarea săptămânii”, unde săptămânal, vor fi acordate răspunsuri la una dintre cele mai frecvente întrebări privind aspectele legislative din domeniul muncii și protecției sociale.

 

Anterior a fost publicat răspunsul la întrebarea Dacă lucrez în perioada concediului de maternitate, beneficiez și de salariu și de indemnizație de maternitate?

Instituții:

Ministerul Muncii și Protecției Sociale | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

3231 vizualizări

Data publicării:

02 Octombrie /2023 10:20

Catalogul tematic

Asigurare socială de stat

Etichete:

concediu de îngrijire a copilului

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon