Știri

Aproximativ 20% dintre blocurile din capitala au termenul de exploatare depășit

Aproximativ 20% dintre blocurile din capitala au termenul de exploatare depășit, acestea devenind un pericol real atât pentru locatari, cât și pentru trecători. Noul arhitect-șef al municipiului, Sergiu Borozan, este de părere că o bună parte dintre clădirile vechi trebuie demolate, iar în locul lor construite altele noi. Acestor clădiri le-a expirat termenul de exploatare de 50 de ani care a fost prevăzut. Evident că acum ar trebui să fie o comisie, un grup de lucru, de experți tehnici ca să verifice toate clădirile, ca ele să fie expertizate, a declarat Sergiu Borozan. El spune că este conștient de gravitatea situației și își propune să urmeze exemplul altor țări, unde blocurile vechi, de peste 50 de ani, au fost demolate. Care pot să supraviețuiască, încă cât pot să supraviețuiască, care nu - spre demolare. De exemplu Moscova. Clădirile de așa tip care atunci se construiau și la Chișinău. Acolo cu două luni în urmă ultima clădire veche a fost demolată, iar în locul lor au fost construite altele noi, cu mai multe etaje, a adăugat funcționarul. Arhitectul a mai declarat că intenționează să creeze o comisie specială, care va verifica fiecare clădire din oraș. Conform standardelor europene, blocurile trebuie să fie pașaportizate și însemnate cu buline de diferite culori, care exprimă gradul de uzură a acestora.

via | www.realitatea.md

1870 vizualizări

Data publicării:

28 Octombrie /2016 16:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

blocuri locative | exploatare | Chisinau | locatari | cladiri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon