10
11 2016
648

În 2017 nicio bancă nu va scăpa de verificări

În urma Acordului de finanțare semnat dintre Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional (FMI), autoritățile își asumă angajamentul să efectuieze controale depline la toate băncile, până la finele lunii decembrie 2017. Raportul Memorandumului a fost publicat astăzi de către oficiul FMI în Republica Moldova.

Băncile care se plasează pe locurile patru și cinci în topul instituțiilor bancare și care nu sunt filiale ale unor grupuri bancare străine vor fi supuse controlului înainte de sfârșitul lunii mai 2017, iar băncile rămase — până la finele lunii decembrie 2017 (cel puțin, vor fi prezentate proiectele rapoartelor oficiale), se menționează în Acord.

De asemenea, se precizează că celor trei bănci aflate sub supraveghere specială li se va solicita să prezinte spre aprobare BNM planuri de acțiuni de remediere care să prevadă măsuri dure și termene exacte (acțiune prealabilă).

În legătură cu B.C. Moldova-Agroindbank S.A., B.C. Victoriabank S.A. B.C. Moldindconbank S.A. se specifică următoarele: Aceste bănci trebuie să prezinte BNM pentru aprobare planuri de acțiuni de remediere concrete și cuprinzătoare, în termen de 30 de zile. Suntem în proces de elaborare a proceselor de supraveghere interactive pentru evaluarea, aprobarea și monitorizarea planurilor de acțiuni de remediere.

Vom efectua controale depline la oficiile băncilor, urmate de controale din oficiu, pentru verificarea progresului atins în realizarea măsurilor prevăzute în planurile de acțiuni de remediere până la sfârșitul lunii februarie 2017 (criteriu de performanță structurală), după care băncile vor fi scoase de sub regimul de supraveghere specială, în strictă conformitate cu reglementările BNM. Până la sfârșitul lunii martie 2017, vom lua măsurile de rigoare.


Potrivit raportului, Guvernul își asumă angajamentul să identifice în mod adecvat proprietarii beneficiari finali ai celor mai mari trei bănci din țară până la sfârșitul lunii decembrie 2016 și ai tuturor băncilor din țară până la sfârșitul lunii iunie 2017.

via | bani.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.