Știri

La UMM au început reducerile de personal

Una dintre cele mai mari întreprinderi din Transnistria, Uzina Metalurgică Moldovenească din Rîbniţa (UMM), revenită "în proprietatea statului" (autoproclamatei RMN - "I"), a început reorganizarea cu reducerile de personal şi trecerea la autofinanţare a atelierelor auxiliare. Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la presa locală, administraţia afirmă că anterior, "în cadrul gigantului industrial activau peste 4 mii de oameni, acum – 2,5 mii, dintre care 280 sînt manageri, 380 – specialişti şi 41 – muncitori". "În procesul de producere sînt implicaţi 600 de persoane. Anume ei formează venitul adiţional, iar în jur sînt oameni care se folosesc de rezultatele muncii lor. Atelierele noastre auxiliare, aduc pierderi uzinei de circa $1 milioane anual. De aceea, în primele 13 zile ale lui februarie au fost reduse 93 de cadre. Acum, la nouă muncitori revine un manager", a spus directorul UMM, Iurie Melnic, adăugînd că reducerea de personal are loc strict în cadrul legislaţiei. Toţi angajaţii vor beneficia de plăţi garantate şi compensări. Iar atelierele auxiliare se planifică a fi transferate la autofinanţare. "Avem, de exemplu, atelierul de exploatare. Este necesar, dar 101 angajaţi ai acestuia generează dubii. De aceea îl transferăm la autofinanţare şi deja colectivul va decide cîţi oameni sînt necesari pentru o activitate sau alta", a menţionat Melnic. El a relatat că pentru procurarea materiei prime, investitorul a acordat $30 milioane. În decurs de 10 zile, la uzină se aşteaptă primele loturi de fier uzat în baza contractelor. „Acum sarcina principală este calcularea costului, pentru ca la lansarea UMM să nu existe problema pierderilor. Pragul de rentabilitate este de 44 de mii de tone de oţel lunar, totodată, rezultatul financiar va fi zero. Fiecare tonă mai sus de acest prag aduce venit uzinei", a spus directorul. În martie, la uzină se planifică deschiderea atelierelor principale şi chiar începerea activităţii conform orarului. "Statul" promite să acorde uzinei "ajutor deplin, dacă va fi necesar".

via | www.infotag.md

1330 vizualizări

Data publicării:

16 Februarie /2015 13:09

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

întreprinderi | Transnistria | reduceri de personal | producția | muncă

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon