Știri

Jumătate din producătorii moldoveni de medicamente îşi sistează activitatea

Dacă până la începutul lunii octombrie, în Republica Moldova activau 27 de producători de medicamente, după implementarea noilor reguli GMP, numărul acestora s-a redus la 13, anunţă Agenţia Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM). Se întâmplă după ce la 1 octombrie curent, în urma unui ordin al ministerului Sănătăţii, implementarea Regulilor de Bună Practică de Fabricație a medicamentelor (GMP) a devenit obligatorie. Astfel, doar patru companii moldoveneşti au primit autorizaţie de fabricaţie şi Certificate GMP. Este vorba de Farmaprim SRL, Eurofarmaco ICS SA, Balkan Pharmaceuticals CS SRL şi FluMed-Farm SC SRL. Altor nouă companii le va fi permis să producă medicamente în mod condiţionat, dar cu monitorizare strictă din partea Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM). Celelalte 13 companii farmaceutice nu şi-au anunţat dorinţa de a produce medicamente în continuare.
„Societatea a tolerat prea mult incertitudinea din domeniu. Trebuie să trecem la o etapă de seriozitate, când fiecare să conştientizeze că producerea medicamentelor nu este doar business, ci în primul rând responsabilitate”,
a declarat în acest sens Alexandru Coman, directorul AMDM.

via www.eco.md

1453 vizualizări

Data publicării:

06 Decembrie /2013 14:07

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

medicamente | producatori | Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon