Știri
Dinamica indicatorilor macroeconomici prezintă semnale pozitive aferente revigorării activității economice
Astfel consideră experţii Bancii Naționale, făcînd trimitere la datele
Biroului Național de Statistică.
Astfel, în perioada aprilie-mai 2016, exporturile au sporit față de perioada similară a anului 2015 cu 3,3 la sută, importurile cu 3,9 la sută, iar
producția industrială a consemnat un nivel mediu de 2 la sută.
În același timp, volumul cifrei de afaceri aferent comerțului cu amănuntul a sporit în medie cu 2,2 la sută, iar volumul comerțului cu servicii s-a diminuat în medie cu 2,5%. În semestrul I 2016, producția globală agricolă s-a majorat cu 4,1 la sută comparativ cu perioada similară a anului precedent.
Din perspectiva cererii de consum, în perioada aprilie-mai 2016, ritmul anual de creștere a salariului mediu real pe economie a constituit minus 0,1 la sută, fiind cu 1,7 puncte procentuale superior celui din trimestrul I 2016. Transferurile de mijloace bănești în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor din Moldova s-au redus în perioada ianuarie-iunie cu 8,4 la sută și în luna iunie 2016 cu 11,9 la sută, în termeni nominali, comparativ cu perioadele similare ale anului 2015.
via | www.infomarket.md
2013 vizualizări
Data publicării:
10 August /2016 12:00
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
activitate economica
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *