Știri
Miniștri de transport din 12 țări se reunesc la Chișinău
În perioada 13-14 mai, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor va găzdui la Chişinău Reuniunea Miniştrilor de Transport din ţările OCEMN, şi Şedinţa grupurilor de lucru pe transport, în contextul exercitării preşedinţiei Republicii Moldova la Organizaţia de Cooperare Economică a Mării Negre.
Motto-ul Reuniunii Miniştrilor de Transport din OCEMN este „Transportul fără frontiere: soluţii pentru regiunea OCEMN”, iar temele principale ce vor fi abordate de şefii Ministerelor responsabile de transport din cele 12 state membre vor viza analizarea stadiului cooperării în domeniul transporturilor.
De asemenea, va fi examinată avansarea procesului de implementare a principalelor proiecte demarate sub egida OCEMN, mobilizarea eforturilor în vederea facilitării transporturilor în regiunea Bazinului Mării Negre.
Ce este OCEMN
OCEMN este cea mai veche formă de cooperare în regiunea Mării Negre, la care participa 12 state -Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia, Ucraina şi Serbia.
Organizaţia are o abordare bazată pe proiecte în domeniul cooperării economice. Pentru a îndeplini această viziune economică, în ultimii 14 ani, OCEMN a devenit un important forum de discuţii şi cooperare, în domenii de la energie la transport, comerţ şi dezvoltare economică.
Preşedinţia anterioară a OCEMN a fost exercitată de Republica Elenă, iar preluarea formală a acestui mandat de către Moldova a avut loc pe 12 decembrie 2014.
via | agora.md
1538 vizualizări
Data publicării:
13 Mai /2015 13:00
Catalogul tematic
Noutăți
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *