Știri
Antreprenorii cer guvernului măsuri mai radicale pentru stimularea businessului
Noul Guvern trebuie să ia măsuri radicale pentru stimularea businessului şi asimilării potenţialului economic al statului. Asemenea opinie au exprimat în ajun reprezentanţii asociaţiilor de business, la şedinţa extinsă a Consiliului economic al Prim-ministrului Valeriu Streleţ.
Potrivit agenţiei „INFOTAG”, cu referire la serviciul de presă al Guvernului, la şedinţă s-au examinat probleme actuale, inclusiv optimizarea cheltuielilor publice, redresarea situației din sectorul bancar, reanimarea mediului concurențial din toate domeniile şi stimularea dezvoltării afacerilor.
Premierul a comunicat că Guvernul lucrează asupra unui plan de acţiuni pentru atenuarea efectelor crizei în sistemul financiar-bancar şi asigurarea stabilităţii economice a ţării.
El a îndemnat toţi partenerii de dialog la o colaborare eficientă, inclusiv prin intermediul Consiliului Economic al Prim-ministrului, dând asigurări că opiniile acestora vor fi luate în consideraţie la planificarea acțiunilor Guvernului.
Reprezentanţii asociaţiilor de afaceri au venit cu propuneri pentru redresarea situaţiei, menţionând în mod special importanţa restabilirii încrederii populaţiei şi a partenerilor externi faţă de instituţiile statului. Ei au menţionat importanţa asigurării unui mediu concurenţial echitabil, reducerii barierelor administrative, anularea constrângerilor, simplificarea procedurilor şi reducerea costurilor de iniţiere şi dezvoltare a afacerilor în ţară.
La şedinţă au fost prezenţi ministrul Finanţelor, Anatol Arapu, cel al Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ion Sula, responsabili de la Ministerul Economiei, Banca Naţională a Moldovei, Consiliul Concurenţei şi Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.
via | www.infotag.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
3

2021 vizualizări
Data publicării:
14 August /2015 14:18
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
stimularea businessului
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *