25
09 2015
867

”Coca Cola” nu va mai fi îmbuteliată la Chișinău

”Coca-Cola Imbuteliere Chisinau” SRL anunță că va înceta activitatea sa de îmbuteliere a apei. Asta, pentru consolidarea activității operațiunii sale prin extinderea sursei de aprovizionare existente din România si Ucraina.

Totuși, compania anunță că dezvoltarea și evoluția celorlalte departamente: Vânzări, Marketing, Logistica, Resurse Umane și Financiar va continua ca și până în prezent.

Potrivit unui comunicat, decizia este rezultatul unui proces permanent de analiză a infrastructurii deținute de Coca-Cola Imbuteliere Chisinau și este parte a strategiei de eficientizare și dezvoltare pe termen lung, susținând în continuare investițiile în piața de desfacere din Republica Moldova.

Ca urmare a acestei decizii, vor fi afectate o parte din locurile de muncă din organizație. Însă, toate pozițiile disponibile în companie și care corespund din punct de vedere profesional vor fi oferite celor 29 de angajați care intră în procesul de restructurare.

Coca-Cola Imbuteliere Chisinau SRL operează pe piața din Republica Moldova din 1994.

via | www.realitatea.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.