Știri

În cele mai aglomerate intersecții de pe traseele naționale vor fi construite sensuri giratorii

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor promite că în scurt timp în țară vor apărea sensuri giratorii în cele mai aglomerate intersecții de pe traseele naționale. Primul sens giratoriu din proiectul demarat de MTID a apărut pe traseul Chișinău-Anenii Noi, în dreptul localității Floreni. Scopul acestor sensuri giratorii este de a reduce la minim producerea accidentelor rutiere, dar și ambuteiajele. Iar cum traseul Chișinău-Anenii Noi este unul dintre cele mai aglomerate din Republica Moldova, sunt convins că șoferii vor fi mulțumiți că am deschis un rond aici. Vreau să vă spun că numărul sensurilor giratorii va fi majorat, pentru a evita situațiile tragice, a declarat ministrul Iurie Chirinciuc. Sensul giratoriul a fost deschis în urma numeroaselor solicitări venite atât din partea locuitorilor din regiune, cât și a transportatorilor care circulă zilnic pe acest traseu, din motiv că intersecția din dreptul localității Floreni era destul de aglomerată și frecvent acolo aveau loc accidente rutiere. În timpul apropiat un nou sens giratoriu urmează să apară și pe șoseaua Balcani, intersecția dintre localitățile Durlești și Dumbrava, unde la fel se produc multe accidente rutiere, din cauza vitezei înalte sau a neatenției la volan.

via | agora.md

1007 vizualizări

Data publicării:

03 Octombrie /2016 11:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

MTID | trasee nationale | sensuri giratorii | transportatorii | Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon