Știri

Guvernul va lichida patru întreprinderi de stat

Executivul urmează să aprobe un proiect de lege privind lichidarea a patru întreprinderi de stat pe motiv că acestea nu mai funcţionează. E vorba de întreprinderile de stat Centrul de Elaborare a Sistemelor Industriale de Dirijare (CESID), Magazinul nr.13 de Ceasuri şi Sectorul Autogestional de reclamă şi montaj din Chişinău, şi Combinatul de alimentaţie a studenţilor din Bălţi. Din cele patru întreprinderi doar CESID mai avea unele activităţi şi active. Potrivit unei expertize a Centrului Naţional Anticorupţie, autorul proiectului (Ministerul Economiei), în calitate de fondator al întreprinderilor, cât şi Guvernul au drepturi în privinţa lichidării acestor companii. În acelaşi timp specialiştii CNA susţin că justificarea acestui fapt (a lichidării) necesită o abordare mai consistentă şi promovată în ultimul rând.
"Or, necesită a fi exemplificate acţiuni concrete din partea administratorilor orientate nemijlocit asupra remedierii situaţiei economico-financiare şi prosperării întreprinderilor administrate pentru a preveni asemenea lichidări care evident vor provoca pierderi statului“,
se menţionează în raportul CNA.

via adevarul.ro

2007 vizualizări

Data publicării:

12 Martie /2014 09:51

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

întreprinderi de stat | lichidarea întreprinderii | Guvern

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon