29
12 2016
1072

Germania va susține implementarea în Moldova a trei proiecte în valoare de 6 mil. euro

Guvernul Republicii Moldova are semnată o Înțelegere privind cooperarea tehnică cu Guvernul Republicii Federale Germania. Acordul a fost semnat de către viceprim-ministrul Andrei Galbur, ministrul afacerilor externe şi integrării europene și ambasadorul Germaniei la Chişinău, Ulrike Knotz. Înțelegerea are ca scop îmbunătăţirea dezvoltării economice şi sociale a ţării noastre.

Înţelegerea a fost semnată în bazaAcordului interguvernamental privind colaborarea pentru dezvoltare din 10 iulie 2014, şi prevede promovarea în comun a trei proiecte în valoare totală de 6 mil. euro, care se referă la modernizarea serviciilor publice locale, sporirea calităţii şi eficienţei în domeniul asistenţei medicale, cât şi consilierea prim-ministrului în domeniul dezvoltării economice.

A fost exprimată disponibilitatea părţii germane de a pune la dispoziţia Guvernului Republicii Moldova alte 10 mil. euro în cadrul unui nou proiect „Iniţiativa sanitaţie” în scopul îmbunătăţirii accesului populaţiei la sanitaţie, în special în şcoli şi instituţii de învăţământ.

Colaborarea dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Federale Germania a cunoscut o impulsionare substanţială pe parcursul anului 2016, în spiritul Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, având drept scop promovarea reformelor democratice şi apropierea ţării noastre de Uniunea Europeană. De menţionat că recent, pe 14 decembrie, s-au împlinit 25 de ani de la recunoaşterea independenţei Republicii Moldova de către Republica Federală Germania, iar în aprilie 2017, va fi celebrat un sfert de veac de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări.

via | www.realitatea.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.