Știri

Banca Națională prevede o creștere bruscă a prețurilor

Banca Națională a Moldovei pentru a treia oară în acest an a majorat prognoza inflaţiei medii anuale pentru acest an și pentru anul viitor, sporind indicatorul prognozat pe anul 2015 de la 8,1 la sută pînă la 9,3 la sută, iar pe anul 2016 – de la 6,4 la sută pînă la 11,6 la sută. BNM, potrivit unui comunicat al său, a sporit prognoza ratei inflației pe anul 2015 și 2016 cu 1,2 puncte procentuale și, respectiv, cu 5,2 puncte procentuale, comparativ cu prognoza precedentă, publicată în luna mai 2015, atunci cînd BNM a majorat prognoza inflației pe anul 2015 de la 5,8 la sută pînă la 8,1 la sută, iar cea pe anul 2016 – de la 6,1 la sută pînă la 6,4 la sută. BNM menționează că, ținînd cont de devalorizarea valutei naționale și creșterea ulterioară a tarifelor reglementate există un risc de depăşire temporară a inflaţiei peste limita de sus a intervalului de variaţie de ± 1,5 puncte procentuale de la ţinta de 5 la sută, cu revenirea în limitele intervalului de variație în trimestrul II al anului 2017. O evaluare mai detaliată a situaţiei macroeconomice, a prognozei pe termen mediu a inflaţiei şi a eventualelor riscuri şi provocări pentru politica monetar-creditară pe viitor va fi prezentată în cel de-al treilea raport asupra inflaţiei din acest an care va fi publicat la 6 august 2015.




via | www.noi.md

1343 vizualizări

Data publicării:

31 Iulie /2015 09:15

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Banca Naţională a Moldovei | BNM | preţuri | creștere bruscă a prețurilor

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon