07
03 2014
1736

Mesajul Administratorului Î.S. "Fiscservinform" cu ocazia zilei internaţionale a femeii

„Inspiri femeie, parfumul fericirii!” 8 Martie este ziua cea mai plină de feminitate, căldură sufletească şi un farmec deosebit. Voi, femeile, sunteţi cele care ne ajutaţi să descoperim lumi întregi, să visăm şi să realizăm cele mai îndrăzneţe porniri. Ne aşteptaţi oricând şi ştiţi cum să atenuaţi micile eşecuri, de care din cînd în cînd avem parte. Găsiţi întotdeauna timp pentru orice problemă şi nevoie a celor dragi. Ne îndemnaţi să facem pasul corect şi vă bucuraţi atît de mult pentru victoriile noastre! Se mai întâmplă să ajungeţi la limită, dar o luaţi de la capăt de fiecare dată mai puternice şi mai hotărâte. Această sărbătoare este un bun prilej de a-mi exprima admiraţia faţă de tot ce reprezentaţi - viaţă, lumină şi iubire. Rămâneţi întruchiparea frumosului şi vă mulţumesc că întotdeauna ne sunteţi alături, ne susţineţi şi ne faceţi zilele senine. Să fiţi răsplătite din plin pentru acele lucruri speciale pe care le creaţi şi pentru toată dragostea ce o dăruiţi! Cu deosebit respect, Vitalie COCEBAN, Administrator al Î.S. „Fiscservinform”

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.